luni, 9 martie 2015

O mana de ajutor pentru Alex

 Alexandru Nechita are 12 ani și aproape toată viața lui a stat prin spitale. Băiețelul s-a născut cu o malformație congenitală, care i-a afectat mână și piciorul drept. Membrele drepte sunt mai scurte decât cele stângi, iar pentru a merge normal, trebuie să poarte pantofi ortopedici pentru egalizarea lungimii picioarelor.
    Până la ora actuală, Alex a suferit 35 de intervenții chirurgicale, însă greul de abia acum începe. Va mai avea nevoie de câteva operații importante care să-i egalizeze mâinile și picioarele. Băiețul spune că își dorește foarte mult să alerge cu prietenii, să joace fotbal precum Cristiano Ronaldo, idolul său, să călătorească și să vorbească fluent limba engleză, căci “numai oamenii importanți vorbesc limbi străine”. Visul cel mai mare al lui Alexandru este să devină medic, pentru care are o admirație deosebită, și să ajute și el alți copii, așa cum el este ajutat acum.

    În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” demarează campania umanitară “Pas cu pas pentru Alexandru”, în parteneriat centrul educațional internațional Helen Doron English, pentru a-l ajuta pe Alex să își îndeplinească toate visele: să devină doctor, să joace fotbal și să poată spune cu adevărat, “Yes, I can do this!”. Donațiile pot fi făcute online, pe platforma https://salveazaoinima.ro/campaigns/alexandru-nechita/ sau în conturile bancare ale părinților: RO08BTRL03804201J46557XX (SWIFT: BTRL RO 22 XXX – cont în euro) și RO33BTRL0380 1201J46557XX (cont în lei).
    “Ne bucurăm nespus să ne alăturăm, la inițiativa prietenilor de la “Salvează o inimă”, campaniei pentru Alexandru. Noi considerăm că fiecărui copil trebuie să îi oferi șansa să-și îndeplinească visele. Este datorita noastră, a societății, să nu ne dezamăgim copiii și să îi ajutăm să devină ce vor ei în viață. Alexandru nu ratează niciun meci de fotbal și vrea ca într-o bună zi să înscrie goluri, așa cum o face Cristiano Ronaldo, să ajute și el, la rândul lui, alți copii, din calitatea de medic, să viziteze toată lumea și să vorbească limba engleză la un nivel avansat. Stă în puterea noastră să-i facem viața minunată acestui copil frumos”, declară Liliana Necșoiu, coordonatorul Centrului educațional Helen Doron English.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu