Șpagă la stat sau bani grei la privat?

Șpagă la stat sau bani grei la privat?

După mai multe experiențe - plăcute sau neplăcute - cu sistemul sanitar românesc, ajungi acasă și tragi linie sub cheltuieli. Deși multe proceduri sunt decontate de stat (cel puțin pe hârtie), românii bagă mâna adânc în buzunare atunci când trebuie să se trateze pe ei sau pe cei dragi. Iar surpriza e mare când vezi că ai ajuns aproape la fundul sacului, iar cu banii cheltuiți aproape că ai fi reușit să te tratezi într-un centru privat, fără dureri de cap (deci fără să stai stresat că nu e mulțumită asistenta cu doar zece lei per perfuzie, că doctorului trebuia să-i mai dai câteva sute în plus la operație, la fel ca vecina de salon șamd). Cred că știți exact despre ce vorbesc.
Ei bine, dacă ai banii pentru șpagă pregătiți, te poți gândi serios să te îndrepți spre privat. Ce e de făcut însă când tu ai în buzunar doar zece lei pentru pâine? Mai poți spera la același tratament corect pe care îi primesc cei care cotizează? Cu siguranță nu...
Nu știu dacă e contextul potrivit aici, dar îmi vine în minte bunica mea, care, de fiecare dată când îi duc ceva, mă întreabă: „Cât ai dat pe asta?“ La început îi răspundeam: 5 lei, 10 lei.... dar când am văzut că măsoară totul în pâine „Să nu mai iei, cumpăram 5 pâini de banii ăștia, sau 10...“, am renunțat să îi mai spun cifre, sau în niciun caz cifre mari. Și mă întreb ce o fi în mintea ei, câte remorci cu pâine vede ieșindu-i din buzunar atunci când trece pe la doctor să-și ia rețeta sau să facă analize... Căci, dacă nu concepe să lași rest la magazin sau la restaurant, de nevoie sau de frică, la doctor sigur dă.
Acum, că tot a venit vorba de bani dați pentru servicii deja plătite o dată, să-mi fie cu iertare, dar nici eu nu prea sunt de acord cu asta. Păi știu persoane care nu se tund mai des de o dată pe an ca să nu cheltuie bani, fiindcă acolo nu merge cu 2-3 lei, ci clientela fidelă le-a învățat pe madmoazele să deschidă larg buzunarele, să primească și ele aproape cât patronii saloanelor. Și se pare că, în ciuda prețurilor piperate sau a șpăgii mari, tot merge treaba, fiindcă s-au deschis câte două saloane într-un bloc, și niciunul nu dă faliment.
În concluzie, oricât mi-ar plăcea mie să spun că banii n-aduc fericirea, ci importante în viață sunt altele (sănătate, înțelegere, liniște etc...), e adevărată vorba aceea, cum că o întrețin, fiindcă fără ei se dărâmă și sănătatea, și înțelegerea, și tot.