Sufera de o maladie care ii macina pielea si oasele
Oana Speranța Stoica, de 35 de ani, suferă de o maladie necruțătoare, epidermaliză buloasă distrofică, care îi distruge pielea și oasele. Boală genetică se manifestă prin autodistrugerea epidermei și apariția unor bule pe întreaga suprafață a corpului și au efect de mutilare, în special la nivelul mâinilor și picioarelor, iar în timp vor afecta și sistemul osos.
Chiar dacă i s-a spus de foarte multe ori că nu există leac pentru maladia genetică de care suferă, boală pe care o are de la 6 ani, există un tratament, foarte costisitor, care-i va ameliora efectele. Oana ne-a mărturisit că au fost multe momente în care și-a dorit să se sinucidă, însă acum vrea mai mult ca niciodată să trăiască. Are grijă de doi copii, are un soț iubitor și în inimă multă speranță că mâine va fi mai bine. Copiii sunt, de fapt, nepoții ei și a devenit tutorele lor legal după ce părinții copiilor, foarte grav bolnavi, s-au stins.
“Este îngrozitor să duci o viață întreagă o asemenea boală, însă faptul că am un soț iubitor și doi copii minunați de care am grijă, îmi dă forță să lupt și o dorință nemărginită de a trăi. Dumnezeu mi-a insuflat o speranță mare în suflet și vreau să profit de ea”, declară Oana Speranța Stoica.
Suma de care are nevoie Oana este de 10.000 de euro, pentru a ajunge cât mai rapid în Germania, la Clinica din Freiburg. În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a demarat o campanie umanitară pe platforma sa de donații online, https://salveazaoinima.ro/campaigns/oana-speranta-stoica/. Donațiile se pot face și în conturile bancare RO98CECEAB1308RON0360792 (CEC Bank) și RO36RZBR0000060012143466 (Raiffeisen Bank - Cod SWIFT RZBRROBU ȘI Cod BIC RZBR), titular cont – Oana Speranța Stoica.
“Este cutremurătoare povestea Oanei, iar pentru mulți dintre noi este un exemplu. Cum ne-a contactat s-o ajutăm, am și demarat această campanie umanitară. Oana mi-a mărturist că în momentul de față vrea să lupte pentru cei doi copii și pentru soțul ei, deoarece i-au oferit tot sprijinul și iubirea din lume. Apelăm la sufletul bun al românilor și am toată încrederea că o vom ajuta”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu