Cancerul de ovar reprezintă invadarea celulelor maligne şi extinderea
ţesutului neoplazic de la ovar la celelalte organe în stadiile avansate
de boală. În România, cancerul de ovar ocupă locul cinci după cel de
sân, cancerul de col uterin, colorectal şi pulmonar, dar cu agresivitate
redutabilă, ceea ce-l face una dintre principalele cauze de mortalitate
dintre neoplaziile la femei.
Doctor Marius Mandroc (foto), medic
specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul CF 2 si Clinica Anima Titan mi-a explicat cum poate
fi recunoscută şi diagnosticată boala în stadiu incipient, dar şi în ce
constă tratamentul.
„Incidenţa maximă se află între 40 şi 65 de ani”- Care este vârsta la care cancerul ovarian e cel mai frecvent întâlnit?-
Incidenţa maximă a cancerului de ovar se află între 40 şi 65 de ani, în
special la femeile ajunse la menopauză, iar dintre teoriile declanşării
procesului malign ar fi dereglările hormonale ce apar la această
perioadă de vârstă.
- Ce-mi puteţi spune despre diagnosticarea acestuia?-
Peste 70% din cancerele de ovar sunt diagnosticate tardiv, în stadiile
III şi IV. Procentul supravieţuitoarelor peste cinci ani se situează la
35% pentru toate stadiile, dar, cu o depistare precoce şi un tratament
agresiv, acestea pot trece cu mult peste această rată de supravieţuire.
Ovarul reprezintă rodul unei mari varietăţi de procese maligne, peste 40
de forme diferite de cancer. Ovarul este format din trei tipuri de
ţesut: ţesut epitelial germinal, ţesut stromal gonadal, ţesut
mezenchinal. Peste 90% dintre neoplaziile ovarului sunt de tip
epitelial, iar dintre acestea, cel mai frecvent este
chistadenocarcinomul seros.
- Dintre cauze şi factorii de risc ce trebuie să menţionăm?-
În etiologia cancerului de ovar sunt implicaţi mai mulţi factori
favorizanţi şi de risc: vârsta, menstruaţia precoce, dismenoreea sau
cicluri menstruale abundente, factori familiali, antecedente de cancer
mamar, boli infecto-contagioase în copilărie, incidenţa crescută la
persoanele cu grupă sangvină AII şi expunerea la talc, azbest. În plus,
vârsta între 40 şi 65 de ani reprezintă unul dintre factorii de risc,
din cauza stadiilor avansate de boală în care sunt diagnosticate
pacientele aflate la menopauză. Mai poate fi vorba despre disfuncţii
ovariene, dar şi despre instalarea tardivă a menopauzei, sterilitatea,
nuliparitatea, prima sarcină la vârstă înaintată, mernarha precoce,
terapia hormonală de substituţie sau sindromul ovarelor polichistice.
Rol controversat şi în studiu în etiologia neoplasmului ovarian îl mai
au: endometrioza, contracararea bolilor infecto-contagioase, dieta
alimentară bogată în lactoză. Există şi câţiva factori protectori:
multiparitatea, contracepţia orală, histerectomia cu anexectomia
bilaterală, ovarectomia.
„Risc mai mare pentru femeile cu neoplasm mamar”
... pagina urmatoare ...