joi, 8 ianuarie 2015

Cristela GEORGESCU:

 „Intotdeauna mancarurile mele contin vitamina MLH: mama - love - home made”


„A fi sanatos” inseamna pentru Cristela Georgescu altceva decat „a nu fi bolnav”. Inseamna echilbru fizic, sufletesc, mental și spiritual deopotriva. Acel echilbru care ne sustine sa trecem prin viata fara sa fim doborati de toate lucrurile menite sa ne agreseze si sa ne raneasca neincetat fizic, emotional si spiritual. Cristela are doi copii minunati si un CV impresionant (este consultant, speaker si coach specializat in sanatate si nutritie holistica. Are studii postuniversitare si acreditari profesionale de la Institute for Integrative Nutrition, SUA – cea mai mare scoala de nutritie din lume, Departamentul de Stat pentru Educatie din New York, prestigioasa Universitate Cornell - Catedra de Nutritie; Centrul pentru Studii in Nutritie “Dr. T. Colin Campbell”, SUA si American Association for Drugless Practitioners, etc). Iata un interviu impresionant despre stilul sau de viata!


 - Stiu ca aveti un regim alimentar echilibrat. Ati mancat sanatos  dintotdeauna sau cand si de ce ati inceput sa faceti asta? Ce v-a motivat?
- Cauza principala a bolilor de care e bantuita omenirea la nivel global  este ignorarea  alimentatiei sanatoase, superficialitatea cu care tratam  ceea ce se afla in varful furculitei sau  ceea ce “aruncam” in gura nepasatori si comozi,  mestecand in graba de maxim trei ori, doar ca sa umplem stomacul si sa dam satisfactie papilelor gustative. O alimentatie sanatoasa presupune moderatie, alegeri informate, educate si reeducate, permanenta conectare la realitatea ca scopul consumului de mancare este promovarea sanatatii. 
Nu ceea ce facem din cand in cand ne distruge sanatatea, ci ceea ce facem zilnic. Este deja un fapt comun ca pentru multi dintre noi reforma in stilul de viata survine in urma unei vesti soc privind starea sanatatii personale, a unui mebru al familiei sau a unei persoane apropiate. Datorita confortului, presiunii sociale, marketingului si tratarii cu superficialitate a laturii spirituale, noi oamenii am adoptat si dezvoltat un atasament puternic fata de obiceiuri si alegeri care pericliteaza sanatatea pe termen lung. Nici eu nu am facut exceptie de la regula. Acum aproape 10 ani, cand medicii au ridicat neputinciosi din umeri si au dat verdicte dramatice am fost suficient de motivata sa ma da jos de pe piedestalul de ignoranta si cinism cu care priveam alimentatia si stilul de viata.
Ulterior, motivatiilor legate de sanatate durabila si de exemplu personal in calitate de parinte, li s-au adaugat consideratii legate de protectia mediului si aspecte etice: consumul exacerbat de alimente de origine animala si procesate industrial, lacomia care a inlocuit strictul necesar, tratamentul animalelor in crescatorii, impactul agriculturii destinate cresterii animalelor asupra mediului inconjurator (devastarea padurilor tropicale pentru a le transorma in terenuri agricole pentru furajarea animalelor de crescatorie, cantitatile devastatoare de fertilizatori care au poluat solurile si care au distrus mediul de coasta prin crearea de zone moarte, pescuitul industrial la scara gargantuelica, contaminarile cu mercur, etc), marketingul si reclama pentru copii, obezitatea infantila.

- Care au fost principalele schimbari in ceea ce priveste alimentatia? La ce ati renuntat si ce ati adus in plus?
- Pentru cei care doresc o schimbare, dar nu au presiunea timpului in ceea ce priveste sanatatea, metoda mea poate parea descurajant de dificil de implementat. De aceea recomand si in astfel de cazuri principiul excluderii prin includere. Nu restrictionam alimentele “bune dar rele”, cele care dau dependenta si fara de care viata nise pare in mod eronat urata si trista: branzeturi, ciocolata, zahar, cafea, alcool, etc. Daca nu ne simtim pregatiti de revolutie si performanta, atunci metoda pasilor mici, cu schimbari usor de implementat, dar durabile, este de preferat.
Atunci cand iti canti insa simfonia vietii pe unica struna de vioara ramasa si nu stii cat timp va mai rezista nici aceea, nu ai timp de ragaz, ci actionezi ferm. In plus, bine cu forta nu se poate si nici nu te poti vindeca cu sanatatea celui care te trateaza. Asa ca eu am facut revolutie si reforma intr-o zi. O zi de 14 februarie. Atat de mult m-a marcat, incat vedeti ca tin minte data exacta.
Am decis sa renunt la tot ceea ce numisem pana atunci „mici placeri nevinovate”, sa ma pun in slujba organismului meu  asa cum  iti daruiesti viata unui copil nou nascut, pentru ca de fapt viata ta e doar o functie de viata si necesitatile lui. Am ales sa ma port cu cu respect si rigoare fata de ceea ce pun in stomac si sa scap de robia papilelor gustative pervertite.
Am facut reforma nu numai in alimentatie, dar si in stilul de viata, am renuntat brusc si pe vecie la toate bombele cu care mi-am sabotat si devastat sanatatea: cafea, alcool, bauturi carbogazoase, zahar si dulciuri rafinate, produse de patiserie, prajeli, mancare fast-food. Am eliminat pur si simplu orice produs rafinat sau prelucrat industrial, orice produs de origine animala, am renuntat la rontaitul intre mese, la copioasele cine noaptea tarziu. Am inlocuit cu: apa purificata, fructe, legume, verdeturi, zarzavaturi, leguminoase, nuci si seminte crude, cereale integrale, grasimi sanatoase, odihna buna (cea intre 10PM si 2AM), aer curat, relatii sanatoase stimulatoare de energii creatoare, o relatie autentica cu Dumnezeu.
Foarte mare parte a timpului si energiilor celor care activeaza in domeniul nutritiei e petrecut in dezbateri pentru suprematia adevarului in ceea ce priveste dieta perfecta. Adevarul e ca nu exista un sablon care sa se potriveasca tuturor. Exista insa principii de nutritie sanatoasa, general valabile.
Daca ar fi sa rezum tot ceea ce am invatat de-a lungul anilor din experienta personala, din studiul individual, din discutiile cu medici, nutritionisti si oameni de stiinta din domeniu din tara si din afara tarii, as spune asa: nu mai mancati alimente rafinate, procesate si prelucrate industrial. Adica ceea ce umple rafturile supermarketurilor. Macar asta daca s-ar respecta si ar fi un pas urias pentru omenire. In schimb consumati alimente integrale. Cele care nu au lista de ingrediente si nici ambalaje colorate.
Un alt principiu pe care il indragesc si care functioneaza la sceptici sau la cei obositi de diete restrictive este excluderea prin includere. Adica nu excludeti nimic din dieta actuala, dar includeti zilnic cate un aliment nou, integral, natural, sanatos. Incepeti masa cu alimentele sanatoase si, daca mai ramane loc, continuati cu restul. De exemplu, daca mancati lasagna cu salata, asigurati-va ca terminati prima oara din farfurie salata, nu lasagna.

- Ne spuneti, va rog, 3 reguli pe care nu le incalcati niciodata in bucatarie?
- a. Nu folosesc aparat cu microunde, vase de teflon, plastic sau aluminiu.
  b. Nu incalzesc uleiul si mierea.
  c. Nu folosesc decat sare neiodata.

-Daca imi mintesc bine, nu consumati nici carne. Ce v-a motivat sa faceti asta? A fost greu, usor?- Cea mai mare parte a problemelor legate de sanatatea oamenilor au legatura nu cu ceea ce ar trebui sa manance, ci cu ceea ce nu  ar trebui sa manance. Am renuntat la carne impreuna cu restul alimentelor despre care v-am vorbit acum aproape 10 ani. Pana atunci stiam doar ca „nu e bine, nu face bine sau ingrasa”. Argumentele astea nu erau motivante pentru o reforma, asa cum aveam eu nevoie. Schimbarea s-a produs cand am inteles de ce.
Greu nu a fost sa renunt la carne - orice fiinta rationala care intelege impactul pe care il are consumul exacerbat de carne si alimente de origine animala in general asupra sanatatii, asupra bietelor animale de crescatorie si asupra Planetei, renunta aproape instantaneu, fara nici un fel de remuscari, din contra. Greu a fost sa renunt la aroganta ca de fapt informatiile faceau parte din Teoria Consipratiei, ca nu le stiu chiar pe toate, ca problema mediului inconjurator si a viitorului Planetei nu este una abstracta, de care trebuie sa se ocupe oamenii de stiinta in timp ce noi ne “traim clipa”.
Uitandu-ma inapoi, cred ca a devenit atat de greu sa renuntam la unele alimente din cauza ca:
A. Alimentatia moderna pune in centrul atentiei comoditatea si nu nutritia, satisfacerea poftelor si nu a nevoilor vitale. Dieta moderna arata asa: dimineta mancam ca la masa de Paste, la pranz ca la Craciun si seara ca la Revelion.
B. Ignoranta noastra si ancorarea in sistemul de gandire in care ne-am nascut ne face sa credem ca fara carne nu avem proteine si fier, ca fara lactate si oua nu avem calciu. Fals!
Nu exista nutrient pe care produsele animale sa il furnizeze si care sa nu se gaseasca in produsele vegetale.  Ba mai mult: alimentele de origine animala sunt aproape complet lipsite de substante vitale sanatatii noastre, cum ar fi antioxidantii, fibrele, vitamina C. Produsele de origine animala aduc - pe langa mult ravnitele proteine si miticul calciu sau fier - colesterol, grasimi nesatoase (saturate) si nu in ultimul rand un cortegiu de chimicale din antibioticele, vaccinurile si hormonii care se administreaza bietelor animale.
Schimbarea de la o dieta primordial bazata pe carne catre una cu putina carne sau fara carne este o alegere personala, insa este cea mai corecta pentru mediul inconjurator la nivel global. E evident ca daca omenirea continua in ritmul actual si cu obiceiurile aliemntare actuale, atat de devastatoare pentru mediu, specia umana nu va mai supravietui mult timp. Daca ne iubim copiii si vrem sa traiasca sanatosi, trebuie sa le oferim si un cadru in care sa se bucure de viata, sa nu ne imprumutam din viitorul lor, furandu-le Planeta.

- Aveti copii, si stiu ca regimul lor alimentar este, de asemenea, foarte bine pus la punct. Ne-ati putea spune cum arata meniul lor intr-o zi din weekend? (spun weekend pentru ca atunci nu merg la gradi/scoala). Dar meniul dv., in ce consta? (dimineata, pranz, seara si gustari)

- Alimentatia ne influenteaza in mod decisiv sanatatea, iar copiii nostri nu trebuie sa plateasca ignorarea acestui adevar de catre parinti. De cele mai multe ori, adultii manipuleaza sau deformeaza in mod inconstient preferintele alimentare ale copiilor. Copiii nu trebuie sa fie fortati sa manance mancaruri sanatoase; vor alege singuri sa faca asta daca li se da ocazia sa dezvolte o relatie pozitiva cu astfel de alimente. Este demonstrat stiintific ca tipul de alimentatie se reflecta in comportamentul, gandirea su performanta scolara a copiilor.
O dieta strict vegetariana, in care moderatia, echilibrul si diversitatea sunt laitmotive, este sigura si sanatoasa la orice stadiu din viata: copilarie, adolescenta, sarcina si alaptare. Ea furnizeaza toti nutrientii esentiali de care au nevoie copiii si viitoarele mame. Avand in vedere ca obiceiurile alimentare se formeaza si se impregneaza la inceputul copilariei, o dieta pe baza de plante ii da copilului oportunitatea sa se bucurie de o mare gama de mancaruri viu colorate, energizante, proaspete si hranitoare si sa poarte aceste obiceiuri in perioada maturitatii.
Si in privinta copiilor abordez insa sanatatea holistic. Pe langa educatia alimentara, in lumea tulburata in care traim cel mai pretios cadou pe care il putem face pruncilor nostri inca din leagan („Omul ce invata in leagan face si la batranete”, spunea parintele Arsenie Papacioc) este ancorarea deplina si permanenta in Dumnezeu. In acest fel ne asiguram ca le-am daruit nu doar o pavaza, dar si o arma spre biruinta in lupta cea dreapta pentru Adevar.
Mancam la fel intreaga familie si macar de doua ori pe zi impreuna. Asa functioneaza cel mai bine puterea exemplului personal. Am afisat pe blogul meu (www.cristelageorgescu.ro) meniul nostru zilnic timp de aproape un an, iar la copii am cuprins perioada 6 luni - 2 ani si jumatate.
Zilnic folosim urmatorul “algoritm”: micul dejun energizant cu cereale integrale (dar nu cele din cutii frumos colorate, ci cele naturale, neprocesate industrial), miere, fructe uscate sau proaspete, nuci si lapte vegetal facut in casa; masa de pranz ca prilej de tihna si nutritie responsabila, masa de legume, verdeturi, zarzavaturi, fara deserturi; cina ca o adiere usoara prin stomac: fructe, compoturi, budinci sau copturi/fierturi usoare de cereale.
- Stiu ca ati publicat cateva retete in cartea "Nu hrani cancerul", de unde trag concluzia ca sunteti o buna bucatareasa.  
 - Sunt o bucatareasa pasionata, gatesc din dragoste pentru familia mea, am inteles ca bucatareasa are cel mai important rol, pentru ca de ea depinde sanatatea intregii familii. Intotdeauna mancarurile mele contin vitamina MLH: mama – love - home made;intotdeauna am grija atunci cand gatesc sa am o stare buna, o energie pozitiva, pentru ca ea se transmite mancarii. Este si motivul pentru care nu mai consum mancare de restaurant decat in cazuri imposibil de evitat.
Sunt inspirata si evaluata in mod onest de copiii si sotul meu, sinceritatea lor este busola mea. Am invatat impreuna sa apreciem bogatia putinului si a simplitatatii.
Si in ceea ce proveste hrana si preferintele alimentare, omenirea s-a atasat de ceea ce e fals, a evadat din lumea naturalului si a autenticului. Alimentele naturale, integrale, trezesc in fiecare dintre noi o stare de constientizare a ceea ce este bun pentru organismul nostru si astfel, puritatea devine propria rasplata.

- Cam cat timp petreceti zilnic in bucatarie?
- O ora, alterori doua. Explic. Gatesc zilnic si putin, pentru ca ne place sa mancam proaspat. In plus, mancarea cruda nu rezista de la o zi la alta. Am nevoie de o ora pentru masa de pranz si de inca o ora dupa amiaza, daca decid sa gatesc ceva impreuna cu copiii pentru cina. Este un aspect important pentru dezvoltarea lor personala, dar si pentru stabilirea unei lagaturi pozitive cu alimentele sanatoase.
Recomandarea pe care o am pentru cititorii Dvstra este sa gateasca des si sa gateasca cu “disperare”, ca si cand viata lor ar depinde de asta, pentru ca e chiar asa: viata lor depinde de asta. Si cu cat mai mult gatesc simplu alimente naturale, cu atat mai repede vor deveni bucatari buni in mod natural.

- Mancati mai mult crud/gatit? Ce legume/fructe preferati? Sub ce forma?
- Am grija ca macar 50% din mancarea noastra sa fie hrana vie, cruda si asta sa se termine prima la masa. In rest, ascult organismul. In functie de anotimp, activitati, stari emotionale sau de sanatate, preferintele se schimba. Imi place sa folosesc produse locale, specifice anotimpului respectiv.

- Exist vreun produs de la care nu va puteti abtine?
- Nu. Am renuntat insa cel mai greu la cafea. A durat doua saptamani si in fiecare zi sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa renunt, pentru ca doar acum, in absenta ei, pot avea masura raului urias pe care mi-l provoca fara sa imi dau seama.

- Pentru ce optati cand va e pofta de ceva dulce?

- Inainte de a-i da imediat organismului ceva dulce, ma gandesc daca sunt pofte sanatoase sau pofte nesanatoase. Cand corpul pofteste ceva, de fapt ne transmite un mesaj. Cheia in managementul poftelor este intelegerea mesajului transmis de organism si raspunsul la intrebarea “Dau sau nu curs?”, “E periculos sau e sanatos sa ma abtin?”.
De obicei poftele sunt cauzate de dependenta de anumite alimente (lactate, cereale si dulciuri rafinate, cofeina, alcool, etc) dar si de un dezechilibru in organism sau in stilul de viata. Daca poftelor cauzate de dependenta e sanatos sa le rezistam, celor legate de dezechilibre nutritionale sau calorice e bine sa le dam curs, hranindu-ne sanatos. In general lipsa din alimentatie a macronutrientilor (proteine, carbohidrati si lipide) da nastere la pofta de dulce.
Deja imi cunosc organismul, stiu de ce cere dulce, in general nu din cauza de dependenta, pentru ca am scapat de toate adictiile odata cu cura de detoxifiere cu care am inceput si noul stil de viata acum 9 ani. . Poftele mele de dulce apar atunci cand nu respect intocmai orarul de masa si odihna, in perioade solicitante din punct de vedere fizic si nervos. Atunci contrabalansez mancand proteine si/sau grasimi, adica o mana de alune, nuci, arahide, migdale crude. Alteori un avocado. Si-mi trece. Cand simt ca vreau chiar ceva dulce mestec fagure, miere cremoasa sau mananc 1-2 fructe mici uscate.

- Consumati oua/lapte? Daca da, cat de des si sub ce forma?
- Nu, am raspuns deja de ce prefer o dieta exclusiv vegetarina.

- Care sunt beneficiile unui stil de viata/alimentar sanatos, beneficii pe care le-ati trait pe pielea dv.?- Esential este sa intelegem conceptul de “stil de viata”. A vorbi doar de nutritie pentru sanatate, e ca si cand am pierde din vedere exact esentialul.
Desi pe primul loc intre cauzele imbolnavirii se afla superficialitatea sau aroganta in abordarea alimentatiei, cand am inceput sa studiez sustinut nutritie si sa o privesc in mod holistic, am inteles ca si stilul de viata are un efect urias asupra sanatatii. A fost ca un bonus: a devenit evident ca doar hrana care ajunge in farfuria noastra, privita in mod izolat si exclusiv, nu este o polita de asigurare de sanatate.
Satisfactia vietii vine de cele mai multe ori nu din mancare, ci de la energia momentelor de emotie si a trairilor care ne implinesc. Asta demonstreaza ca nu doar ceea ce punem in farfurie  e o hrana, ci totul. Demonstreaza ca exista “mancaruri” care contribuie in mod decisiv la sanatatea si starea noastra de bine, mancaruri care nu sunt “de manacare”. Sunt hrana sufletului si a spiritului si daca sunt neglijate, sanatatea sau vindecarea nu va fi niciodata completa; ma refer la familie, relatii personale, cariera, exercitiu fizic in natura, spiritualitate, legatura cu Dumnezeu, mediul in care traim si lucram (pare bizar, dar multi dintre noi petrecem ore, zile, ani, decenii intr-un mediu care are valori diametral opuse cu ale noastre ...).
Pe langa mult ravnitele imbunatiri ale aspectului fizic (pierderea excesului de greutate, adio celulita, luminozitatea pielii, luciul si vigoarea parului si a unghiilor, etc), un stil de viata sanatos aduce si ... sanatate! "A fi sanatos" inseamna pentru mine altceva decat "a nu fi bolnav".  E o stare de echilibru fizic, emotional si spiritual deopotriva, care ne sustine sa trecem prin viata fara sa fim doborati de toate lucrurile menite sa ne raneasca neincetat fizic, emotional si spiritual.

                                                        http://www.cristelageorgescu.ro/

- Ce doriti sa transmiteti in final cititorilor?
- Eu am ales sa fac educatie in nutritie naturala si sanatate holistica pentu cei deschisi sa asculte. Atat de pretios e timpul si atat de repede zboara incat eu nu intentionez conving pe nimeni, din contra, trebuie sa fiu eu convinsa ca oamenii sunt dispusi sa se lase educati si sa probeze o schimbare.
Mai mult decat atat. Dieta vegetariana a fost lasata de Dumnezeu (Geneza 1: 29) impreuna cu invatura ca ca cei care opteaza si pentru alt tip de hrana nu trebuie sa rada sau sa vorbeasca impotriva celorlati. Dar si ca cei care urmeaza dieta vegetariana la randul lor nu au voie sa rada sau sa vorbeasca impotriva celor care au alte optiuni alimentare. De aceea eu am raspuns de fiecare data cu pacea pe care am primit-o in suflet si nu am incetat sa povestesc despre minunea ce mi s-a intamplat de cand mi-am schimbat alimentatia si stilul de viata.
Am explicat si am demonstrat prin exemplu personal ca pretentia de a fi vindecat si a te bucura de sanatate, in timp ce ii incalci legile elementare, este absurda si Il dezonoreaza pe insusi Dumnezeu; ca orice esec ne face direct raspunzatori pe noi, nu pe medici sau pe El.. Astfel, am transmis informatia cu perseverenta,  insa fara obsesia de a convinge, converti sau jigni pe cineva. Liberul arbitru trebuie lasat sa functioneze intotdeauna.
De prea mult timp lipsa profunda de educatie a unei parti consistente din populatia Romaniei, si nu doar lipsa de informare, sta la baza manipularii cu usurinta a cestui popor, de catre un stat iresponsabil si lipsit de viziune in ceea ce priveste sanatatea si viitorul unei natiuni. Dezbaterile pe teme de sanatate publica din ziua de azi au foarte putin a face cu ceea ce ne imbolnaveste si mult mai mult cu partea de asigurari de sanatate. Cel mai ignorat adevar stiintific despre sanatate este ca o dieta alcatuita din alimente integrale, de origine vegetala poate preveni si, in multe cazuri, opri din evolutie si chiar anula boli de inima, diabet, cancer, obezitate si alte boli cronice sau degenerative. “Din pacate, descoperirile stiintifice legate de dieta si impactul ei asupra bolii sunt marginalizate de puterea politica a intereselor comerciale masive si reciproc avantajoase – carnea, lactatele, zaharul, medicamentele si chirurgia.” (Dr. Colin Campbell, Dr. Caldwell B. Esselstyn Jr., San Francisco Chronicle, March 17, 2009).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu