joi, 21 mai 2015

31,4% dintre români suferă de obezitate, iar 34,6% sunt supraponderali


20-23 mai, Sibiu: Alimentația nesănătoasă, obezitatea și bolile metabolice populaționale: teme importante în cadrul Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice
     
Alimentația sănătoasă este o condiție esențială pentru buna funcționare a organismului uman. Ignorarea sau abordarea superficială a problematicii alimentației, precum și asocierea unei diete nesănătoase cu sedentarism, consum de alcool și tutun pot reprezenta reale amenințări pentru sănătate, conform specialiștilor.

De asemenea, obiceiurile alimentare nesănătoase pot duce la apariția unor afecțiuni grave în rândul populației, printre care obezitate și boli metabolice precum diabetul zaharat și dislipidemia (concentrație mare de grăsimi în sânge).

„Situația obezității este destul de delicată în țara noastră, dacă ne gândim la rezultatele obținute de Studiul epidemiologic PREDATORR, care a arătat că în România, 31,4% dintre adulții cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani au obezitate. Dintre aceștia, 21,5% prezintă obezitate de gradul I, 7,2% au obezitate de gradul II şi 2,7% suferă de obezitate morbidă. În plus, 34,6% sunt supraponderali și doar o linie fină îi mai desparte de obezitate. Acești oameni ar trebui să înțeleagă importanța controlului medical și al informării constante cu privire la starea lor de sănătate. Obezitatea este un factor de risc pentru diabet. Tot studiul PREDATORR arată că 11,6% din populația țării este afectată de diabet”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moța, Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și membru în Consiliul de Conducere al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD) începând cu septembrie 2015.

În ceea ce privește prevalența diabetului, potrivit studiului PREDATORR, zone cu cele mai puține persoane afectate de această boală sunt Vestul (8,2%) şi Centrul ţării (9,99%).

Din datele aceluiași studiu mai reiese și că, în România, 81% din populație prezintă dislipidemie cu tulburări ale unuia sau mai multor factori lipidici.

„Dislipidemia, anomalie a nivelului de lipide din sânge, se află, ca și obezitatea, diabetul zaharat și hipertensiunea, printre cauzele bolilor cardio-vasculare și ale bolii cronice renale. Recomand celor care au în familie persoane care suferă de această boală să meargă la doctor, pentru un control. Să facă același lucru și fumătorii și persoanele mai în vârstă”, a declarat prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu, Președintele Asociației pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale.

Având în vedere prevalența și incidența acestor afecțiuni în România, aceste probleme sunt incluse în tematica științifică a celui de-al 41-lea Congres Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, care are loc între 20 și 23 mai 2015, la Sibiu. 

Alimentația nesănătoasă, obezitatea și bolile metabolice se înscriu astfel printre temele abordate în cadrul mai multor prezentări științifice care se vor derula pe parcursul celor patru zile ale evenimentului.

Conform unor lucrări care vor fi prezentate în cadrul Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, obezitatea și dislipidemia sunt, la rândul lor, factori de risc pentru o serie de alte afecțiuni. Printre acestea se numără ficatul steatozic (potrivit lucrării „Corelația între parametrii biochimici și clinici la pacienții cu steatoză hepatică”) și cancerul colorectal, boală ce poate fi influențată și de prezența diabetului zaharat (după cum arată o altă lucrare, „Riscul de a dezvolta polipi colonici displazici la pacienții dislipidemici”).

Ediția 2015 a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice aduce la un loc personalități ale diabetologiei internaționale și reputați medici români. Pe durata a patru zile, aceștia vor fi implicați în sesiuni științifice, workshop-uri și dezbateri despre cele mai noi metode de prevenție, tratament și control în diabet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu