Anastasia
Şoimu s-a născut aproape moartă. Avea cordonul ombilical înfăşurat în jurul
gâtului, iar medicii s-au luptat 20 de minute pentru a o ţine în viaţă, însă lipsa
de oxigen i-a afectat grav creierul, în special acei centri care ţin de
coordonarea mişcării. Doctorii le-au comunicat părinţilor să se aştepte la ce e
mai rău, căci şansele de supravieţuire erau minime, dar bebeluşa nu s-a dat
bătută şi a luptat să fie alături de persoanele care i-au dat viaţă.
În
prezent are 2 anişori, dar nu poate sta în șezut, nu poate spune ce o doare sau
când îi e foame, nu merge şi nu ştie să se joace cu jucăriile. Părinţii nu s-au
dat bătuţi, au căutat ajutor în stânga şi în dreapta, iar într-un final a
primit un raspuns pozitiv din Turcia, de la Liv Hospital din Istanbul, unde au
fost vindecaţi mai mulţi copii cu probleme asemănătoare. Tratamentul constă în
transplant cu celule stem, iar doctorii turci au recomandat patru şedinţe de
transfuzie, la o distanţă de patru luni, intercalate cu şedinţe de
kinetoterapie pentru activarea noilor celule.