Medicii MedLife au salvat un copil care s-a născut cu tromboză de vase ombilicale
O echipă multidisciplinară de specialiști ai spitalului Life Memorial Hospital, cel mai mare spital din cadrul Grupului MedLife, au gestionat cu succes cazul unui copil care s-a născut cu tromboză de venă ombilicală. Conform studiilor existente, este primul caz de acest fel înregistrat în România, în care copilul se naște viu și reușește să supraviețuiască datorită unui management medical corespunzător, și al 22-lea la nivel mondial, penultimul nou-născut care a supraviețuit acestei afecțiuni fiind raportat în Japonia.
Tromboza de vase ombilicale este o afecțiune extrem de rară ce apare în sarcină și al cărei rezultat este aproape întotdeauna fatal pentru făt. Aceasta presupune dezvoltarea de cheaguri de sânge (așa numitul tromb) pe venă și/sau arterele care asigură supraviețuirea fătului, obstrucționând circulația sanguină. Obstrucția facilitează extinderea trombului până la ocluzia completă a vaselor de sânge, cu punerea în pericol a vieții fătului. Complicațiile după naștere includ extinderea trombozei în interiorul vaselor de sânge ale fătului, cu afectarea funcțiilor vitale.
Incidența acestei afecțiuni raportată în literatura de specialitate este între 1 la 1.000 până la 4.000 de nașteri și este dificil de estimat, întrucât majoritatea cazurilor sunt diagnosticate post mortem, cauzele fiind neelucidate până la acest moment.
„Sunt extrem de mândru de faptul că am reușit să gestionăm cu succes un astfel de caz în cadrul sistemului MedLife și mai cu seamă să oferim șansa de supraviețuire unui nou născut, într-un context atât de vulnerabil. Au existat două etape extrem de importante: momentul în sine al nașterii și gestionarea acestuia în timp util. Riscul, în astfel de situații, este ca tromboza să ajungă mai departe, iar copilul aflat în uter să facă tromboză pe vena portă, vasele intestinale și pe cele renale, iar în final să moară, din lipsă de oxigen. Monitorizarea continuă și managementul medical derulat de echipa de neonatologie imediat după naștere a reprezentat cea de-a doua etapă extrem de importantă pentru supraviețuirea copilului și implicit pentru rezolvarea acestui caz cu succes”, spune Prof. Dr. Dimitrie Pelinescu Onciul, director al spitalului Life Memorial Hospital și medicul care a realizat operația cezariană.
„În acest moment nu există o conduită terapeutică standard cu privire la tratamentul anticoagulant în astfel de cazuri, acestea fiind la stadiul de raportări în lume. Există două extreme: ori sângele nu mai circulă, pentru că toate trombocitele se precipită în vase, și atunci ne confruntăm cu o tromboză, așa cum s-a întâmplat în cazul acestui copil, ori, în cealaltă extremă, sângele e prea fluid și pacientul sângerează peste tot. Dificultatea cazului este datorată faptului că la nou-născuți, intervalul terapeutic între cele două limite, tromboza și hemoragia, este foarte restrâns. Așa că singura soluție acceptabilă era să-i menținem funcția de coagulare în limite normale, printr-o monitorizare foarte atentă, lucru pe care l-am reușit cu succes, copilul fiind externat într-o formă foarte bună. Conduita din primele momente este extrem de importantă, de aceea un merit deosebit îi revine și colegei care a preluat copilul la naștere, Dr. Raluca Olteanu și care a știut imediat ce are exact de făcut”, a spus Conf. Dr. Adrian Toma, medic primar neonatolog, specialist în neurologie pediatrică, coordonatorul secției de neonatologie din cadrul spitalului Life Memorial Hospital.
Potrivit specialiștilor, la ora actuală nu se poate stabili o cauză exactă ce determină tromboza de venă ombilicală. Această afecțiune se poate instala în orice perioadă a sarcinii, iar singura șansă de supraviețuire a fătului este ca tromboza să se dezvolte la finalul sarcinii și ca medicul care urmărește sarcina să detecteze semnele de stres ale fătului și să reușească extragerea acestuia prin operație cezariană în timp util.
„Prezența unui tromb în vasele de sânge ale cordonului ombilical poate fi diagnosticată ecografic. Acesta este un motiv în plus pentru care recomandăm gravidelor urmărirea sarcinii și examenele ecografice periodice”, a mai spus Prof. Dr. Pelinescu.
Echipa care a gestionat acest caz este formată din Prof. Dr. Dimitrie Pelinescu Onciul, medic primar obstetrică-ginecologie; Dr. Mihaela Vasilescu, medic primar obstetrică-ginecologie; Dr. Persida Boscan, medic primar anestezie-terapie intensivă. Echipa secției de neonatologie: Conf. Dr. Adrian Toma, medic primar neonatologie; Dr. Irina Cuzino, medic primar neonatologie; Dr. Alexandra Cozinov, medic primar neonatologie; Dr. Raluca Olteanu, medic primar neonatologie.
Maternitatea din cadrul Life Memorial Hospital activează din 2007 și este recunoscută la nivel național pentru gestionarea cu succes și a altor cazuri complexe și boli rare, în special din domeniul neurologiei perinatale: pacienți cu hemoragie cerebrală antenatală, accident vascular cerebral perinatal, anomalii ale corpului calos și ale fosei posterioare, managementul copiilor din mame cu epilepsie, dar și alte patologii: managementul preoperator al unui pacient cu tumoră cardiacă asociată probabil sclerozei tuberoase.
„Suntem singurul centru de referință din România din cadrul International Paediatric Stroke Study din Toronto pentru copiii cu accident vascular cerebral perinatal. De asemenea, suntem singurii afiliați la centrul Cerebellar and Brainstem Congenital Defects, ce se organizează în cadrul Institutului Mendel din Roma, Italia, având drept preocupare depistarea malformațiilor de cerebel și trunchi cerebral”, a mai spus Conf. Dr. Adrian Toma.
La ora actuală, Sistemul Medical MedLife operează 3 maternități, în Arad, Brașov și București, raportând în total peste 16.000 de nașteri, cel mai mare număr de nașteri din sistemul medical privat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu