După naștere, medicii au asigurat-o
pe mama micuței de faptul că Maria este aparent sănătoasă, însă au menționat că
trebuie să se prezinte la un control oftalmologic după o lună de la naștere,
control care nu i s-a făcut la externare. La data programată mama împreună cu
fetiţa s-au prezentat la spital însă li s-a spus de către asistente că medicul
este plecat în concediu de odihnă. După nici două săptămâni, au revenit la acel
control, iar vestea i-a sfâșiat inima mamei: retinopatie de prematuritate, într-o formă foarte avansată, deoarece boala a fost descoperită
prea târziu, iar aceasta a avansat foarte rapid.
Doi medici
specialiști din Cluj, de la spitalul de Urgență, au încercat, printr-o operație
complicată, să-i salveze vederea Mariei, însă fără succes, iar părinților li
s-a spus clar, printr-un raport medical, că nu se mai poate opera în țară,
singura șansă fiind în Statele Unite ale Americii. De altfel, Spitalul William
Beaumont din Detroit este singurul spital din lume care face astfel de operații
pentru copii la vârste atât de fragede.
“A fost o minune că îngerașul meu a reușit
să supraviețuiască la naștere și credeam că totul va fi bine. La aflarea
veștii, am trăit cel mai negru moment din viața mea dar mi-am spus că
indiferent ce o să fac și cum o să fac, micuța mea va reuși să vadă. Am făcut
eforturi foarte mari, am apelat la mulți oameni să ne ajute și ne aflăm la
câțiva pași să ne vedem visul cu ochii. Sunt mai încrezătoare ca oricând și
sunt sigură că ne veți ajuta să trecem peste acest obstacol”, declară mama fetiței, Emilia Maximiuc.
Atinși de drama
prin care trece familia Maximiuc, Asociația “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie
umanitară care să-i ofere micuței o șansă de a-și vedea persoanele dragi și de
a trăi o viață normală. Până acum s-au făcut progrese foarte mari, s-au strâns
aproximativ o treime din sumă, însă lupta continuă până la suma de 50.000 de
dolari. Donațiile pot fi făcute online,
prin card sau prin SMS, pe platforma de donații online a Asociației “Salvează o inimă”, https://salveazaoinima.ro/campaigns/carmen-maria-maximiuc/,
sau direct în conturile mamei: RO18RZBR0000060017354630 (Lei),
RO50RZBR0000060017354636 (Dolari), RO61RZBR0000060017354632 (Euro) - Cod SWIFT:
RZBRROBU, Cod BIC: RZBR (pentru transferurile din străinătate).
“Am început o luptă și vrem s-o ducem până
la capăt. Maria are toate șansele să vadă, medicii i-au dat șanse mari, dar
trebuie să ne mobilizăm și să strângem toți banii necesari. Până în momentul de
față, sute de români au răspuns pozitiv apelului pe care l-am adresat pe
rețelele de socializare și pe website-ul oficial. I-am salvat pe gemenii Yanis
și Rareș, care sufereau de aceeași boală, suntem încrezători că românii se vor
fi mobiliza alături de familia Maximiuc”, afirmă Vlad Plăcintă, președintele
Asociației “Salvează o inimă”.
Asociația
“Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își
dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de
profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni
de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare
pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem
scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a
faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și
suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.