miercuri, 8 februarie 2017

Adriana mai poate avea o sansa la viata - Daca o ajutam!

Eleva in clasa a 9-a, Adriana Proca (15 ani) a primit o lovitura foarte grea de la viata. La inceputul anului, tanara a fost internata in spital pentru ceea ce parea o banala anemie, doar ca rezultatele analizelor aveau sa arate altceva: leucemie.
 
Tanara a fost mutata de la "Institutul de Cercetari Stiintifice in Domeniul Ocrotirii Sanatatii Mamei si Copilului", din Chisinau, la "Spitalul Oncologic" – Sectia Hematologie, pentru investigatii suplimentare. Din pacate, insa, medicii de acolo nu o pot vindeca, iar copila a intrat in depresie, crezand ca viata ei a luat sfarsit... Doctorii au reusit sa o tempereze si i-au comunicat ca boala se poate trata, insa speranta ei vine tocmai din Turcia, de la Spitalul Medical Park. Costurile tratamentului sunt enorme,  aproximativ 127.000 de euro. Cu ajutorul Fundatiei "Sfantul Gheorghe" si dupa ce familia Proca si-a folosit toate economiile s-a strans o parte consistenta din banii necesari interventiei, in prezent fiind nevoie de circa 45.000 de euro. In aceste conditii, familia tinerei si reprezentantii Asociatiei "Salveaza o inima" fac un apel la toti cei care pot dona, cat de putin, pentru a-i salva viata Adrianei. Orice zi pierduta este un pas in plus catre sfarsit.
 


Donatii se pot face in conturile: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX (lei), RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001 (euro) sau RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001 (dolari), deschise de Asociatia “SALVEAZA O INIMA”  (cod inregistrare fiscala: 31015982 si COD SWIFT: BTRLRO22) la Banca Transilvania Botosani. Atentie insa: in momentul depunerii sumei e important sa specificati pentru cine faceti donatia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu