NECTARIE, sfantul care i-a redat viata mamei

      In urma cu doi ani, mama mea a primit un diagnostic cumplit: cancer. Pana in Sarbatorile de iarna a prins deja o serie de radioterapie si chimioterapie, care o slabisera cumplit. Durerile erau din ce in ce mai mari, fiindca boala avansase mult si a atacat si alte organe, iar medicii erau destul de rezervati in privinta ei.
      Lucram in presa de cativa ani buni deja, si cunosteam destui doctori, asa ca am intrebat in stanga si in dreapta ce e mai bine de facut. Desigur ca am primit tot felul de variante, si desi eram disperata si asteptam ca macar doua-trei sa coincida, sa ma asigur ca alegem calea cea dreapta, surpriza era pe zi ce trece mai mare: in timp ce unii ne speriau, altii incercau sa ne linisteasca, dar niciun medic nu se punea de accord cu celalalt. Asa ca am luat si calea internetului, am inceput sa citesc articole stiintifice publicate in strainatate pe tema data (luam in calcul si posibilitatea deplasarii in afara tarii), si evident ca am alunecat usor si spre forumurile unde scriau bolnavii. Asa am aflat de Sfantul Nectarie, facatorul de minuni.
      In momentul in care cineva primeste un diagnostic atat de crunt, evident ca toate credintele se zgaltaie din temelii, nu ai cum sa nu te intrebi de ce ti se intampla tocmai tie, cu ce ai gresit si asa mai departe... Pe de alta parte, invatasem de la bunica mea (Dumnezeu sa o odihneasca) faptul ca Dumnezeu poate totul, daca te rogi sincer, iar marturiile publicate pe internet, ale oamenilor vindecati, m-au facut sa sper din nou.
      Afland ca moastele Sfantului Ierarh Nectarie se afla la Manastirea Radu Voda, din Bucuresti (foarte aproape de Piata Unirii, vizavi de biserica Bucur - cea mai veche din Capitala), am decis sa merg acolo. Am luat ulei de la icoana Sfantului si acatistul acestuia si I le-am dus mamei. A inceput sa se unga cu uleiul in zonele cu dureri si sa citeasca acatistul zilnic. Il citeam si eu cat puteam de des si mergeam sa ma rog la icoana Sfantului. Si iata ca prima minune se intampla...

      Mama era internata la Fundeni, unde I se faceau inca tot felul de investigatii. Era o perioada grea pentru ea, dar si pentru noi toti... Noptile devenisera din ce in ce mai scurte, si zbuciumate, iar zilele presarate cu drumuri, griji si o frica indescriptibila. Pe acest fundal, intr-o noapte primesc un telefon. Era numarul mamei, si evident ca am raspuns tremurand din toate incheieturile. Sigur se intamplase ceva, daca suna la ora aceea. Abia vorbea, si printre suspine imi spunea ca e o minune, ca vede fara ochelari, citeste Acatistul Sfantului Ierarh Nectarie fara sa mai aiba nevoie de ochelari (din cauza meseriei, poarta ochelari pentru citit de cativa ani buni). Era atat de uimita de ceea ce I se intampla, incat ma implora sa merg repede la spital, fiidca ea vrea sa mearga la biserica sa se spovedeasca si impartaseasca... Cu greu am linistit-o si convins-o sa astepte pana dimineata, cand se va deschide biserica din curtea spitalului. Cand am ajuns la ea, mi-am dat seama ca nu dormise toata noaptea. Mai multe, povestise tuturor ce semn I-a dat ei Sfantul. Acest semn binecuvantat a facut-o sa creada si mai mult, si desi s-a spovedit si impartasit, a continuat sa se roage si sa citeasca Acatistul.

      A urmat apoi o operatie extreme de grea, de nemiloasa cu organele afectate, au urmat multe zile de terapie intensiva si, cel mai greu, de recuperare psihica (pierzand nu doar organelle interne, ci si vezica urinara, etc...), a fost nevoie de psiholog si terapii alternative, dar si de mult sprijin din partea celor din jur.
      Cand totul parea sa fi trecut, si analizele aratau ok, ea tot refuza sa manance. Slabise aproape 20 de kilograme, astfel incat anestezista o ameninta ca daca nu se ingrasa putin nu o mai poate lasa sa intre in sala de operatii in caz ca va mai fi nevoie. A mers acasa, dar se simtea la fel de rau. Cosmarul a durat cateva luni...

In ziua de Florii, am dus-o de urgenta la Spitalul Municipal, de data aceasta, unde un inger (imi pare rau ca nu-I retin numele) si-a dat seama ca este la un pas de insuficienta renala si a bagat-o urgent la dializa. De data aceasta ne-am rugat noi pentru ea, si intr-un final a invins boala. E ferm convinsa ca Sfantul Nectarie a lucrat prin mainile medicilor care au ingrijit-o si a pus o vorba buna pentru ea la Doamne Doamne, sa o faca bine. Si eu sunt sigura ca asa a fost. Caci o pacienta internata aproximativ in acelasi timp cu ea, ce suferea de aceeasi boala si aflata cam in acelasi stadiu nu a rezistat... Si mi-ar placea sa completez aici cat de important este sprijinul celor din jur si starea psihica, alaturi de credinta! 

      La greu, obisnuim sa ne indreptam privirea catre Dumnezeu sau Sfintii ce lucreaza pentru El si sa cerem tot felul de lucruri care nu stau in puterea noastra. Vazand rugamintile noastre fierbinti si lacrimile siroind pe obraji, Bunul se indura de noi si ne da ceea ce dorim, insa noi uitam repede favoarea facuta, si ne trezim cerand alte si alte minuni, fara ca macar sa multumim pentru cele deja primite.
      Asadar, nu uitati sa multumiti intotdeauna pentru ceea ce aveti. Multumiti pentru fiecare zi in care va treziti, pentru fiecare zambet primit si chiar si pentru lucrurile rele, fiindca toate sunt incercari - trimise cu scopul e a ne aduce pe drumul cel bun, de a ne face mai intelepti si a ne testa rabdarea.
Dumnezeu ne rabda pe toti. Sa rabdam, dar, si noi, pana la sosirea unor vremuri mai bune - care cu siguranta vor veni!