Vreme de o saptamana am trait spaima vietii noastre. Dupa ce ca au intarziat cateva zile, rezultatele cariotipului genetic (analiza cromozomilor din sange periferic /cuplu) ne-au spulberat visele, ne-au facut sa reconsideram toate strategiile si planurile, sa trecem prin toate fazele agoniei si sa reconfiguram un traseu ce parea lung, si pe alocuri imposibil, pentru a ne vedea visul implinit... Am fost daramati psihic, la un pas de depresie sau poate chiar cuprinsi de ea, caci, asa cum spuneau cu ceva vreme in urma la o conferinta de presa specialistii in domeniul psihiatriei, multi nu recunosc acest fenomen, sau cel putin le e greu sa il recunoasca.
Dar cand viata iti da asa o palma, de ti se clatina tot universal, cum sa nu te certi cu toata lumea, si in primul rand cu Dumnezeu, care a permis asa ceva?! Pe de alta parte, dupa ce am asimilat vestea proasta si am inghitit lacrima dupa lacrima am inteles, in sfarsit, ca timpul isi urmeaza cursul indiferent de dorintele noastre si ca zbaterile nu-si mai au sensul.