Ana Măiță, președintele Fundației Crucea Albă: „În România, rata de tăiere a perineului e foarte mare”

„În România, rata de tăiere a perineului e foarte mare”

Și-a dorit doar să nască natural, din poziție gravitațională și cu interventii medicale doar în caz de nevoie, așa cum este recomandat de Organizația Mondială a Sănătății și cum e cel mai confortabil pentru o gravidă, însă a fost refuzată de toate spitalele și clinicile medicale private din București. Așa că a decis să nască acasă, alături de soțul său. Totul a decurs bine, iar Ana Măiță a repetat figura și în 2010, cu cel de-al doilea băiețel. În prezent este mama a doi copii superbi (în vârstă de cinci și de doi ani) și președintele Fundației Crucea Albă – ce oferă servicii de sănătate maternă.

„Gravida are dreptul la însoțitor în timpul travaliului”

- Care sunt motivele pentru care a luat naștere Fundația Crucea Albă?

- Pornind de la experiența mea, prin intermediul Fundației Crucea albă și al Asociatiei Mame pentru Mame mi-am dorit să ajut și alte femei să beneficieze de informare corectă și completă în legătură cu nașterea și, mai ales, să aibă parte de servicii concepute după norme actuale, unde medicina e bazată pe dovezi.

- Îmi puteți spune câteva dintre cele mai importante drepturi ale gravidei?

- E vorba mai întâi de asistență medicală de calitate, apoi de dreptul de a avea un însoțitor pe toată durata internării în spital - lucru reglementat în România de articolul 32 din legea 46/2003, care spune că orice pacient are dreptul în timpul îngrijirilor medicale - deci chiar și în timpul travaliului și nașterii - la o persoană de suport, iar aceasta poate fi mama, o moașă, doula, soțul, cea mai bună prietenă sau oricine dorește ea. E dovedit științific că prezența unei persoane de suport ajută la o mai bună experiență a nașterii, scade efectiv durerea. Apoi, gravida are dreptul la intimitate și demnitate în timpul nașterii, la opțiuni informate și acceptate.

Statul, obligat să asigure asistență medicală de specialitate

- Ce alte probleme reale ați mai identificat în ceea ce privește nașterea în România?

- Un alt scop al nostru este crearea unui ghid pentru nașterea fiziologică. Statistic, sub 30% din numărul total de nașteri prezintă complicații, iar restul de 70% merg bine. Din cele 30% doar între 10-15% necesită cezariană, deci restul femeilor pot naște vaginal, cu mici intervenții care grăbesc sau încetinesc travaliul. Ei bine, pentru cele 30% din nașteri avem 20 de protocoale medicale, iar pentru 70% din gravidele care vor să nască normal și unde totul decurge bine nu avem deloc, ceea ce duce inevitabil la medicalizarea inutilă a nașterii fiziologice.

- Încurajați nașterea naturală la domiciliu?

- Încurajăm nașterea naturală asistată întotdeauna de un cadru medical specializat, indiferent unde ar avea loc. Articolul 8 din Cartea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului spune clar că orice om are dreptul la viață privată și de familie, iar pe baza acestuia CEDO a decis în 2010 că orice femeie are dreptul să decidă cum și unde va naște, iar statul în care se află e obligat să-i asigure asistență medicală de specialitate.

- Asta înseamnă că în prezent nașterea la domiciliu este legală?

- Da, numai că și de această dată ne lovim de inexistența protocoalelor.

- De ce credeți că viitoarele mame și medicii optează pentru cezariană?

- Pe de o parte e vorba de lipsa corectă și concretă de informare a gravidelor, iar pe de altă parte de comoditatea medicilor, care încurajează frica femeii. O operație de cezariană durează 20 de minute și doctorul are control total asupra a ceea ce se întâmplă, pe când un travaliu pentru o naștere normală poate dura și 36 de ore. O altă cauză e istoria noastră tristă, de țară ex-comunistă, în care maternitățile deveniseră fabrici de copii și nimeni n-a mai avut timp pentru nașterea naturală, care are timpii ei.

Încercăm să creem un exemplu de bune practici

- Cum le ajutați, concret, pe viitoarele mămici?

- Încercăm să le educăm cu ajutorul unui curs prenatal de șase ședințe, care acoperă în întregime detaliile referitoare la naștere, alăptare, pregătirea tatălui – care poate participa și el la curs – în același preț, iar la sfârșit va obține și atestatul de puericultură.

- Cât costă cursul?

- Prețul este de 360 de lei, iar părinții care nu își permit cursul îl pot urma gratuit dacă dovedesc cu documente că nu au posibilitate financiară.

- Din ce lună trebuie să se adreseze gravidele Fundației?

- Indicat e să vină la curs după 20 de săptămâni de sarcină. Pe siteul nostru, www.sanatatematerna.ro, am postat un ghid al pregătirii prenatale, informații pentru cele 40 de săptămâni de sarcină, plus alte date pentru lunile care urmează după nașterea copilului.

- La „Centrul pentru Sănătate Maternă”, pe care l-ați deschis de curând, există și un cabinet ginecologic. Colaborați cu medici obstetricieni?

- Da. Colaborăm atât cu medici, cât și cu moașe și cu doula. Momentan încercăm să creăm un exemplu de bune practici, accentul cade pe educație și consiliere, însă pe viitor ne dorim să devenim un centru cu servicii integrate, să putem lua gravida sub supraveghere de la începutul sarcinii și să nască asistată de noi, așa cum își dorește ea.

Doula satisface toate nevoile viitoarei mame

- Care este rolul moașei cu care colaborați, dacă încă nu asistați nașteri?

- Claudia Bider Heim, moașă de origine elvețiană, a adus în România practici vestice în ceea ce privește educația și consilierea perinatală și pregătirea perineului pentru o naștere pe cale vaginală, fiindcă noi avem o rată de tăiere a perineului foarte mare. Din 1997 OMS a recomandat să nu se mai folosească această practică de rutină decât în cazuri excepționale, dar la noi încă se practică abuziv pe scară largă.

- Dar doula? Le putem explica cititorilor ce face o doula?

- Doula e o persoană pregătită special să sprijine gravida psiho-emoțional în timpul nașterii. Îi amintește gravidei ce a făcut la curs, are grijă să-i asigure un mediu cât mai intim și mai liniștit, îi face masaj, îi aduce apă, îi satisface toate nevoile ne-medicale și o încurajează.

A născut acasă de două ori

- Povestiți-mi de experiența dumneavoastră! De ce ați hotărât să nașteți acasă?

- Dorința mea a fost să nasc natural, în urma unui travaliu neforțat chimic și fără să mi se aplice tăietura de perineu, întrucât mă pregătisem fizic și psihic pentru nașterea fiziologică. În plus, am refuzat să nasc pe masa ginecologică, preferând poziția gravitațională - e dovedit științific că e cea mai nedureroasă și mai potrivită poziție de naștere vaginală. Am fost refuzată de toate maternitățile fizice și private din București de la vremea respectivă, nu am găsit nici personal specializat – adică medic obstetrician sau moașă – care să mă asiste la domiciliu, așa că am făcut un gest de nesupunere civică extremă: am decis să nasc acasă, alături de soțul meu, care nu e cadru medical.

- Cum a decurs totul?

- În primul rând m-am pregătit foarte bine. Evident că mi-am făcut și un plan B pentru situația în care nașterea nu decurge așa cum trebuie, dar n-a fost cazul. Prima oară a fost de față soțul meu, iar a doua oară eram doar cu câinele și cu primul meu născut. După ce i-am schimbat lui scutecul am simțit cum bebelușul vrea să vină pe lume, m-am lăsat pe vine... și asta a fost. Am avut două nașteri ușoare, fără nicio picătură de sânge și fără rupturi de perineu, am doi copii sănătoși, care au alăptat din primul moment.

Nicoleta Burlacu, psiholog clinician:

„Terapia ABA e șansa copiilor cu autism la o viață normală”

În prezent, terapia ABA (Applied Behavioural Analysis – Analiza Comportamentală Aplicată) este recunoscută pe plan mondial ca fiind un tratament sigur și efectiv pentru persoanele cu autism și nu numai.

Nicoleta Burlacu (foto), psiholog clinician cu experiență în rândul copiilor cu autism și reprezentanta Asociației „Împreună Pas cu Pas” susține că această terapie poate fi aplicată oricărui copil care are întârziere în dezvoltare, sindrom Down ori sindrom Williams.

Ei nu răspund când sunt strigați

Este important să se înțeleagă faptul că un copil cu autism, de exemplu, „absoarbe” mai puțină informație și cunoștințe din mediul înconjurător decât un copil cu dezvoltare tipică. Dacă acesta din urmă începe să vorbească fără niciun ajutor din partea părinților sau a apropiaților în jurul vârstei de un an si jumatate și învață circa șase cuvinte noi pe zi, în jurul vârstei de șase ani ajungând să aibă un vocabular de peste 10.000 de cuvinte, lucrurile stau cu totul altfel când vine vorba de un copil cu autism. Acesta poate ajunge să vorbească mult mai târziu și va avea un limbaj sărac și abilități sociale reduse dacă nu beneficiază de terapie de recuperare bazată pe principii cognitive și comportamentală. Părinții își pot da seama că ceva este în neregulă cu cel mic urmărind reacțiile acestuia: dacă nu răspunde când este strigat pe nume, este singuratic, nu vorbește și nu interacționează cu ceilalți copii. Așadar, părinții care au suspiciunea că micuțul lor suferă de autism nu trebuie să aștepte diagnosticul medicilor pentru a începe să lucreze cu el. Poate fi nevoie chiar și de șase luni pentru a pune diagnosticul, timp care nu poate fi recuperat deloc ușor. Pentru un copil cu tulburare din spectrul autist timpul trece altfel și orice formă de stimulare este benefică și importantă pentru recuperarea întârzierii. Ce e de făcut? Trebuie acordată copilului mai multă atenție și timp, să comunicați cu el prin jocuri, să-l stimulați cât mai mult, să-l expuneți la cât mai multe situații cotidiene și funcționale. El are nevoie să i se creeze o bază solidă de cunoștințe, adică să învețe vorbirea, limbajul și comportamentul potrivit vârstei. De mare ajutor în acest sens poate fi metoda ABA la baza căreia stau principiile comportamentale.

„Îi oferă instrumente pentru a înțelege lumea în care trăiește”

Terapia ABA este o abordare științifică a înțelegerii comportamentului și a modului în care acesta poate fi afectat de către mediul înconjurator. „Pe lângă principiile comportamentale, la baza terapiei mai stau și principiile cognitive. ABA pornește de la simplu la complex și îl ajută pe copilul cu autism să pună ordine în varietatea de informație care îl înconjoară. Practic îi oferă instrumentele necesare pentru a decodifica și înțelege lumea în care trăiește. În cadrul terapiei se face restructurare comportamentală și achiziții cognitive – de exemplu de la comenzi simple, cum ar fi «stai jos, uită-te la mine», până la denumiri de obiecte și culori. Terapia ABA e șansa copiilor cu autism la o viață funcțională și cât mai aproape de ceea ce numim normalitate”, a spus psihologul  Nicoleta Burlacu. De asemenea, în cadrul terapiei copilul (dar și adultul) va învăţa că toate răspunsurile lui au anumite consecinţe (pozitive sau negative), fapt care va duce la diminuarea în intensitate, durată și număr a comportamentelor neadecvate, agresive, şi creşterea celor pozitive.

„Metoda se bazează pe recompense”

Practic, în timpul sesiunilor de sitting (de terapie, de lucru efectiv cu copilul) el e învățat să răspundă la nume şi cerinţelor celor din jur, să ia contact vizual, să mănânce și să folosească toaleta independent, să vorbească sau să comunice într-un mod accesibil lui, să-i imite pe copii sau pe adulţi în acţiunile lor. De asemenea, în timp  copilul este  învățat să recunoască şi să numească obiectele din jur, persoanele, acţiunile, emoţiile, să înţeleagă cauzalitatea şi funcţionalitatea lucrurilor, să scrie şi să citească, să-şi exprime emoțiile, să se joace adecvat vârstei lui, singur sau cu ceilalţi copii, cât și să povestească propriile experienţe sau pe ale altora. „Când copilul cu care se lucrează nu are capacități de învățare rapidă se pot face până la o mie de repetări, dar dacă e vorba de un retard atunci e posibil să nu existe sorți de izbândă. Un alt lucru ce trebuie menționat e faptul că terapia se bazează pe recompense, care sunt specifice fiecărui copil și pot fi: materiale - jucării, alimente - sau sociale - un sărut, o îmbrățișare. Eforturile copiilor şi ale terapeuţilor sunt mari, dar şansele de reuşită sunt pe măsură”, a spus psihologul Nicoleta Burlacu .

„Se desfășoară pe termen lung”

Cel care a pus bazele terapiei cunoscute astăzi a fost Ivar Lovaas, în anii 1970, iar prima atestare documentară a fost în 1989, în primul număr al Journal of Applied Behavior Analysis. În România, terapie ABA a fost cunoscută în 2001 -2002. „Primul copil care a beneficiat de această metodă la noi în țară făcea 40 de ore de «recuperare» pe săptămână, însă părinții au fost mulțumiți că văd, în sfârșit, rezultate. Trebuie menționat faptul că un program de terapie ABA se desfaşoară pe termen lung. Poate dura un an, doi, trei sau chiar toată viaţa, iar copilul trebuie să lucreze între patru şi opt ore zilnic”, ne-a explicat psihologul Nicoleta Burlacu. Evident că succesul terapiei depinde și de vârsta la care a fost început programul, de gradul de afectare al copilului - spectrul autismului fiind foarte larg - de consecvenţa cu care se aplică programul şi continuitatea lui, atât în terapie cât şi în familie, la gradiniţă sau la şcoală. „Apropie-te de copiii cu autism, ei nu o pot face! Persoanele cu autism nu mint, nu judecă, nu trișează, poate avem ce învăța de la ele!”, a mai spus psihologul.

Casetă:

Pot învăța alături de persoane de vârsta lor

Metoda ABA a fost folosita cu succes de mulți elevi de vârste diferite.  Copiii mici învață lucruri precum abilități sociale, academice și de viață  mai bune, iar în adolescență învață abilități de autoajutorare, cum ar fi să știe să meargă la cumpărături, să ia autobuzul sau să păstreze curățenia în casă. „E important ca părinții să nu renunțe la terapie când observă îmbunătățiri vizibile, fiindcă copiii nu reușesc încă să țină pasul cu ceilalți. Noi luptăm în primul rând pentru a-i putea include în sistemul de învățământ. Dacă nu sunt încadrați în spectrul autismului grav, sever, atunci ei pot învăța alături de ceilalți copii de vârsta lor”, a mai adăugat psihologul Nicoleta Burlacu.

Cine ești tu, doctore?

Cum gestionăm corect relația cu doctorul

Nu-i un secret pentru nimeni că sistemul medical românesc are multe lipsuri, însă nici pacienții nu sunt bine documentați, nu își cunosc drepturile. În aceste condiții, se simt de multe ori neîndreptățiți în relația cu medicul, dar pleacă totuși acasă frustrați, neștiind cum să gestioneze corect situația. Greșit. Pacientul trebuie să reacționeze ori de câte ori e nevoie. Doctorul Nicolae Iordache-Iordache, în cartea „Cine ești tu, doctore?” se adresează atât medicilor, dar răspunde și multor întrebări pe care și le pun bolnavii. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea.

Dreptul la a doua opinie medicală

E dreptul pacientului la o a doua părere (sau „second opinion”). Așadar, niciun medic nu ar trebui să se simtă rănit în orgoliu dacă cineva îi cere acest lucru, ba chiar unii (în situații de mare risc) chiar ar trebui să-l invite să facă asta. Mai mult, el ar trebui să colaboreze cu colegii săi din celelalte discipline. „S-ar putea ca ochii pacientului să fie în regulă, dar problema să țină de neurologie. Ai putea să-i spui că vindecarea lui nu ține de tine, oftalmolog, dar ai putea, la fel de bine, să suni neurologul cu care te înțelegi foarte bine și să-l întrebi dacă are timp să vadă un pacient de-al tău”, scrie autorul Iordache-Iordache. Ce se întâmplă când doctorul nu face asta? E foarte rău, dar dumneavoastră, ca pacienți, ați putea să îi sugerați: „Credeți că ar putea fi din altă cauză, să văd și un alt specialist? Poate ține oare de altă specialitate? Ce mă îndrumați” Eventual căutați înainte pe internet detalii despre simptomele pe care le aveți și arătați-i medicului că știți ce ar mai putea sta la baza problemei dumneavoastră, astfel încât să-l determinați să treacă peste orgoliu și să recunoască dacă situația îl depășește.

Nu părăsiți cabinetul până nu vi se explică diagnosticul pe înțeles

Pacienții sunt adesea nemulțumiți de modul în care medicul gestionează comunicarea cu ei. Potrivit autorilor cărții „tehnicile de comunicare cu pacientul – dar și cu personalul medical de orice fel – sunt poate cea mai mare carență educațională a medicilor din această țară”. De aceea, fiecare bolnav trebuie să își ia inima în dinți și, chiar cu riscul de a i se arunca priviri fulgerătoare, să roage persoana în halat alb din fața sa să îi explice diagnosticul pe înțeles. „Eu încurajez pacienții să-și facă o listă de întrebări încă de acasă și să-i spună din capul locului: «Domnule doctor, aș vrea să plec și eu de aici cu toate problemele astea lămurite». Așa, dacă îi spun de la început, și îl mai și roagă să nu se supere... e cu totul atceva. Dar să fie întrebări rezonabile, adică să nu-l rețină pe medic foarte mult, să facă un curs de medicină. E o metodă mai bună de anticipat. Chiar și atunci când se pune diagnosticul, ar putea întreba: «Cât de sigur este, care ar fi riscul să fie și altceva?» Dar să întrebe pozitiv, căci nimănui nu-i place să te îndoiești de el”, a mai subliniat doctorul Iordache. Așadar, nimeni nu trebuie să iasă din cabinet înainte de a pricepe exact ce are de făcut, mai ales atunci când e vorba de tratamente, administrarea diverselor medicamente.

Consultați specialistul, nu luați medicație de pe internet

Nu e rău ca, în momentul în care cineva se simte rău, să caute eventualele simptome și posibile cauze pe internet. Este însă total contraindicat ca tratamentul să vină tot din recomandările primite online. Pentru asta, trebuie consultat fie medicul de familie, fie direct un specialist, chiar și atunci când simptomele par banale. „Activitatea în mediul online lasă urme. E indicat ca un medic să fi lăsat propriile urme care să ducă, în cele din urmă, la crearea unei imagini online construite, mai degrabă decât să existe despre acel medic referințe create exclusiv de către alții, ce nu pot fi controlate în niciun fel. În carte am arătat metode prin care un medic își poate crea metode online puternic pozitive”, a declarat și Olivian Breda, co-autorul cărții „Cine ești tu, doctore?”.

Interesați-vă de reputația celor care vă tratează

Totodată, autorii vorbesc de importanța noțiunii de branding. Astfel, e important ca pacienții să nu se adreseze pur și simplu la spital sau la ușa unui cabinet, ci măcar atunci când timpul le permite să se intereseze de reputația medicilor care îi vor trata. Atenție însă! Publicitate pe internet, un blog sau o prezentare frumoasă pe un site își poate face oricine. De aceea, ideal e să vă opriți câteva momente și asupra unui forum, să vedeți ce spun ceilalți pacienți. Ca orice om, și medicul e posibil să aibă zile mai bune și zile mai proaste, iar unul-doi pacienți să-i fi prins exact în momentele respective și să-și fi făcut o părerea mai puțin bună. Însă cert e că lucrurile și părerile pozitive trebuie să predomine. „Pacientul român trebuie să aibă răbdare cu medicul, dar trebuie să aibă și încredere în el. Să știți că și pentru noi e foarte obositor. Am ajuns cu greu aici. Nu toți suntem la fel. Și noi avem parte de invidie, de răutate, dar există și medici extraordinari în România, și ne doare când pacienții sunt nemulțumiți...”, a spus și medicul ORL Ioana Vodă.

„Am primit discount de 25-30% pentru nerespectarea programării”

De vină pentru haosul din sistemul sanitar sunt, în mare parte, medicii, ci nu cei de la guvernare. „Noi suntem vinovați pentru tot ce ni se întâmplă: de la rețeta electronică – pentru care nu e vorba de o alternativă nici măcar în zonele fără acces la internet – până la privatizarea medicilor de familie și multe altele. Noi suntem vinovați, pentru că acceptăm tot. Sistemul francez, de exemplu, e minunat: acolo se decontează până și contravaloarea cursei cu taxiul până la spital, dacă pacientul dovedește că nu era capabil să se deplaseze altfel până la unitatea medicală”, a spus doctor Ioana Vodă, medic ORL, prezentă la lansarea cărții. În schimb, Maria Serac, reprezentanta companiei Houston, dă vina și pe pacienți, pentru că nu își cunosc drepturile. „Pacientul trebuie să știe că, cel puțin la firmele private, programările trebuie să se respecte. Dacă nu se întâmplă asta, trebuie să meargă să îl «tragă de mânecă» pe managerul clinicii. Eu am făcut asta, iar după ce am cerut socoteală pentru întârziere mi s-a oferit un discount de 25-30% din consultația pe care am reprogramat-o, dar nu doar mie, ci tuturor pacienților care așteptaseră la rând”, a spus și aceasta. Exemplul nu trebuie luat ca atare, adică nu toți pacienții care nu au parte de consultație la ora programată vor primi reducere, dar ei trebuie să discute cu medicul, să îi explice că și timpul lor e important. „Nu există o reglementare în privința asta, dar e frumos și rezonabil ca medicul să își respecte programările”, a declarat și autorul cărții, Nicolae Iordache-Iordache. Așadar, nu lăsați medicii să vă umilească, cu atât mai mult cu cât plătiți bani (în plus față de CAS) pentru consultație/tratament.

De reținut!

* Un medic bun întotdeauna vă va face o recomandare, dar vă va vorbi și de metodele alternative de tratament

* Experiențele proaste cu medicii din antecedente nu trebuie să ducă la o suspiciune gratuită

* Aveți dreptul să nu lăsați medicul să aleagă pentru dumneavoastră. De multe ori, e tentat să facă asta, mai ales când e vorba de afecțiuni mai puțin severe

Tiberiu Molnar, bioenergoterapeut:

„Dacă omul acela respiră, înseamnă că sunt șanse de vindecare”

Tiberiu Molnar lucrează cu energia de la vârsta de 15 ani, iar de atunci și până în prezent cunoscutul bioenergoterapeut a salvat mii de vieți. De la simple migrene până la boli grave, tot ce „atinge” Tiberiu parcă se resetează, prinde din nou viață și se însănătoșește. Acesta e și motivul pentru care oameni din toate colțurile țării își programează din timp ședințele la el. Mulți trec pragul cabinetului aduși pe brațe, dar  pleacă pe picioare, muți de uimire. Cum e posibil așa ceva?! Iată ce spune chiar el.
 

A vindecat o vecină de astm bronșic sever

- Tiberiu, prin mâinile tale au trecut deja mii, poate chiar zeci de mii de pacienți. Când ai descoperit că poți vindeca oamenii prin bioenergie?

- La vârsta de 15, după ce am citit cartea lui Jose Silva: „Tu, vindecătorul”. Atunci a început să mă atragă domeniul de auto-vindecare și auto-echilibrare. Eram efectiv obsedat, numai despre asta vorbeam la școală și încercam să fac cunoștință cu cât mai mulți oameni care se ocupă de acest domeniu. Așa am ajuns, prin psihologul școlii, la domnul Turak Ladislau, care era vicepreședintele „Societății de Parapsihologie” din Timișoara, parapsiholog și om cu experință în terapia cu bioenergie. El mi-a arătat prima oară cum se pot practica aceste tehnici, iar după aceea am început să tratez colegii de școală, vecinii, persoane cu probleme mai grave și mai simple. Apoi am participat la un curs organizat la Timișora, de către Alexandra Moșneaga, iar la 17 ani am obținut titlul de Maestru Extrasens, categoria internațională. Am fost singura persoană căreia i s-a dat asemenea titlu înainte de majorat. Atunci am început să apar și în presa din Timișoara, care a adus la mine foarte mulți oameni cu probleme, și am început să capăt și mai multă experiență, dezvoltând astfel metoda mea personală de a lucra prin bioenergie.

- Care-a fost primul caz tratat?

- O colegă de clasă, pe care-o durea groaznic gâtul. I-am aplicat niște pase, iar pentru zece minute i-a trecut durerea. Apoi am tratat o vecină de bloc din Timișoara. Avea astm bronșic sever, iar în câteva zile a putut să renunțe la spray-ul pe care îl folosea și la medicamente, iar doctorul care o ținea sub observație a văzut și el că nu mai are nimic. Astea sunt cele două cazuri care m-au entuziasmat și mi-au dat aripi. Dar cert e că eu n-am vrut să practic neapărat bioenergie, ci m-a fascinat autocunoașterea. Însă, văzând rezultatele, lumea nu te lasă în pace, te caută și te roagă să îi rezolvi problemele, așa că măcar câteva ore pe zi trebuie te ocupi și cu asta.

Ședințele durează unul-maxim două minute

- Pacienții spun că practic le iei durerea cu mâna. E corect spus?

- Da. Deși, de fapt, ședința durează unul-două minute, timp în care pacientul stă în picioare sau pe scaun - dacă nu poate sau se simte prea rău, spre exemplu – iar terapeutul aplică niște pase energetice, fără atingerea corpului... E vorba doar de o singură atingere, pe cap, atingere care coboară frecvența creierului cu câteva particule și relaxează, ajungând aproape de ceea ce medicii numesc „nivelul alfa”. Vibrațiile creierului ajung în jur de 10 herți/secundă și, cu ochii închiși, omul se deconectează de la exterior.

- Ceea ce lucrezi azi vei face și mâine aceluiași pacient?

- Da. Ședințete seamănă între ele în proporție de 80%. Dar evident că mai sunt diverse tehnici care se includ în funcție de problemă: dacă e o durere de spate, o insomnie și așa mai departe.

- Numărul diferă în funcție de diagnostic?

- E nevoie de cinci-șase ședințe, care se fac zilnic, dar în unele cazuri se impun chiar și trei serii de ședințe. Am pacienți care vin chiar lunar - pentru menținerea stării de bine – deci nu vin doar persoane cu probleme grave. Mulți vin și zic: «N-am nimic. Am venit să fac niște ședințe, preventiv».

- Funcționează și în grup?

- Nu.

În stimpul somnului se dă „restart” organismului

- Pacienții trebuie să vină la aceeași oră?

- Nu. Dar ideea e că primele ședințe trebuie făcute zilnic și e important să treacă o noapte de somn între ele. Pentru asta este somnul. Imaginează-ți că dai un restart calculatorului. Ei bine... la fel se întâmplă și cu organismul – dacă adormim și ne trezim natural, fără ceas. Doar în acest caz se spune că avem cinci vise.

- Tiberiu, tu pui și diagnostic sau doar tratezi?

- Doar medicul are dreptul să pună diagnostic. De obicei, când vine la mine, pacientul îmi spune ce îl supără...

- Înțeleg din asta că tu nu lucrezi doar asupra locului dureros, ci persoana în ansamblu.

- Exact, așa obținem rezultatul cel mai eficient și pe termen lung. În bioenergie nu există organe, ci doar persoane vii. Fiecare ființă vie posedă un câmp energetic - ce determină forma și funcționarea organismului. După descriere, acesta e ca un fel de coajă de ou în jurul corpului, are niște centri energetici, iar dacă undeva în organism există un dezechilibru pot apărea diverse disfuncții. Astfel, bioenergoterapeutul nu face altceva decât să echilibreze, el nu încarcă sau descarcă energetic, pur și simplu „sculptează” în câmpul energetic, iar dacă în câteva zile reușește să-i redea forma inițială/normală, atunci în organism încep funcțiile procesului de vindecare.

- În momentul în care intră în cabinet, tu îți dai seama unde sunt problemele fiecăruia? E ca și cum ai atinge coaja aceea de ou invizibilă?

- Da, dar nu discut asta cu pacientul, pentru că mulți cred foarte mult în ceea ce spun și apoi se gândesc numai la asta.

„Multe femei vin pentru tratarea chisturilor”

- Care ar fi cea mai gravă problemă pentru care au venit oamenii la tine?

- Au venit cu tot felul de boli, de la cancer cu metastaze – unde chiar am obținut rezultate – până la clasica migrenă, de care 80% din pacienții care sufereau de mulți ani au scăpat. Apoi, foarte multe femei vin pentru tratarea chisturilor ovariene sau fibroamelor uterine. De obicei fac șapte ședințe, după câteva săptămâni repetă numărul de ședințe, iar apoi le zic să mai aștepte o săptămână-două și să facă o ecografie. În urma acesteia, 70% din ele află că nu mai au fibromul – și multe chiar au simțit când l-au eliminat -, iar chistul ovarian, de asemenea, nu mai există în 90% din cazuri. Același procent e și la ulcer. În schimb, la problemele de piele sau de oase - cum ar fi reumatismul – de obicei rezultatul vine mai târziu.

- Există persoane pe care știi de la bun început că nu le poți ajuta?

- Atitudinea mea e următoarea: «dacă omul ăla respiră, înseamnă că sunt șanse», așa că merită să încercăm.

- Influențează foarte mult starea pacientului sau încrederea în terapeut?

- Dacă omul e ferm convins că nu-i va trece, atunci mai greu va funcționa. Dar dacă nu crede în nimic sau dacă vine doar din curiozitate, atunci rezultatele sunt foarte bune.

- Simți încărcătura energetică a fiecăruia?

- Da. Dar nu-i nimic paranormal în asta. Cred că fiecare, în meseria sa, știe cam la ce să se aștepte din partea interlocutorilor/colaboratorilor săi. Exact asta se întâmplă și aici. Gândește-te că lucrez de 22 de ani cu oameni.

„Am foarte mulți pacienți stresați, cu depresii”

- După o zi întreagă de tratamente, te simți obosit?

- În primul rând încerc să nu mă implic. Imaginează-ți că stau într-o cameră în care intră oameni încontinuu, unul după altul. Iar în prima zi din seria de ședințe toți vin cu o găleată de probleme. Nici nu apuci să-i saluți, că le și aruncă pe tine, apoi se așteaptă ca tu să le rezolvi: unul are depresie, altul cancer, apoi vine unul cu ulcer și așa mai departe... Dacă nu ești calm și nu vezi lucrurile în ansamblu și detașat riști să te îmbolnăvești înaintea lor. De aceea trebuie să fac abstracție de problemele lor și să mi-i imaginez cum ar arăta rezolvați, fără ele.

- Sunt foarte multe persoane care gândesc negativ și atrag relele, energiile negative. Pe ei îi poți ajuta, energetic vorbind?

- Da. De când cu criza financiară oricum am foarte mulți pacienți stresați, cu depresii. Au fost persoane care au venit la mine fiindcă nu le mergeau treburile bine la firmă, iar după ședință totul s-a rezolvat. Pare spectaculos, iar eu par a fi cel care face cine știe ce desacântece sau vrăji, dar nu așa se întâmplă în realitate. De fapt, omul e stresat, iar când e stresat nu găsește soluțiile potrivite, pentru că mintea lui nu mai vede limpede. Dar terapia tocmai pe asta se bazează: calmează foarte mult organismul. Pare magic: „de când fac ședințele îmi merge mai bine la serviciu” sau „de când fac ședințele copilul meu învață mai bine la școală”, dar totul e foarte logic: el se calmează și astfel funcționează mai bine. Și deciziile tot el le ia, deci lui i se datorează totul, ședințele doar l-au relaxat. Practic, același lucru se întâmpla dacă pleca într-un concediu pe o insulă și se deconecta pur și simplu de la lucru.

„Mi se pare spectaculos când văd oamenii super încântați”

- Ești foarte modest. Încerci să îmi spui că ceea ce faci tu poate fi foarte bine înlocuit de un concediu, să zicem?

- Știu că multor terapeuți le place să pună accent pe fraze, pe discursuri frumoase, dar trebuie văzut și ceea ce se întâmplă în realitate. Să zicem că vine la mine un cuplu: pe unul îl doare spatele, pe altul capul. Le fac ședințele, iar după aceea aflu că cei doi se înțeleg mai bine și așa mai departe. Asta nu mi se datorează mie, ci lor, faptului că sunt mai calmi, s-au relaxat și se înțeleg mai bine unul pe altul. Am văzut la un moment dat un film: „Chitara” parcă îi zicea, iar personajul principal era o tânără concediată de la serviciu, pe care în aceeași zi o părăsește și iubitul și, culmea, află că are și o tumoră evoluată la laringe – deci mai are de trăit maximum una-două luni. Toată averea ei era un card cu șase mii de euro și tot ce își dorea era să se sinucidă. Dar exact în momentul în care se pregătea să facă asta a văzut un anunț în ziar. Așa că a mers să-și închirieze cel mai luxos apartament din oraș, și-a comandat o chitară – la care visa de mică -  și a ținut-o numai în petreceri, convinsă că trebuie să trăiască la maximum puținul timp pe care îl mai are de trăit. Numai că, după ce termină de cheltuit toți banii și merge la medic pentru un ultim control, surpriză: află că tumora a dispărut ca prin minune și că e perfect sănătoasă. Asta dovedește încă o dată că singurul vindecător este propriul organism, iar că starea de bine are un rol esențial.

- Trebuie să ai vocație, înclinație spre latura asta, pentru a lucra cu bioenergie? Căci, din câte spui, înțeleg că toți suntem capabili, teoretic, să ne vindecăm singuri.

- E foarte greu să răspund. Eu fac asta de mic și sunt obișnuit, dar mi se pare spectacuos când văd oamenii super-încântați. Eu cred că e foarte important cât de mult îți place ceea ce faci, dar și antrenamentul. De exemplu, un profesor de muzică mi-a zis că talentul unui copil îl interesează doar în proporție de 7%, restul oricum e exercițiu.

A tratat un copil de nanism

- Asupra ta funcționează terapia?

- În primul rând, pentru a-i vindeca pe alții trebuie să știi să te vindeci pe tine. Eu îmi fac analizele la un an-doi și îmi ies perfect.

- Tratezi și copii?

- Da. Chiar și bebeluși. Majoritatea părinților, când vin la ședințe își aduc și copiii: fie că nu mănâncă bine, fie că-s neastâmpărați sau că răcesc prea des. La copiii cu probleme foarte mari, cum ar fi retard, autism sau hiperkinetic, de obicei au fost ameliorări semnificative, dar nu pot spune despre cineva cu autism că s-a vindecat. Ce-i drept, devine mai calm, se comunică mai ușor cu el, dar nu se poate numi vindecare. Am avut un client la Slobozia, diagnosticat cu nanism – adică era pitic – și am făcut câteva ședințe cu el. Apoi l-am reîntâlnit după câțiva ani, și crecuse, deci ceva nu-i permitea creșterea, dar după terapie lucrurile s-au schimbat.

„Suferința vine când nu ținem pasul cu schimbarea”

- Ce ar trebui să mai știe cititorii?

- Că suferința vine când nu ținem pas cu schimbarea... Dacă se termină vara și vine iarna trebuie să fii în armonie cu natura, să te îmbraci mai gros. Regula se aplică în orice situație. Atât de simplu e. În rest, ca mod de viață nu am unul cum își imaginează lumea: că în afara programului stau și plutesc undeva în aer... (râde). Nu. Am o viață normală. Când am timp mă distrez, râd, sunt o persoană foarte activă.

- Apropos de asta, programul tău e foarte bine structurat și publicat pe siteul www.tiberiumolnar.ro. Dai consultații în București, în Timișoara și alte orașe. Dar, oficial, unde ești stabilit?

- În Thailanda. Prima oară am ajuns acolo ca turist, și atât de tare m-a fascinat țara asta, că m-am dus înapoi. Cel mai mult mă atrage acolo comportamentul oamenilor - care-s foarte respectuoși între ei, atitudinea lor față de viață și comportamentul lor față de animale. În plus, îmi place mult religia buhistă, așa că de anul trecut sunt, oficial, budhist. Inițial nu le-am spus cu ce mă ocup, dar când au aflat au fost fascinați că o durere poate trece în doar câteva zile, sau o durere de cap în doar câteva secunde trece. Ca simbol al respectului și recunoștinței mi-au oferit și un talisman rar – sunt doar câteva astfel de bucăți în lume.

Roxana Ciuhulescu, pacientă fidelă de 17 ani

La cabinetul lui Tiberiu Molnar oamenii vin și pleacă încontinuu. Printre aceștia, în ziua interviului am întâlnit-o pe holurile cabinetului său din București pe doamna Agnes Lucaciu (42 de ani), venită tocmai de la Oradea, dar și pe celebra Roxana Ciuhulescu. „Îl cunosc pe Tiberiu de 17 ani. Suferisem un accident, iar după operația la genunchi medicii nu știau ce să îmi mai facă. Maică-mea mi l-a adus pe Tiberiu la spital, iar după câteva zile de terapie, fără să îmi ia niciun ban, și mi-am dat seama că are ceva puteri magice... Am păstrat legătura cu el și l-am contactat de multe ori, pentru diverse probleme: de la dureri de spate până la insomnii, iar de fiecare dată m-a pus pe picioare”, ne-a declarat Roxana Ciuhulescu. Ultima oară a venit la Tibi, așa cum îl alintă ea, din cauza insomniilor, și mărturisește că a legat o frumoasă prietenie cu acesta. „Pe lângă capacitățile sale extraordinare, Tibi are un suflet foarte mare. Eu vin la el de două ori pe an, câte patru-cinci zile la rând. Dacă nu ajung într-o zi, mă sună: «Haide, ce faci, vii? S-a terminat programul, dar te aștept»”, a mai spus vedeta.

Agnes Lucaciu: Conform analizelor, ar fi trebuit să fiu țintuită la pat”

Și cealaltă pacientă de care am amintit: Agnes Lucaciu, îl consideră pe Tiberiu ca pe un membru al familiei. „Tibi e fratele meu. Țin mult la el. E un om care efectiv te schimbă și mă bucur că l-am întâlnit. Eu am probleme grave, am fost operată la inimă de mai multe ori – ultima operație chiar a fost una nereușită -  iar conform doctorilor și analizelor medicale ar fi trebuit să fiu acum țintuită la pat. Dar nu. Eu sunt aici, cu zâmbetul pe buze, căci Tibi îmi redă echilibrul psihic și umorul. La un moment dat aveam niște probleme și la umăr, care mi-au trecut. Și atunci îi spun lui Tibi: «Să vezi tu că de la terapiile astea ale tale nu mă mai doare umărul, și nici nu-ți zisesem de el». Iar el îmi spune: «Păi dacă nu te-ai văitat, de-aia nu te mai doare». El e de părere că nu trebuie să te plângi, căci accentuezi durerea. Trebuie doar să încerci să rezolvi și să ai încredere că va fi bine”, a spus aceasta.

De Crăciun, fii mai bun... ajută-i să-și păstreze vederea!

   

  În pragul sărbătorilor de iarnă, fiecare dintre noi se gândește să dăruiască ceva frumos celor dragi.
    Anul acesta, poate vom întinde o mână de ajutor unor micuți a căror viață a fost schimbată dramatic, din cauza unui malpraxis.
 
     Părinții gemenilor Yanis și Rareș din Botoșani nu au altă speranță decât în oamenii cu suflet care vor dona fie și doar câțiva lei pentru fiii lor ce trebuie operați de urgență. În maximum trei luni, unul dintre ei ar putea rămâne orb pe viață.

    Întreaga poveste o aflați aici: http://stiri.resursecrestine.ro/131250/yanis-vrea-sa-si-vada-mama. 

Sursa: Mail de la Gabriel Tudor, Radio Trinitas
    „Nu uitați că tot ce facem pentru oamenii săraci și suferinzi, Dumnezeu consideră că facem pentru El! (Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut - Matei 25, 40)“.

Ce faci când micuțul tău de 4 ani e diagnosticat cu... AUTISM

În urmă cu câteva luni am aflat că băiețelul unor cunoștințe suferă de autism. Puștiul are în jur de 3-4 anișori, iar diagnosticul l-a primit cu puțin timp în urmă. L-am văzut doar o dată sau de două ori, pe vremea când era încă bebeluș - era la plimbare cu mama sa și cu fratele mai mare (în jur de 6-7 ani) și mi s-a părut perfect sănătos și vioi. De fapt, așa li s-a părut la început și părinților, probabil și medicului pediatru, fiindcă diagnosticul a fost pus destul de târziu.
De acum, pentru familie începe un drum lung și anevoios, părinții vor fi nevoiți să bată la multe uși pentru a primi cele mai bune terapii și să facă rost de bani pentru acestea, fiindcă nu sunt gratuite. În plus, mai e nevoie de răbdare, de încredere, de speranță în Dumnezeu. Dar, fiindcă tot am ajuns aici, am să revin la întrebarea inițială, din titlu... Ce faci când micuțul tău de 4 anișori e diagnosticat cu... AUTISM?
Acești părinți sunt disperați, au încredere și totuși se îndoiesc, vor să lupte dar se gândesc deja la primele înfrângeri ale sorții... Și cum să nu fie așa?! De multe ori chiar și eu m-am întrebat de ce El, Dumnezeu, permite asemenea nedreptăți copiilor? Înțeleg că adulții ar avea de tras de pe urma păcatelor... dar acești îngerași? De ce trebuie să sufere ei?!
Am studiat mult problema, iar răspunsul creștin sună ceva de genul: „pentru păcatele voastre vor suferi cei până la al 7-lea neam!»“ Bine-bine, cu toții greșim! Ce e de făcut, atunci?! Soluția ar fi ca fiecare să-și recunoască păcatele în fața lui Dumnezeu, să se roage și să nu uite să treacă din când în când pe la biserică. Am ținut să clarific acest subiect pentru că-s convinsă că fiecare dintre voi, cel puțin o dată în viață, s-a simțit nedreptățit și i-a făcut reclamații lui Dumnezeu: De ce eu? De ce acum? ... Vă sună cunoscut?
Ei bine, soluția pentru ieșirea din orice situație, indiferent cât de gravă ar părea, este să aveți în continuare încredere, să luptați, să fiți optimiști... Cu capul plecat nu veți câștiga nicio bătălie!
Fruntea sus și... Doamne ajută!