An nou, sperante noi

       La fiecare inceput de an suntem obisnuiti sa facem planuri si promisiuni, sa ne punem dorinte si sa visam cu ochii deschisi. Si asta e minunat, fiindca sperantele ne tin in viata, ne fac mai optimisti si ne dau puterea sa luptam zi de zi pentru ceea ce ne dorim. Insa inainte de a va face o lista interminabila cu obiective pentru 2016, mai bine luati-va un ragaz de jumatate de ora, o foaie si un pix.
       Retrageti-va in linistea camerei voastre si deschideti-va sufletul. Incercati sa vedeti ce va doriti cu adevarat din acea interminabila lista si sa faceti un top cu 5, maxim 10 obiective mari pentru anul viitor. Odata scrise, acestea vi se vor intipari mai bine in minte. Lasati lista la indemana si nu uitati sa o recititi la finalul fiecarei luni, sau chiar saptamani, sa vedeti in ce stadiu va aflati cu lucrarile. Ce decizii ati luat pentru a va atinge obiectivele, ce mai ramane de facut si asa mai departe.
       Daca nu va faceti un plan de la inceput, pe care sa-l respectati si revizuiti la nevoie, va veti trezi la finalul anului, cand veti trage linie, ca multe lucruri au ramas neterminate. Daca nu ma credeti pe cuvant, amintiti-va ce va propuseserati pentru 2015 si nu ati reusit sa realizati. Asa-i ca v-ati simtiti putin frustrati la final de an? De aceea e indicat sa respectati planul. Si, desigur, sa actionati si in functie de ce va dicteaza inima. Instinctul nu da gres. Chiar daca pe moment pare ca luati o decizie gresita, pe termen lung se va dovedi ca va fi cea mai buna. Invatati sa va ascultati interiorul si sa actionati in consecinta! Doar asa veti fi fericiti!
       La multi ani sanatosi, cu putere de munca, dragoste si putin noroc!

NECTARIE, sfantul care i-a redat viata mamei

      In urma cu doi ani, mama mea a primit un diagnostic cumplit: cancer. Pana in Sarbatorile de iarna a prins deja o serie de radioterapie si chimioterapie, care o slabisera cumplit. Durerile erau din ce in ce mai mari, fiindca boala avansase mult si a atacat si alte organe, iar medicii erau destul de rezervati in privinta ei.
      Lucram in presa de cativa ani buni deja, si cunosteam destui doctori, asa ca am intrebat in stanga si in dreapta ce e mai bine de facut. Desigur ca am primit tot felul de variante, si desi eram disperata si asteptam ca macar doua-trei sa coincida, sa ma asigur ca alegem calea cea dreapta, surpriza era pe zi ce trece mai mare: in timp ce unii ne speriau, altii incercau sa ne linisteasca, dar niciun medic nu se punea de accord cu celalalt. Asa ca am luat si calea internetului, am inceput sa citesc articole stiintifice publicate in strainatate pe tema data (luam in calcul si posibilitatea deplasarii in afara tarii), si evident ca am alunecat usor si spre forumurile unde scriau bolnavii. Asa am aflat de Sfantul Nectarie, facatorul de minuni.

"Cere si ti se va da" sau "Promite si vei primi!"

In viata suntem implicati in tot felul de relatii: de dragoste, profesionale, de familie si asa mai departe. Dintre toate, cea mai profunda este cea cu spiritualitatea. Inca din copilarie, am simtit o legatura stransa cu Dumnezeu, care parea ca ma asculta de fiecare data si al carui ajutor nu intarzia sa apara ori de cate ori aveam nevoie. Vine insa o vreme in care cei dragi se duc intr-o lume mai buna, sau in care apar tot felul de probleme si situatii care te fac sa nu te mai simti implinit si "ajutorat".

Cu siguranta va amintiti si voi de zilele acelea in care nimic nu mai pare sa aiba sens, in care mergeti pe strada fara sa stiti unde vreti sa ajungeti, sau daca stiti va intrebati de ce TREBUIE sa ajungeti in acel loc, si sa nu faceti X sau Y lucru. Din experienta va spun ca, daca mai ajungeti sa traiti aceste sentimente, sa meditati la aceasta afirmatie: "Nimic nu trebuie".

Poate nu veti intelege de la inceput ce vrea sa spuna acest lucru, nici mie nu mi-a fost usor sa accept, dar am meditate mult asupra afirmatiei si, intr-un final, mi-am dat seama ca nu spune decat adevarul. Iar adevaul este ca traim dupa programele pe care singuri ni le-am creat.

Legatura dintre balsamul de rufe si cancer

Imi amintesc cu placere de vremurile copilariei, de poznele inocente si de culmea cu rufe a bunicii. Era o ordine impecabila in tot ce facea, chiar si in intinsul hainelor, care „nu se asaza asa oricum, au si ele o catare, trebuie puse mai intai ale barbatilor, copiilor, mai intai cele albe, apoi cele colorate...“ Nu stiu de unde scotea toate aceste reguli, dar stiu ca erau sfinte pentru ea.
Si mai stiu cu siguranta un lucru. Inainte de a spala nu pierdea ore in sir la supermarket, sa caute un detergent care sa curete mai bine ca cel de randul trecut, un balsam care sa miroasa extraordinar, si inalbitor, si toate minunile pe care noi dam acum o groaza de bani.

De ce nu vin copiii cand ii chemam?

In ultimii ani am cunoscut tot mai multe persoane care nu reusesc sa devina parinti. Cu siguranta, daca va ganditi putin, chiar si voi  cunoasteti un cuplu care „intarzie“ sa aiba copii. Desigur ca initial nici nu va recunoaste ca-si doreste, cel mai probabil din jena neputintei.
Majoritatea ia drumul cabinetului medical, eventual schimba si medicii de cateva ori, urmeaza investigatii dupa investigatii, iar cel mai trist este cand, intr-un final, dupa ce economiile se termina, puterile se sfarsesc si isi dau seama ca au imbatranit cu cativa ani, vine si verdicul final: infertilitate de cauza necunoscuta. Adica aceea in care analizele ambilor parteneri ies perfect, dar totusi minunea nu se intampla. Si atunci multi se intorc catre ultimul colac de salvare: Dumnezeu, desi ar fi trebuit sa faca asta inca de la inceput. Mirarea-i mare cand constata ca, desi timpul trece, nimic nu se schimba.

Incendiu Colectiv - de ce a permis Dumnezeu cel bun aceasta tragedie

M-am gandit mult inainte de a scrie acest text, pentru ca de fiecare data as fi inceput altfel, intr-un mod in care sa nu se simta nimeni avizat sau jignit, si am tot amanat momentul pana acum... In fond, e doar felul in care percep eu lucrurile, doar o parere in plus despre care puteti tine cont sau nu.
Incendiul acesta a fost vazut de multi ca picatura ce a facut paharul deja plin sa dea pe rascoale, si-atunci fiecare a inceput sa se lege de politica, de biserica, de tot. De unde s-a pornit si unde s-a ajuns... e limpede. Chiar si cineva care ar ateria acum din spatiu, total neinformat asupra celor intamplate, se poate pune imediat la curent daca porneste televizorul pe orice post de stiri, la orice ora. Caci din ziua acelei drame numai despre asta se vorbeste. Nu critic neaparat acest lucru. Si pe mine ma doare de fiecare data cand aud ca numarul fatidic a crescut din nou, incerc sa ma pun in pielea acelor parinti abandonati, acelor copii orfani sau in pielea fratilor, iubitilor si prietenilor abandonati. Si nu-i deloc usor. Oricine a trecut printr-o pierdere de acest gen stie ca ranile acestea se cuibaresc adanc in suflet si poate nu iti dau pace niciodata, chiar daca uneori, poate peste 5 luni sau 10 ani ti se pare ca au trecut, ele raman acolo intr-o stare latenta, si pot fi reactivate de cel mai banal gest.

“Organismul uman poate lupta împotriva cancerului”

Leon Dănăilă, unul dintre cei mai buni neurochirurgi ai lumii: “Organismul uman poate lupta împotriva cancerului”

Cancer… Un cuvânt care provoacă șoc, panică și o durere de nedescris. Cu atât mai mult dacă maladia afectează creierul unui copilaș ce abia a împlinit un an de viață. Pentru micuții diagnosticați cu meduloblastom, locul de joacă este salonul de spital, iar fiecare zi în plus e un dar neprețuit. Grație tehnicilor medicale actuale, peste jumătate dintre pacienți supraviețuiesc cel puțin cinci ani de la momentul depistării tumorii, iar cei foarte puțini vindecați rămân cu sechele. Pentru a înțelege mai bine această boală, Gabriel Tudor a vorbit cu cel mai bun neurochirurg din Europa. Academicianul profesor doctor Leon Dănăilă este supranumit „sculptorul de creiere”.

Ce este meduloblastomul?

Este o tumoră cerebrală care se dezvoltă din celulele nervoase. De obicei, la copii se întâlnește și sub formă benignă și malignă. Ca tratament, intervenția chirurgicală este obligatorie. După aceea, dacă tumora este malignă se indică radioterapia și chimioterapia. La copii, din păcate, tumorile sunt în general maligne, se dezvoltă mai repede, dau recidive și pun probleme deosebite. Dar cu tehnicile moderne de astăzi se pot trata în condiții destul de bune.

Cum se poate „trata“ „cocoașa”

„Stai drept!”, ”Nu mai sta cocoșat!”, ”Îndreaptă umerii!”. Dacă auzi frecvent astfel de îndemnuri ori i le tot spui copilului, află că nu e suficient ca cel căruia îi sunt adresate să se corecteze pe moment. Dr. Ilie Roșca, specialistul Bio Ortoclinic susține că poate fi vorba de scolioză sau de cifoză, devieri ale coloanei vertebrale extrem de frecvente, care pot fi corectate prin decompresie și mobilizare vertebrală, fizioterapie și exerciții speciale.

Scolioza

Potrivit ultimelor date făcute publice de Fundația Națională de Scolioză din Statele Unite, această boală afectează circa 3% din populație, aproximativ 7 milioane de americani de toate vârstele, de la adolescenți la persoane mature, din toate păturile sociale, recurgând la tratamente pentru a o corecta sau măcar pentru a o opri din evoluție. Vârsta la care debutează scolioza este cuprinsă între 10 și 15 de ani și afectează în mod egal ambele sexe. Cu toate acestea, conform acelorași statistici, în cazul femeilor sunt de opt ori mai multe sanse de a atinge un grad de deformare care să necesite tratament.

Daniela Lucia Nistor, învățător și îndrumător spiritual:

„Sentimentul de neiertare, uitat, poate crea cancere“

„A greşi este omeneşte, a ierta este divin”. 

- Daniela, iertarea este un cuvânt „mare” şi des folosit dar, oare, ce înseamnă ea cu adevărat ?

- Dicţionarul defineşte iertarea că fiind „procesul de a scuti pe cineva de o pedeapsă” ori, mai elegant spus, de a-l privi cu îngăduinţă şi cu bunăvoinţă, ca pe un copil care a greşit. În limbajul şi viaţa de zi cu zi, însă, iertarea este un proces care duce la o stare de vindecare bazată pe acceptarea şi împăcarea cu un fapt, o întâmplare a vieţii. În schimb, neiertarea este o stare de suferinţă emoţională, cauzată de un şoc, o întâmplare, care ia prin surprindere şi care nu este încă acceptată şi digerată. Ea se poate manifesta cu accente de durere, ruşine şi vinovăţie şi este cauzată de o stare mentală de rezistenţă faţă de o persoană sau o situaţie.

- Există mai multe lucruri care îi țin pe oameni într-o stare de neiertare. Care sunt acestea?

- Desigur. Există situații în care oamenii își doresc să poată ierta, dar se trezesc prinși în programe limitative susţinute de o parte a lor vulnerabilă, activată la memomentul respectiv în scop de protecţie şi care acţionează la nivel interior susţinând neiertarea. Spre exemplu, cineva poate hotărî într-un moment de supărare: “Nu voi ierta şi nu voi uita niciodată răul făcut.” În altă situație, o parte rănită poate cere o explicaţie, poate avea nevoie ca cel care a greşit să recunoască faptul că a greşit, pentru ca iertarea să se poată întâmpla. Însă, din păcate, alegeri, aşteptări şi declaraţii de acest gen în loc să ducă la soluţia de vindecare, crează o rezistenţă ce duce la păstrarea „amintirii dureroase”. Prin acest tip de iertare, persoana poate atrage în viața sa o nouă traumă de acelaşi gen. Și, nu în ultimul rând, se poate rămâne într-o stare de neiertare din cauza unei gândiri eronate, conform căreia „dacă iertarea are loc”, faptul care a provocat suferinţă se poate repeta - la nivel subconştient acest lucru fiind perceput ca fiind „un fapt acceptat şi posibil”.

- Și atunci, ce ar fi de făcut? Se spune că e omenește să greșești…, nimeni nu e scutit de acest lucru, mai devreme sau mai târziu.

- Primul pas în procesul de iertare începe prin conştientizarea neiertarii şi a neajunsurilor ei. Unii oameni sunt mai conştienţi de faptul că ceva are nevoie de iertare prin amintirea continuă a acelui lucru care poate fi reactivat de o frază dintr-o carte, de o scenă dintr-un film sau, pur şi simplu, de un necunoscut pe stradă care are aerul sau energia cuiva care, în trecut, i-a creat o injustiţie sau durere.

Alţii pot avea sentimentul de neiertare adânc îngropat în ei înşişi, un sentiment de care ei au uitat, însă acesta contaminează memoria celulară şi crează, uneori, câte un junghi sau alteori un cancer – în funcţie de cât de mare este neiertarea şi durerea sentimentului de neiertare.

- Deci asociem neiertarea cu cancerul?

- Da. E posibil și asta. De aceea, un alt pas important în procesul de iertare este alegerea de a ierta şi de a depăşi trecutul, cu rănile lui. Este important ca fiecare să îşi facă procesul de conştientizare şi curăţenie interioară cât de des; măcar o dată pe lună. La urmă urmei, gunoiul și resturile menajere le scoatem din casă zilnic, de ce nu am face acelși lucru pentru corpul și spiritul nostru?! Corpul este un spaţiu sacru care trebuie respectat şi care se cere igienizat de amintiri vechi, dureroase, de energiile şi emoţiile blocate.

- Ce ar fi de spus despre iertarea de sine?

- Deşi iertarea pare un proces care se adresează „celorlalţi”, partea cu adevărat cea mai importantă şi mai grea este iertarea de sine – deci eliberarea de durerea pe care ne-am provocat-o permiţând să fim răniţi de ceilalţi. Procesul de iertare este de cele mai multe ori personal şi ţine de obiceiurile şi credinţele fiecăruia. El se poate petrece în prezenţa cuiva: un terapeut, un preot, un prieten sau a persoană căreia i s-a greşit sau doar în faţa jurnalului, a icoanei sau în inima proprie.

- Uneori, un anumit ritual poate fi de folos şi dă putere alegerii conştiente de a ierta.

- Exact. Puteți scrie pe o foaie greşelile făcute, după care să o ardeți, puteți desena pe o coală de hârtie hotărârea de eliberare şi să o puneți pe perete sau pur şi simplu să declaratați cu putere, de nenumărate ori, o frază de acest gen: „Eliberez acum neiertarea legată de această situaţie, toate persoanele implicate şi toate neajunsurile ei. De azi înainte inima şi corpul meu sunt complet libere de toxinele a ceea ce s-a întâmplat. Sunt liber şi senin”. Iertarea, ca multe alte lucruri în viaţă, se petrece la momentul optim şi este un proces fluid, care se întâmplă în câteva etape.

- Și după aceea vine sentimentul de pace…

- Exact. După atingerea iertării, atât cât este ea posibilă în acel moment, trăim o stare de pace pentru o perioadă. Dacă durerea reapare răscolită de ceva – invitaţia este de a ierta din nou la acel nou nivel care are nevoie de iertare. Psihologii spun că procesul de iertare durează în jur de doi ani pentru o traumă de trădare şi abandon care duce la despărţire. Pentru trauma de abuz sexual sau de omor acesta poate dura chiar mult mai mult.

- Dar cum știm cu adevărat că iertarea este completă şi autentică?

- Atunci când atingem starea de neutralitate legată de cauza neiertarii şi amintirea ei. Atunci durerea - şi amintirea ei- este complet lipsită de rezonanţă negativă în noi. Iertarea este un dar personal, prin care ne putem lua viaţa înapoi, ne putem recupera puterea personală, energia şi bucuria de viaţă. Procesul de iertare este, în ultimă instanţă, un proces de maturizare şi acceptare de sine care ne face mai empatici şi mai înţelepţi. În plus, procesul de iertare este un instrument important în evoluţia noastră personală şi de descoperire a cine suntem cu adevărat.

Daniela  va veni in Romania pe 15 septembrie si, pana in noiembrie 2015 va sustine mai multe seminarii si cursuri.

Exercițiile de stretching te scapă de durerile articulare

Întinderile sunt prima formă de exerciții pe care le face omul, instinctual. Le fac bebelușii și le facem fiecare dintre noi când ne trezim din somn sau când ne ridicăm în picioare după o perioadă lungă petrecută la birou. Pe lângă faptul că sunt relaxante, susține dr. Ion Manea, specialistul Bio Ortoclinic, aceste mișcări de stretching, realizate conștient sub formă de exerciții, ne ajută să menținem sănătatea articulațiilor, a coloanei vertebrale și să ne relaxăm.

Petrecem tot mai mult timp la birou sau în mașină și nu ne mai facem timp pentru o alergare sau măcar o plimbare prin parc, iar întinderile de dimineață rămân cam singurele ”exerciții” pe care le mai facem. Și de pe urma lor, dacă nu suntem atenți, ne putem alege chiar cu crampe musculare. ”E adevărat că atunci când ne întindem facem practic exerciții de stretching, dar acestea nu sunt suficiente dacă vrem să scăpăm de rigiditatea musculo-articulară, ci e bine să fie completate cu exerciții asistate, multe din ele având la bază tot o astfel de ”tehnică”. Aceste întinderi asistate, folosite tot mai des de către terapeuți, medici și atleți, sunt recomandate în special celor care au o muncă de birou sau petrec foarte mult timp în mașină și ajung să aibă probleme cu coloana vertebrală și cu articulațiile”, ne-a explicat dr. Ion Manea.

Potrivit kinetoterapeutului Bio Ortoclinic Adrian Petrică, acest tip de întinderi revigorează musculatura, întăresc articulațiile, reduc rigiditatea corpului și durerile de spate, ajutând și la o recuperare rapidă după fracturi, entorse sau rupturi musculare.

10 efecte kinetoterapeutice

1. Creșterea și menținerea amplitudinii de mișcare normală și a flexibilității articulațiilor;

2. Reducerea durerilor musculare (printr-un oxigenare optimă a sângelui la nivel muscular);

3. Îmbunătățirea capacității de efort (mușchii stimulați prin întindere ”consumă” mai puțină energie pentru efectuarea mișcărilor);

4. Relaxarea generală a corpului;

5. Reducerea stresului emoțional;

6. Scăderea tensiunii musculare;

7. Reducerea rigidității musculo-articulare, asociată îmbătrânirii;

8. Creșterea extensibilității musculo-tendinoase;

9. Prevenirea întinderilor și rupturilor musculare (mai ales la nivelul cicatricelor vechi) și reprezintă o metodă de încălzire pentru antrenament și una de revenire după efort, deoarece crește fluxul de sânge în zonele solicitate;

10. Reducerea durerii.

Iată un film cu 21 de astfel de exerciții, recomandate de kinetoterapeutul Adrian Petrică:

https://www.youtube.com/watch?t=29&v=g80BR15GCLg