luni, 1 decembrie 2014

Mihnea, un autist...artist. Sa-l ajutam sa-si implineasca visul!




Mihnea este un băiețel de numai patru ani, este fascinat de viață și de minunățiile ei și este foarte iubit de către părinți. La vârsta de doi ani și jumatate a fost diagnosticat de medici cu autism infantil și, începând de atunci, se străduiește zilnic să ajungă un autist … artist. Până să își îndeplinească mărețul vis, Mihnea trebuie să treacă prin șase ore de terapie ABA, cinci zile pe săptămână, logopedie (nu poate să pronunțe anumite litere precum “f” și “v” sau alte grupuri de sunete), merge două zile la o grădiniță de stat însoțit de un terapeut, iar progresele sunt din ce în ce mai vizibile.
Băiețelul are un vocabular de câteva zeci de cuvinte, însă folosește mult mai puține, recunoaște culorile, poate să împartă obiecte în categorii, numără până la patru, răspunde la câteva întrebări sociale (numele, vârsta, numele părinților etc.). Totuși, cel mai mult îi place să picteze – cu degetele -, să deseneze și să modeleze în plastelină.
Dincolo de aceste îndemânări, micul artist are o calitate din ce în ce mai rară pentru oamenii din ziua de azi: este foarte iubitor și prietenos. Ne strigă, ne caută prin casă dacă plecăm la serviciu, ne ia în brațe, ne pupa și, rar de tot, se mai întâmplă să ne privească în ochi. Iar in acel moment atât de prețios știm că tot ce s-a întâmplat în acești aproape doi ani reprezintă un succes, o poveste care poate avea un final reușit; un final în care Mihnea merge la școală, are prieteni, se joacă și este acceptat de cei din jur”, mărturisește mama baiatului.

De atunci până acum mulți oameni au avut plăcerea să-i fie prieteni lui Mihnea, iar băiețelul le pregătește săptămânal acestora tot felul de surprize, pe pagina sa de Facebook - https://www.facebook.com/prieteniiluimihnea.
Pentru ca visul părinților și al prietenilor să devină realitate, Mihnea trebuie să continue terapia, care costă 5.000 de lei pe lună (coordonator, 3 terapeuți, psiholog, înot, materiale pentru terapie și medicamente). 
În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru prietenul nostru Mihnea. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/mihnea-dan-chiriac/ sau în conturile bancare RO31BRDE410SV75821184100 (pentru persoane fizice –) și RO44BACX0000000843775074 (pentru persoane juridice - pentru încheierea contractelor, detaliile le aflați la numărul 0723.349.576) și RO38CARP030100608635EU01 (cont în euro), deschise pe numele tatălul Chiriac Șerban Alexandru.  
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Detalii la: Vlad Plăcintă, Asociația “Salvează o inimă”, tel: 0752.753.540.



Șoferi, puteți afla starea vremii prin telefon

În această iarnă, șoferii care intenționează să pornească la drum e bine să știe că pot afla starea drumurilor naţionale (DN) sunând gratuit la unul dintre următoarele numere de telefon:
021.9360 sau 0800.80.93.60. 
Dispeceratul Comandamentului de Iarnă va funcţiona non stop. Conducătorii auto pot afla informații despre drumurile blocate, cele cu restricţii sau cele închise din cauza viscolului ori a zăpezii și de pe internet (cnadnr.ro/s_drumuri.php).
Cu toate acestea, poliţiştii de la Serviciul Rutier le recomandă tuturor participanţilor la trafic să pornească la drum doar cu autoturismele echipate de iarnă, să fie prudenţi la volan şi să nu bruscheze comenzile maşinilor.
P.S.Trageți pe dreapta înainte de a telefona pentru a afla starea vremii!  În caz contrar, nu riscați doar să aveți un accident, ci și să primiți o amendă!

miercuri, 26 noiembrie 2014

Inima vă face probleme?

La Bagdazar Arseni găsiți aparatură de ultimă generație

Ministrul Sănătății, Nicolae BĂNICIOIU, a vizitat luna trecută (octombrie 2014) laboratorul de cardiologie intervenţională din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni”, în care a investit aprox. 1,5 milioane de Euro pentru dotarea acestuia cu un cardio-angiograf biplan de ultima generatie.
„Peste 60 000 de pacienţi sunt trataţi anual în Spitalul Bagdasar Arseni, unitate de primă linie a Ministerului Sănătăţii. Dintre aceştia,  peste 18 000 pacienţi beneficiază de serviciile secţiei de cardiologie. Era nevoie de o astfel de unitate dotată cu aparatură performantă”, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu în urma vizitei făcute la spital.

Laboratorul de cardiologie intervenţională din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” funcţionează din primăvara acestui an. În ultimele 2 luni, au fost efectuate 160 de proceduri. Laboratoul are capacitatea de a efectua cca 150-180 de proceduri pe lună.
“Deocamdată, laboratorul este finanţat în cadrul  Programului National de Boli Cardio Vasculare al CNAS dar, începând din 2015,  acesta va fi inclus în Acţiunea prioritară pentru tratamentul pacienţilor critici cu infarct miocardic acut (IMA) a Ministerului Sănătăţii”, a mai spus ministrul Bănicioiu.
Așadar, dacă aveți probleme cu inima, vă puteți trata cu încredere la acest spital.



 

Medicii romani iau lectii despre managementul varstei de la straini



 Dr. Ovidiu Penes: “Romania, tara inexistenta pe harta domeniului Age Management in lume, are sanse de intinerire”
Vedetele de la Hollywood sau managerii din marile companii ale lumii au gasit secretul pentru a-si putea mentine carierele pe culmile succesului: age management-ul. Dr. Ovidiu Penes, specialist in Age Management, medic primar si doctor in stiinte medicale, s-a intalnit cu cei mai importanti medici specializati in Age Management din lume la Londra, la una dintre cele mai relevante conferinte anti-aging din lume. 
Fiind considerat un specialist de marca in lumea medicala anti-aging pe plan international, medicul roman a fost invitat de organizatorii straini sa sustina o conferinta in care sa vorbeasca despre tratamentele de intinerire la nivelul intregului organism, nu doar la suprafata pielii si despre mecanismele proprii de detoxifiere celulară.

“Am avut placerea să primesc multe întrebări de la specialiști anti-aging, atât din Europa cât și din Asia. Foarte mulți au fotografiat slide-urile pe care le prezentam”, a povestit Dr. Ovidiu Penes. Noutatile stiintifice in materie de intinerire medicala, secretele populatiilor foarte longevive, cum ar fi o regiune din Japonia cu persoane care ajung si la 150 de ani de viata, stresul oxidativ, reechilibrarea neuromediatorilor sau a sistemului hormonal, toate au fost dezbatute de specialistii prezenti la Londra.
In Romania, domeniul Age Management este unul nou, insa dr. Ovidiu Penes spera ca romanii sa ajunga in viitorul apropiat sa arate chiar mai tineri decat varsta din buletin: “Desigur că românii au început să se preocupe în ultimii ani de bunul lor cel mai de preț care nu e reprezentat de mașini, poșete sau haine de brand, ci de sănătatea și tinerețea lor. Pentru că americanii au cea mai vastă experiență, au luat această bogăție informațională și au adus-o în aria de acces a românilor, a acelor români care vor să își ia soarta în mâini și beneficind de cele mai noi cuceriri ale științei medicale moderne să nu aștepte resemnați bătrânețea, boala și moartea, ci să își optimizeze viața. Asta îi va face pe români mai frumoși mai sănătoși, mai tineri”, a declarat Dr. Ovidiu Penes care si-a propus sa dezvolte domeniul Age Management in Romania.

Cardiologia intervențională poate salva vieţi!

Laborator de Cardiologie Intervențională la Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” București
 
Bolile cardiovasculare sunt prima cauză de deces în România, fiind direct răspunzătoare de 58% din mortalitatea generală la nivel național, conform celor mai recente statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 
Având în vedere că numărul deceselor prin boli cardiace este atât de ridicat, specialiștii recomandă intensificarea metodelor moderne de diagnostic și tratament în patologia cardiovasculară. În acest sens, procedurile de cardiologie intervenţionale sunt esenţiale în tratarea a numeroase afecţiuni cardiovasculare, printre care amintim infarctul miocardic acut, una dintre cele mai frecvente şi severe boli cardiace.
 
            În prezent, cardiologia intervențională este larg utilizată atât pentru diagnosticul de certitudine al unora dintre afecţiunile cardiovasculare, cât și pentru tratarea altora. Dintre acestea amintim, bolile valvelor cardiace și cardiopatia ischemică cu toate manifestările ei, dintre care cea mai severă continuă să rămână infarctul miocardic.
 
Cardiologia intervențională reprezintă o ramură indispensabilă a cardiologiei moderne, iar începând din acest an putem utiliza şi noi în clinica noastră astfel de proceduri, în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor cardiovasculare. De asemenea, în cazul acestor intervenţii moderne, durata de recuperare este mult redusă, pacientul putându-şi relua rapid activitatea după realizarea tratamentului. Având în vedere că vorbim despre un spital de urgență, avantajele existenței acestui Laborator de Cardiologie Intervențională sunt imense, contribuind major la managementul eficient și optim al urgențelor cardiovasculare vizate”, a declarat prof. univ. dr. Crina Sinescu, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” București.
 
Anual, peste 60.000 de persoane se prezintă la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București. Dintre acestea, circa 18.000 de cazuri sunt din sfera cardiologiei. Astfel, dintr-o medie de aproximativ 150 de prezentări zilnice la Unitatea de Primire a Urgențelor, aproape o treime sunt legate de afecțiuni cardiovasculare.

O fapta buna la capat de linie... Salveaza o viata

 Am vorbit in acest articol despre importanta donarii de organe. Nu doar ca salvati una sau mai multe vieti, dar veti face si o fapta bune, care va cantari mult Dincolo. Donarea de organe se poate face in timpul vietii (daca e vorba de un rinichi, spre exemplu), sau inainte de deces (in caz de accident al unei persoane tinere, perfect sanatoase, dar si a persoanelor cu diverse probleme, dar care au unele organe in stare perfecta, etc).
De aceea, mi se pare important sa cunoasteti legislatia in vigoare.
Iata, asadar, cateva informatii de interes!

In Romania, ″Ministerul Sănătăţii a emis o ordonanţă de urgenţă prin care sunt stabilite condiţiile în care se poate face donarea de organe în ţara noastră.
Donarea de organe de la o persoană decedată se poate face numai cu acordul familiei şi fără acordul familiei dacă donatorul a semnat un act notarial prin care îşi exprimă dorinţa ca organele să îi fie prelevate după deces.
Astfel, potrivit documentului, prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate, soră.
În absenţa acestora, consimţământul va fi luat de la persoana autorizată, în mod legal, conform legislaţiei în domeniu, să îl reprezinte pe defunct.
În ordonanţa de urgenţă se menţionează că prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare.
Prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării.
Actul de refuz al donării, va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de transplant.
În ordonanţa de urgenţă sunt prevăzute şi condiţiile în care se poate face prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatorul în viaţă.
Astfel, prelevarea se poate efectua de la persoane majore în viaţă, care au capacitate de exerciţiu deplină şi numai după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora.
Consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevării.

Cum poti trai dincolo de moarte

Pentru unii, donarea de organe poate parea o idee aberanta. Si cand spun asta am in minte cateva exemple clare, cu bunicute de la tara, care isi creeaza in minte scenarii de genul:
- persoana va fi ciopartita, inima va fi donata cuiva, un rinichi va merge la altcineva...
- sau nu vreau ca X sa moara inainte de vreme. Daca mai are sanse sa se trezeasca, iar noi il deconectam de la aparate?!
Ei bine, pentru prima afirmatie am un argument foarte clar: ce parere aveti despre sfintii ai caror moaste sunt impartite in sute si mii de bucatele, si duse in toata lumea? Credeti ca parintii lor ar fi fost de acord ca trupul copilului (al sfantului), in acest caz, sa fie impartit in mii de bucatele?! Indiferent ca veti raspunde cu Da sau Nu, ideea mea ramane aceeasi: in ambele cazuri deciziile se iau pentru un scop nobil (ajutorarea semenilor spiritual sau fizic, trupeste). Iar la cea de-a doua situatie nici nu-i nevoie ca donatorul sa fie privat de un mormant. Din contra, el poate fi ingropat normal, crestineste sau cum doreste fiecare, daca asta este dorinta voastra.
Cat despre decesul inainte de vreme... nu cred ca medicii ar decide decuplarea de la aparate in cazul in care mai exista sperante. Iar daca tot nu sunteti convinsi ca este intr-adevar asa, nu uitati ca aveti dreptul la second opinion. Cereti si sfatul unui alt medic, sa fiti convinsi ca ati luat decizia corecta!
Si nu uitati! Dincolo de moarte, viata voastra sau a celor din jur poate salva multe alte vieti! Lasati ceva bun in urma, dati dovada de rationament, ci nu de egoism!
Mai departe... o scrisoare deschisa primita pe mail!


SCRISOARE DESCHISA


Povestea lui Impreuna si a lui Multumesc

Campania “Spune DA! Sustine donarea de organe.”, desfasurata sub auspiciile Ministerului Sanatatii, isi propune –prin activitai anuale - sa construiasca constiinte, sa insufle altruism si acceptare, sa transmita ca o decizie de acceptare sau refuz pentru donarea de organe, trebuie luata in mod informat, iar toate acestea se pot realiza numai Impreuna.
In 2014 s-au alaturat initiativei Asociatiei Transplantatilor din Romnia (ATR) si echipei de voluntari care au participat la Campania “Spune DA! Sustine donarea de organe.”, pacienti cu transplant sau cu nevoie de transplant, medici si autoritati locale din orasele strabatute, reprezentanti ai clerului, ai studentilor medicinisti, ai sistemului de sanatate, ai Guvernului si Parlamentulu etc.
Multumesc! spune ATR tuturor si apreciaza ca le-a pasat de pacientii de pe listele de asteptare, de pacientii care au venit la intalniri, de voluntarii care au mers – indiferent de intemperii – la Oradea, Arad si Timisoara si nu in ultimul rand de membrii comunitatii.
Impreuna, voluntarii ATR si pacientii au fost:
·        la Oradea, la conferinta de presa, cu dr. Carmen Pantis – coordonator de transplant, dr. Claudia Cladovan – manager Spitalul Municipal de Urgenta, conf. dr. Ladislau Ritli – fost ministru al sanatatii, dep. Florica Chereches, prof. dr. farmacist Laura Vicas – presedinte Colegiul Farmacistilor, Anamaria Pallag – prodecan UMF Oradea, pr. Jozsef Rajna – CARITAS Oradea;
·        la Arad, la conferinta de presa, cu dr. Viorel Pitea – nefrolog, coordonator dializa, Daniela Mot – coordonator de transplant, pr. Maris Cabriel Cosmin, dr. Precup Ioan – medic sef CJAS Arad, dr. Sebastian Ionescu – Universitatea “Vasile Goldis”, dr. Paul Deme – Asociatia Studentilor Medicinisti Arad, Oana Parvulescu – director general, Directia Dezvoltare si Asistenta Comunitara;
·        la Timisoara, la Conferinta Nationala “Transplantul, pacientul in stare post transplant si viata cotidiana a acestuia”, cu prof. dr. Dorel Sandesc – ministru secretara de stat in Ministerul Sanatatii, presedinte Societatea Romana de Anestezie si Terapie Intensiva, dr. Marius Filip – consultant CNAS, dr. Victor Zota – reprezentant Agentia Nationala de Transplant, dr. Carmen Orban – manager general IC Fundeni, dr. Dana Tomescu – IC Fundeni, dr. Cristian Oancea – coordonator Centrul Medical de Recuperare Respiratorie Timisoara, dr. Mihaela Popescu – medic de familie, asistent Dan Ilincariu – coordonator de transplant, dr. Gabriel Gurman – profesor emerit la Ben-Gurion University of the Negev, dr. Ovidiu-Horea Bedreag – secretar general Societatea Romana de Anestezie si Terapie Intensiva.

Multumesc! spune ATR si sponsorilor: Astellas Romania, Novartis Romania, Roche Romania, Simpa Trans, Carrefour Oradea, Asociatia Distribuitorilor si Retailerilor Farmaceutici din Romania (ADRFR), Tourneo.ro

Multumesc! spune ATR Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva pentru activitatile comune.
Multumesc! spune ATR, nu in ultimul rand, reprezentantilor mass media care au facut posibil ca activitatile ATR din perioada 20 – 26 octombrie 2014 sa ajunga la un public mult mai larg decat cel intalnit de voluntari in activitatile de distribuire de materiale informative.
Inca un Multumesc! pentru echipa de la Huston NPA, spune ATR.
Multumesc! tuturor - mentionati si mai ales nementionati anterior, dar care au fost Impreuna cu ATR in perioada 20-26.10.2014,
In numele Asociatiei Transplantatilor din Romania,
Gheorghe Tache,
presedinte

Pacientii care au dat statul in judecata... au invins



19 pacienti cu boli cronice (18 cu cancer si unul cu artrita idiopatica juvenila) au  dat in judecata Guvernul Romaniei, Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, solicitand asigurarea tratamentului medical in regim compensat 100%, pe cale de ordonanta presedintiala. Prin sentinta nr 3173 din 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea pacientilor in integralitate. 
Potrivit legii, sentinta este executorie imediat si trebuie pusa in aplicare de autoritatile statului.
”Este o victorie cu gust amar, pentru ca pacientii sunt obligati sa actioneze statul in justitie pentru a avea dreptul la viata. Din pacate, autoritatile responsabile, desi au elaborat mai multe acte normative in vederea transpunerii Directivei Europene nr.89/1988, in fapt n-au facut altceva decat o tergiversare a procedurii de includere a medicamentelor pe lista de compensate”, spune Dan Cimpoeru, avocatul pacientilor.
”Am castigat pentru cei 19 pacienti un drept firesc, dreptul la sanatate. Avem informatii ca cel putin 1.000 de pacienti in toata tara, pe diferite patologii cronice, sunt fara alternativa terapeutica, dupa incercarea schemelor de tratament aflate pe lista actuala de compensate”, spune Cezar Irimia, președintele Alianței. „Accesul la noile terapii, aflate in continua dezbatere de aproximativ 3 ani, face diferenta intre viata si moarte pentru acesti pacienti.”
Amanarile in legatura cu promulgarea completa a listei de 140 de medicamente provoaca deja victime. Din grupul de 7 bolnavi care au invins statul in justiție in luna iunie, obligandu-l sa le ramburseze tardiv cheltuielile, 3 au decedat. Intre ei, un tanar de 19 ani.

Bolnavii interesați sa se alature demersului pot contacta Alianța la contact@aliantapacientilor.ro sau la Telefon 0723-240.223.