„Sentimentul de
neiertare, uitat, poate crea cancere“
„A greşi este omeneşte, a ierta este divin”.
- Daniela, iertarea este un cuvânt „mare” şi des folosit dar, oare, ce
înseamnă ea cu adevărat ?
- Dicţionarul defineşte iertarea că fiind „procesul de a
scuti pe cineva de o pedeapsă” ori, mai elegant spus, de a-l privi cu
îngăduinţă şi cu bunăvoinţă, ca pe un copil care a greşit. În limbajul şi viaţa
de zi cu zi, însă, iertarea este un proces care duce la o stare de vindecare
bazată pe acceptarea şi împăcarea cu un fapt, o întâmplare a vieţii. În schimb,
neiertarea este o stare de suferinţă emoţională, cauzată de un şoc, o
întâmplare, care ia prin surprindere şi care nu este încă acceptată şi
digerată. Ea se poate manifesta cu accente de durere, ruşine şi vinovăţie şi
este cauzată de o stare mentală de rezistenţă faţă de o persoană sau o
situaţie.
- Există mai multe lucruri care îi țin pe oameni într-o
stare de neiertare. Care sunt acestea?
- Desigur. Există situații în care oamenii își doresc să
poată ierta, dar se trezesc prinși în programe limitative susţinute de o parte
a lor vulnerabilă, activată la memomentul respectiv în scop de protecţie şi
care acţionează la nivel interior susţinând neiertarea. Spre exemplu, cineva poate
hotărî într-un moment de supărare: “Nu voi ierta şi nu voi uita niciodată răul
făcut.” În altă situație, o parte rănită poate cere o explicaţie, poate avea
nevoie ca cel care a greşit să recunoască faptul că a greşit, pentru ca
iertarea să se poată întâmpla. Însă, din păcate, alegeri, aşteptări şi
declaraţii de acest gen în loc să ducă la soluţia de vindecare, crează o rezistenţă
ce duce la păstrarea „amintirii dureroase”. Prin acest tip de iertare, persoana
poate atrage în viața sa o nouă traumă de acelaşi gen. Și, nu în ultimul rând, se
poate rămâne într-o stare de neiertare din cauza unei gândiri eronate, conform
căreia „dacă iertarea are loc”, faptul care a provocat suferinţă se poate repeta
- la nivel subconştient acest lucru fiind perceput ca fiind „un fapt acceptat
şi posibil”.
- Și atunci, ce ar fi de făcut? Se
spune că e omenește să greșești…, nimeni nu e scutit de acest lucru, mai
devreme sau mai târziu.
- Primul pas în procesul de iertare începe prin
conştientizarea neiertarii şi a neajunsurilor ei. Unii oameni sunt mai
conştienţi de faptul că ceva are nevoie de iertare prin amintirea continuă a
acelui lucru care poate fi reactivat de o frază dintr-o carte, de o scenă
dintr-un film sau, pur şi simplu, de un necunoscut pe stradă care are aerul sau
energia cuiva care, în trecut, i-a creat o injustiţie sau durere.
Alţii pot avea sentimentul de neiertare adânc îngropat în ei
înşişi, un sentiment de care ei au uitat, însă acesta contaminează memoria
celulară şi crează, uneori, câte un junghi sau alteori un cancer – în funcţie
de cât de mare este neiertarea şi durerea sentimentului de neiertare.
- Deci asociem neiertarea cu cancerul?
- Da. E posibil și asta. De aceea, un alt pas important în
procesul de iertare este alegerea de a ierta şi de a depăşi trecutul, cu rănile
lui. Este important ca fiecare să îşi facă procesul de conştientizare şi
curăţenie interioară cât de des; măcar o dată pe lună. La urmă urmei, gunoiul și
resturile menajere le scoatem din casă zilnic, de ce nu am face acelși lucru
pentru corpul și spiritul nostru?! Corpul este un spaţiu sacru care trebuie
respectat şi care se cere igienizat de amintiri vechi, dureroase, de energiile
şi emoţiile blocate.
- Ce ar fi de spus despre iertarea de sine?
- Deşi iertarea pare un proces care se adresează „celorlalţi”,
partea cu adevărat cea mai importantă şi mai grea este iertarea de sine – deci
eliberarea de durerea pe care ne-am provocat-o permiţând să fim răniţi de
ceilalţi. Procesul de iertare este de cele mai multe ori personal şi ţine de
obiceiurile şi credinţele fiecăruia. El se poate petrece în prezenţa cuiva: un
terapeut, un preot, un prieten sau a persoană căreia i s-a greşit sau doar în
faţa jurnalului, a icoanei sau în inima proprie.
- Uneori, un anumit ritual poate fi de folos şi dă putere
alegerii conştiente de a ierta.
- Exact. Puteți scrie pe o foaie greşelile făcute, după care
să o ardeți, puteți desena pe o coală de hârtie hotărârea de eliberare şi să o
puneți pe perete sau pur şi simplu să declaratați cu putere, de nenumărate ori,
o frază de acest gen: „Eliberez acum neiertarea legată de această situaţie,
toate persoanele implicate şi toate neajunsurile ei. De azi înainte inima şi
corpul meu sunt complet libere de toxinele a ceea ce s-a întâmplat. Sunt liber
şi senin”. Iertarea, ca multe alte lucruri în viaţă, se petrece la momentul
optim şi este un proces fluid, care se întâmplă în câteva etape.
- Și după aceea vine sentimentul de pace…
- Exact. După atingerea iertării, atât cât este ea posibilă
în acel moment, trăim o stare de pace pentru o perioadă. Dacă durerea reapare
răscolită de ceva – invitaţia este de a ierta din nou la acel nou nivel care
are nevoie de iertare. Psihologii spun că procesul de iertare durează în jur de
doi ani pentru o traumă de trădare şi abandon care duce la despărţire. Pentru
trauma de abuz sexual sau de omor acesta poate dura chiar mult mai mult.
- Dar cum știm cu adevărat că iertarea este completă şi
autentică?
- Atunci când atingem starea de neutralitate legată de cauza
neiertarii şi amintirea ei. Atunci durerea - şi amintirea ei- este complet
lipsită de rezonanţă negativă în noi. Iertarea este un dar personal, prin care
ne putem lua viaţa înapoi, ne putem recupera puterea personală, energia şi
bucuria de viaţă. Procesul de iertare este, în ultimă instanţă, un proces de
maturizare şi acceptare de sine care ne face mai empatici şi mai înţelepţi. În
plus, procesul de iertare este un instrument important în evoluţia noastră
personală şi de descoperire a cine suntem cu adevărat.
Daniela va veni in Romania pe 15 septembrie si, pana in noiembrie 2015 va sustine mai multe seminarii si cursuri.
