miercuri, 26 noiembrie 2014

„World AIDS Day” sau cum sa constientizezi riscul infectiei cu HIV

Societatea Studenților în Medicină din București, asociație independentă, non-guvernamentală, non-profit, în colaborare cu Societatea Studenților în Farmacie din București, organizează în data de 29 noiembrie 2014, între orele 11.00 și 14.00, în Parcul Unirii, în cadrul proiectului „World AIDS Day” (Departamentul pentru Sănătatea Reproducerii Inclusiv HIV/SIDA) o manifestație cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva HIV/SIDA. 
Evenimentul își propune creșterea gradului de conștientizare, în special în rândul populației tinere, a riscului de infecție cu HIV, dar și de manifestare a solidarității față de persoanele deja infectate.
De ce? Pentru că virusul nu face discriminări, pentru că oricare dintre noi poate fi expus infectării și pentru că nu suntem diferiți, diferența o facem noi. 
Desfășurarea campaniei va fi posibilă mulțumită celor aproximativ 200 de voluntari activi și se va concretiza prin realizarea unui lanț uman sub forma unei fundițe roșii de mari dimensiuni în centrul Bucureștiului (1000m2), urmând ca ulterior, echipele să distribuie broșuri și materiale promoționale în zonele pietonale intens circulate ale capitalei (stații de metrou, parcuri, zona Unirii și a Universității) în scopul creșterii numărului de persoane informate și educate în legătură cu infecția HIV/SIDA, a numărului de persoane, în special din grupele de risc, care solicită efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV și per total, contribuția la creșterea nivelului de educație sexuală și la profilaxia ITS-urilor. 
Statistici:
În România trăiesc în prezent, peste 12.200 de persoane infectate HIV, numărul lor fiind într-o continuă creștere din cauza apariției consumatorilor de droguri injectabile; în ultimul an, în țara noastră au fost înregistrate 797 de cazuri noi. (sursa: Institutul Național de Boli Infecțioase, Compartimentul de Monitorizare și Control a infecției HIV/SIDA).

Îngerul păzitor nu te apără de SIDA! 
Informează-te! 
Protejează-te!

Totul despre HSG

Am citit foarte multe comentarii pe internet despre testul HSG (histerosalpingografie), care inseamna radiografia uterului si trompelor, si in majoritatea comentariilor persoanele care s-au supus probei s-au plans de durere. Ei bine, da, HSG este dureros, foarte dureros, dar trebuie facut.

Aceasta investigatie va poate arata daca trompele (tubele) uterine sunt permeabile, in caz ca va doriti sa ramaneti insarcinata, si daca uterul are aspect normal, daca nu cumva exista formatiuni suspecte la nivelul acestuia.

Ce variante ar fi pentru a fenta durerea?
- Laparoscopie - care se face cu anestezie generala. In timpul interventiei se vizioneaza aspectul exterior al uterului/ovarelor/trompelor, dar se poate verifica si permeabilitatea tubelor/trompelor uterine. Avantajul: nu simtiti durere pe moment. Dezavantaj: post-operator veti avea dureri si crampe abdominale, in umar, etc, multe cauzate de anestezic. In plus, interventia este si mai scumpa, daca va decideti sa o faceti intr-o clinica privata, spre exemplu! Desi durerile/crampele post-operator sunt incomparabil mai mici cu cele date de HSG, personal as inclina totusi spre HSG, fiindca acolo disconfortul, desi maxim, dureaza circa 10 minute.
- Histeroscopie -  vizualizarea uterului, pe interior. Avantaj: se face tot cu anestezie generala, sau locala, deci pe moment nu simtiti durere! Dezavantaj: crampe/dureri post-operator, cauzate de anestezic. Nu sunt vizualizate si trompele, ci doar uterul!
Ordinea investigatiilor ar fi: HSG, Histeroscopie/Laparoscopie, etc. Si ar fi bine sa fie respectata!

Inainte de HSG:
- Inainte de HSG , medicul va va da sa faceti o lista cu analize. E important sa respectati aceasta cerinta, intrucat daca aveti anumite infectii, in timpul interventiei acestea pot naviga dinspre vagin spre uter, trompe si asa mai departe, si apoi sa apara complicatii!

Investigatia HSG, pas cu pas!
1. Consult ginecologic pre-investigatie. Vi se face dupa ce va internati!
2. Mergeti in sala de radiologie, va dezbracati doar pe jumatate si va asezati pe masa. Medicul va introduce prin vagin, in colul uterin, un specul, apoi cu ajutorul unei seringi speciale va introduce substanta de contrast pe baza de iod. Acesta este «momentul» dureros, iar disconfortul tine cam 3-5 minute, care vi se pot parea o secunda sau o eternitate. Depinde cat de ridicat este gradul de suportabilitate a durerii in cazul vostru.
Imediat se fac radiografiile: 2-3-4, depinde de ce vede medicul la fata locului, apoi va ridicati si sunteti libera/e sa asteptati rezultatul. Durerea se diminueaza ca la o simpla menstruatie, iar pana spre seara veti uita ca ati facut analiza.

Foarte important:
Dupa HSG, timp de 2 zile nu aveti voie sa:
- faceti baie in cada, 
- aveti raport sexual,
- faceti irigatii vaginale.
Nerespectarea acestor sfaturi poate conduce la infectii, complicatii. De asemenea, nu uitati sa anuntati medicul daca apare sangerare dupa HSG! In mod normal, aceasta tine doar cateva minute dupa interventie, si in multe cazuri arata mai degraba a secretie rozalie. 

Si, ca sa va faceti o idee si mai clara, la adresa de mai jos gasiti un filmulet care va poate ajuta:



luni, 24 noiembrie 2014

Cum măsurăm corect pulsul



Uneori, semnalul electric din inimă poate să circule prost și să determine o bătaie neobișnuită, fie prea tare, fie prea lent sau neregulat. Acest lucru se numește aritmie sau tulburare de ritm. 
Persoanele cu aritmie se pot simți obosite, cu răsuflarea tăiată, cu capul greu, pot leșina, sau în unele cazuri pot simți dureri în piept. 
Aceste senzații nu sunt deloc plăcute, dar dacă vă veți adresa medicului veți găsi soluția cea mai potrivită.

Ce este pulsul?
Pulsul este bătaia, frecvența sau ritmul inimii. Locul în care acesta se simte cel mai ușor este la încheietura mâinii, imediat deasupra degetului mare. Pulsul se poate simți și în alte regiuni ale corpului, cum sunt încheietura cotului, încheietura inghinală sau în spatele genunchiului.
De ce și când să vă verificați pulsul? 
Ei bine, este important să vă cunoașteți pulsul pentru că acesta poate indica tulburări ale frecvenței sau ritmului inimii. Este bine să încercați să vă luați pulsul în diferite momente ale zilei (înainte și după diverse activități). Frecvența pulsului se modifică pe parcursul unei zile în funcție de activitățile pe care le efectuați. Acest fenomen este normal. Însă pentru a afla pulsul dumnevoastră de referință este indicat să îl măsurați dimineața, imediat la trezire, sau seara, înainte de culcare, când sunteți relaxați că ziua obositoare a trecut.

Limita normală, între 60 și 100 bătăi pe minut
Pulsul normal variază între 60 și 100 de bătăi pe minut. Există, totuși, condiții în care pulsul poate fi mai rapid sau mai lent. Acestea pot fi determinate de vârstă, medicamente, cafeină, gradul de antrenament fizic, orice boală – incluzând boli de inimă, stres, anxietate. Trebuie să vă adresați medicului în următoarele situații: dacă pulsul se accelerează/este prea lent ocazional sau permanent și nu vă simțiți bine sau dacă pulsul este neregulat, și cu toate acestea vă simțiți bine. Însă cum fiecare persoană este diferită, este greu să se traseze o regulă strictă. 
Neregularitatea pulsului este greu de evaluat, deoarece chiar și pulsul normal este puțin neregulat, modificându-se odată cu fazele respirației. Numeroase persoane au pulsul mai mare de 100 de bătăi pe minut sau mai mic de 60 de bătăi pe minut. Însă nu e bine ca limitele să fie mult depășite. Astfel, dacă ajungeți la 120 de bătăi/minut sau la mai puțin de 40 trebuie să vă adresați de urgență medicului.

E bine să stați așezați pe un scaun
Cu ocazia conferinței de presă organizată de Asociața Pacienților cu Aritmii, pe tema: „Fibrilația atrială, cauză majoră de accident vascular cerebral”, specialiștii au oferit pacienților câteva sfaturi referitor la măsurarea corectă a pulsului. Astfel, iată care sunt pașii ce trebuie urmați în acest scop.

1 În primul rând, faceți rost de un ceas, apoi stați cinci minute pe scaun înainte de a vă măsura pulsul la încheietura mâinii. Însă nu uitați că orice stimulente consumate înainte (de genul cafeinei, nicotinei) vor influența rezultatul, așa că e bine să vă abțineți de la consumul acestora cu câteva ore înainte de efectuarea măsurătorilor.

2 Dacă ați respectat aceste reguli, puteți trece la pasul doi. Pregătiți ceasul și așezați palma stângă sau dreaptă în sus, cu cotul ușor îndoit.

3 Următorul pas: amplasați degetele arătător și mijlociu ale celeilalte mâini la baza degetului mare de la mâna la care se face măsurătoarea. Degetele trebuie să se găsească între osul de la marginea încheieturii și tendonul care merge spre degetul mare. S-ar putea să fie nevoie să mișcați puțin degetele până să simțiți pulsul, dar la fel de important este că pielea nu trebuie doar atinsă, dar nici apăsată foarte tare.

4 Pentru a vă fi mai ușor, numărați bătăile timp de 30 de secunde, apoi înmulțiți cu doi, pentru a afla câte bătăi aveți pe minut. Iar dacă ritmul inimii este neregulat, faceți un efort și numărați până la un minut.



„Sănătatea/viața e a pacientului, nu a medicului
Exercițiul măsurării pulsului poate fi făcut de oricine, oriunde. Toată lumea trebuie să știe să-și monitorizeze starea de sănătate, și să se adreseze medicului imediat ce observă că ceva este în neregulă. „Nu uitați că deciziile vă aparțin. În măsura în care un pacient, din nefericire, nimerește într-o conjunctură medicală nefavorabilă (în sensul că medicul poate e prea obosit să se gândească la cea mai bună variantă sau poate nu e la curent cu ultimele noutăți) sănătatea e a lui, și viața e tot a lui. Deci dacă nu mai cere o părere atunci când nu e convins că lucrurile stau bine, dacă nu ia măsuri să afle diagnosticul corect și apoi să urmeze tratamentul corespunzător cu consecvență doar el are de suferit, a declarat doctor Anca Dan, medic primar cardiologie la Spitalul Clinic Colentina.

Ai cameră video acasă? Poți fi văzut de tot internetul...



Ați instalat camere video acasă de teama hoților? Aveți grijă, fiindcă s-ar putea să fiți chiar voi cei sur«prinși», în diverse ipostate, în dormitor sau oriunde le-ați mai montat. Și, ca să fie totul și mai interesant, vă veți trezi apoi că sunteți protagonistul unui film postat pe internet.
Acest lucru li s-a întâmplat deja la sute de români, dar și occidentalilor. Motivul? Hackerul care a postat imaginile/filmările pe internet susține că vrea să atragă atenția cu privire la înlocuirea parolei inițiale, cea cu care vine sistemul atunci când este montat.
La fel cum cartela telefonică vine cu un cod PIN, de obicei universal, 1234, la fel se întâmplă și cu această aparatură. Și deși oamenii sunt instruiți să schimbe parolele, ignoră acest sfat, și apoi se trezesc că imaginile făcute la ei în casă devin... publice. Oricare ar fi justificarea hackerului, mi se pare o lecție destul de dură, mai ales că la mijloc am înțeles că sunt prinși și copii. Fiindcă mulți părinți montează camere pentru a-și supraveghea odorul cât timp sunt plecați la serviciu! Așadar, aveți grijă cu tehnologia! Eu rămân la părerea mea: ce e mult... e bun, dar și strică!

p.s. Chiar cu câteva zile înainte de a avea confirmarea articolului de mai jos, o colegă îmi spunea că cineva i-a «spart» contul de Yahoo și pe cel de Facebook, iar când a reușit, într-un final, să-și recupereze parolele, a văzut că primise pe mail imagini cu ea, surprinse în propria casă, făcute cu camera de la laptop! Așadar, aviz amatorilor! Nu lăsați niciodată camera pornită. Nu se știe cine vă supraveghează!
Articolul inițial:

http://stirileprotv.ro/ilikeit/smart-things/un-hacker-din-rusia-a-expus-imagini-din-mii-de-locuinte-din-intreaga-lume-pe-internet-sute-de-romani-au-fost-afectati.html

ORA DE... educație rutieră



3 din 4 elevi nu știu cum trebuie să circule pietonii în orașe
        Trei din patru elevi de clasa a III-a nu știu cum trebuie să circule corect pietonii în orașe, aproximativ 35% dintre aceștia nu știu cum pot recunoaște un polițist, iar peste 37% nu știu când trebuie să se adreseze organelor de poliție. Acestea sunt principalele concluzii ale studiului coordonat de psihologii Nicoleta Burlacu și Ana Irina Ionescu, de la Asociația “Împreună Pas cu Pas”, studiu care face parte din proiectul educațional “Ora de Educație Rutieră”.
        Același sondaj arată că peste 95% dintre copiii chestionați recunosc care este semnul de circulație care te anunță că poți traversa pe trecerea de pietoni, aproape 70% știu care sunt cele două culori pentru semaforul destinat pietonilor, iar 81,6% cunosc semnificația termenului de “pieton”. Mai mult decât atât, 3 din 4 elevi știu care sunt locurile în care se pot juca în siguranță,  însă aproape 50% dintre aceștia nu știu la ce culoare a semaforului autovehiculele trebuie să aștepte.

Proiectul „Ora de Educație Rutieră” este inițiat de Asociația Profesională a Polițiștilor Locali “A.I. Cuza” și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 în parteneriat cu Asociația “Împreună Pas cu Pas” și Asociația “Inovart”, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în perioada 10 noiembrie – 5 decembrie 2014, în 12 școli din sectorul 3 al Capitalei. Proiectul, la care participă 1.100 de elevi, are menirea de a-i ajuta pe copii să-și însușească regulile de circulație corect și să le respecte, în contextul în care țara noastră a înregistrat a doua cea mai mare rată a deceselor din cauza accidentelor rutiere din Uniunea Europeană. Organizatorii vor realiza un al doilea studiu pe același eșantion, după ce elevii vor parcurge cursul, pentru a calcula impactul real pe care l-a avut proiectul educațional asupra acestora. Pe tot parcursul proiectului vor fi împărțite în trafic 15.000 de fluturași informativi, având drept scop conștientizarea șoferilor, iar “Ora de Educație Rutieră” va fi extinsă pe viitor în mai multe școli din România.
În urma studiului am reliefat câteva concluzii îngrijorătoare: chiar dacă majoritatea elevilor recunosc semnele de circulație – mai ales cele care le sunt direct adresate – peste 75% dintre ei nu știu cum trebuie să circule pietonii în orașe. Scopul proiectului este să le oferim copiilor o educație rutieră corespunzătoare și să contribuim la reducerea numărului de accidente în care sunt implicați, în genere, pietonii. Ne dorim foarte mult să extindem proiectul educațional în mai multe școli din România, iar grupul nostru inițial de 1.100 de elevi să se extindă la peste 30.000 de elevi în viitorul apropiat”, declară psihologul Nicoleta Burlacu, președintele Asociației “Împreună Pas cu Pas”, coordonatorul studiului.
Chestionarul a fost aplicat elevilor de clasa a-III-a, în perioada 10-21 noiembrie 2014,  totalizând un număr de 386 elevi din 7 școli din Sectorul 3, fiind un studiu parțial, care are drept scop verificarea cunoștințelor acestor elevi cu privire la recunoașterea semnelor de circulație, utilitatea și rolul lor, precum și rolul unui polițist în raport cu pietonii. Dificultatea chestionarului este medie, conținând un număr de 10 întrebări, o parte fiind întrebări de tip grilă și o parte cu răspuns deschis. La finalul proiectului, specialiștii vor rezultate cantitative, calitative și comparative. Rezultatele obținute până în acest moment sunt cantitative, fără a putea fi folosite în alt scop decât informativ.
Website-ul proiectului este www.oradeeducatierutiera.ro.



joi, 13 noiembrie 2014

Nu confunda bătrâneţea cu BPOC, boala de plămâni!

Bărbat, trecut de 40 de ani, fumător, tuşeşte, mai ales dimineaţa, deseori are senzaţia bruscă de lipsă de aer, şuieră şi gâfâie la efort – acesta este profilul pacientului cu BPOC. În România sunt foarte mulţi pacienţi nediagnosticati. Mulţi oameni nu îşi dau seama cât de gravă e boala aceasta, deşi în clasamentul OMS BPOC apare ca fiind a patra cauză de mortalitate la nivel mondial. Cel mai adesea, oamenii pun simptomele BPOC pe seama bătrâneţii.

BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) este o boală de plămâni care cauzează anual moartea a 3 milioane de oameni1 la nivel mondial, şi aproape jumătate dintre pacienţi nu ştiu au boală. În România, aproximativ un milion de oameni suferă de BPOC. Simptomele timpurii ale bolii nu sunt recunoscute, mai ales din cauza faptului tusea, senzaţia de sufocare, oboseală par a fi consecinţe fireşti ale fumatului sau înaintării în vârstă.

“Diagnosticarea la timp este obiectivul campaniei Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?, aflată deja la a şasea ediţie” spune prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. “Şi în acest an facem testări gratuite şi îi îndemnăm pe toţi românii care fumează, tuşesc şi nu rezistă la efort caute pe www.desprebpoc.ro lista cabinetelor medicale unde se pot face spirometrii gratuite” continuă Mihălţan.
Campania de testări gratuite a început în octombrie în 18 judeţe din ţară şi ţine până la sfârşitul anului. Testările se fac pe baza de programare telefonică, iar lista completă a cabinetelor medicale disponibile este pe www.desprebpoc.ro.

În luna octombrie, au fost testate 1920 persoane, iar 540 au fost depistate cu BPOC.
Cei mai solicitaţi medici au fost cei din judeţele Dolj şi Suceava.

De asemenea, în weekendul 15-16 noiembrie, bucureştenii sunt invitaţi se testeze la un cort special amenajat în Parcul Tineretului, la intrarea Şincai, în intervalul 10.00-19.00.

Testarea pentru depistarea BPOC se numeşte spirometrie, nu doare, durează câteva minute şi măsoară cantitatea de aer inspirată şi expirată de o persoană, precum şi timpul necesar inspiraţiei şi expiratiei.

Cancerul ginecologic - FACTORI de RISC


Dacă tot am amintit de comunicatul de presă primit de la turcii de la Liv Hospital și de informațiile furnizate de ei despre binecunoscuta pudră de talc (http://pe-fuga.blogspot.ro/2014/11/pudra-de-talc-asociata-cu-cancerul.html), mai jos găsiți textul integral!
 
Domnul dr. Cem Iyibozkurt din cadrul Liv Hospital Istanbul, vine în atenţia doamnelor cu informaţii despre tipurile de cancer genital pe care îl pot avea, dar şi  care sunt factorii care produc aceste tipuri de cancer.

 
Cancerul uterin (Cancerul de endometriu)
Cancerul uterin afectează membrana internă a uterului. Printre factorii de risc ai cancerului uterin se numără afecțiunile care cauzează creșterea nivelului de estrogen și anume: menstruația precoce, menopauza întârziată, infertilitatea și obezitatea. Primul simptom este sângerarea vaginală post menopauză. În cazul unei sângerări menstruale anormale trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră. Diagnosticarea precoce a acestui tip de cancer se poate face cu ajutorul controalelor anuale de rutină. În cazuri rare când se depistează în fază incipientă la femeile care doresc să rămână însărcinate, acest tip de cancer poate fi tratat cu succes doar cu tratament medicamentos.
În cazul unei menstruații neregulate sau a unei sângerări, boala poate fi în mod normal diagnosticată în stadiu incipient  cu șanse mari de reușită a tratamentului. 85% din bolnavele de cancer uterin nu prezintă nicio problemă asociată bolii. Operația este în general suficientă. La un număr mic de paciente poate fi necesară radioterapia sau chimioterapia.
 
Cancerul de col uterin
Cancerul de col uterin este o boală gravă, dar care poate fi prevenită. Înaite de dezvoltarea cancerului se pot identifica modificări ale celulelor de col. Întrucât peste 95% din cazurile depistate timpuriu pot fi videcate, diagnosticarea precoce și tratamentul sunt esențiale. Acest lucru se realizează prin controale ginecologice regulate și teste screening. Fiecare femeie cu vârsta între 21 și 65 ani trebuie să meargă la control ginecologic și să își facă un test Papanicolau cel puțin o dată pe an. De asemenea vacccinul HPV previne cancerul cervical în proporție de 80% până la 100% .
 
Cancerul ovarian
Factorii de risc în dezvoltarea cancerului ovarian, al șaptelea cel mai frecvent tip de cancer la nivel mondial, include ;  vârsta (peste 40 ani), faptul că pacienta nu a avut copii, dieta bogată în grăsimi, folosirea pudrei de talc în regiunea genitală și un istoric familial al bolii. Riscul este diminuat de folosirea pastilelor contraceptive, nașteri și alăptat, extirparea uterului și a trompelor uterine. Din nefericire 3 din 4 cazuri de cancer ovarian sunt diagnosticate într-un stadiu avansat. În prezent cea mai eficientă metodă de diagnosticare precoce o reprezintă controalele ginecologice regulate și o evaluare detaliată a istoricului familial al pacientei.
Standardul de aur în tratamentul cancerului ovarian este o primă operație realizată de un specialist în oncologie ginecologică care nu a lăsat nici o urmă de cancer.  


Iar, la final, pe lângă informațiile despre realizările spitalului, sunt furnizate și câteva date despre aparatura modernă cu care au reușit medicii turci să vindece multe cazuri.
Mai exact: pentru anumiți pacienți operațiile minim invazive și intervențiile cu sistemul robotic DaVinci care este folosit activ în cadrul LiV Hospital şi oferă o refacere rapidă a pacientului pot constitui o opțiune.

Pudra de talc... asociată cu cancerul ovarian

Nu cred că a trecut jumătate de oră de când o bună prietenă, mămica unei bebelușe de o lună și-un pic, se plângea de toate «recomandările» pe care i le-au făcut medicii, cu toate că micuța sa este perfect sănătoasă și ia în greutate. E vorba de tot felul de vitamine și suplimente, care să ajute la buna creștere a copilului, însă mămica le-a refuzat pe toate (la fel și vaccinurile), de teamă să nu apară reacții adverse. Căci, în opinia sa, orice medicament pe care îl iei să tratezi ceva... poate da alte multe complicații, ceea ce va determina ca în curând să o iei de la capăt cu alte medicamente, pentru alte probleme, și uite așa se creează un cerc vicios, din care nu ieșim niciodată.

Am început cu «nu cred că» fiindcă la scurt timp după ce am terminat de vorbit am verificat mail-ul și am observat că am primit un comunicat de presă de la Liv Hospital, din Istanbul, Turcia. Cred că ați auzit cu toții de el. Ei bine, ce credeți că ne spun specialiștii turci? Că printre factorii de risc pentru cancerul ovarian se numără și... pudra de talc utilizată în zona genitală. Așadar, aviz amatorilor!
Evident că am verificat informația, iar după un simplu search pe domnul Google am aflat că, într-adevăr, sunt chiar și niște studii mai vechi care confirmă acest lucru. Și asta nu e tot. Se pare că nu doar zona genitală e în pericol, ci pot fi afectați și plămânii, așa că aveți grijă să nu folosiți astfel de produse mai mult de o dată pe săptămână. Sau mai bine încercați să găsiți înlocuitori mai naturali, cum ar fi pudra pe bază de amidon de porumb.
Concluzia?! Se pare că are dreptate amica mea. Orice am folosi e aproape întotdeauna cu două tăișuri, iar totul ține mult și de noroc în viață. Așadar, toate bune!