Cifoza reprezintă
o deviație a coloanei vertebrale în plan sagital.
Aceasta se manifestă prin curbarea excesivă a coloanei în regiunea toracică,
compensată printr-o hiperlordoză cervicală și lombară pentru echilibrarea
coloanei.
”Simptomatologia afecțiunii este
diversă și constă în durere ușoară sau severă la nivelul coloanei toracice,
rigiditate și tensiune musculară a zonei dorsale, deplasarea spre înainte a
capului, dificultăți ale respirației în cazurile severe, modificări ale poziției
umerilor sau senzație de oboseală”, explică doctor Mihaela Parnia.
De cealaltă parte, scolioza reprezintă o deviere laterală în plan frontal, în forma de “s”, mai mult sau mai puțin
pronunțată, a coloanei vertebrale.
Scoliozele
nestructurale, funcționale sau atitudinile scoliotice se
caracterizează prin faptul că deviația laterală a coloanei este complet
reductibilă clinic și radiologic în poziția culcat.
Conform specialistei, simptomele scoliozei variază
de la coloană, umeri sau bazin asimetrice, până la coaste și scapulă proeminente
pe o parte a corpului și chiar probleme respiratorii, în cazul scoliozelor
severe. Atât bolnavii cifoză, cât și cei cu scolioză resimt mai tare durerile
în anotimpul rece.
Iata si alte afectiuni ale spatelui care sunt agravate de frig:
- lombosciatica,
- hernie de disc,
- lumbago,
- spondiloza.
Doctor Mihaela Parnia ne-a spus AICI ce e de facut.
- lombosciatica,
- hernie de disc,
- lumbago,
- spondiloza.
Doctor Mihaela Parnia ne-a spus AICI ce e de facut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu