miercuri, 18 ianuarie 2017

Vladimir se roagă în fiecare zi să fie salvat

Vladimir Bivol (8 ani) a fost diagnosticat cu Tumora Wilms (Nefroblastom), un tip de cancer renal rar, care îi pune viaţa în pericol. Băiatul a fost transferat de urgenţă în Istanbul, la Spitalul Medical Park, unde a fost déjà operat, însă lupta pentru a învinge cumplita maladie este departe a se fi încheiat.
 
Are nevoie de bani pentru chimioterapie
Copilul este nevoit să urmeze un tratament chimioterapeutic foarte important, menit să elimine şi ultimele celule cancerigene rămase în corp, astfel încât riscul de recidivă să fie minim.
Din păcate, costurile pentru tratament (90.000 de euro) depăşesc cu mult posibilităţile familiei. Până în prezent, în campaniile de strângere de fonduri a fost colectată o parte din sumă, însă mai e nevoie de aproape jumătate. “Medicii au reuşit să îi extirpe tumora malignă care îi punea viaţa în pericol, însă pentru a finaliza procesul de vindecare Vladimir trebuie să urmeze o serie de şedinţe de chimioterapie. Băiatul este foarte încrezător, puternic şi se roagă în fiecare zi ca viaţa lui să fie salvată şi să se întoarcă acasă cu bine. Noi suntem singura lui speranţă”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.
Cum îl puteți ajuta: 
Puteți dona 2 Euro prin transmiterea unui simplu SMS la numărul 8832, cu textul “Vladimir”. Donați și online pe siteul https://salveazaoinima.ro/campaigns/vladimir-bivol/ sau prin transfer bancar în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (dolari).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu