miercuri, 10 septembrie 2014

De la artrita idiopatica juvenila la... poliartrita reumatoida

Indiferent de natura lor, durerile nu fac placere nimanui si ideal ar fi sa nu ocolim cabinetul medicului de familie. Sau, daca suntem foarte ocupati si nu putem ajunge in timp util la cabinet, cel putin sa ii telefonam, pentru a sti ce avem de facut. Stiati ca durerile la glezna/sold/picior/orice alta articulatie care persista de peste sase saptamani se pot incadra in categoria afectiunilor autoimune?

La evenimentul intitulat «How to web about» (organizat de Agentia de PR «Deci se poate» si Asociatia pacientilor cu afectiuni autoimune - APAA, cu participarea lui Alexandru Negrea, la 8 septembrie,) s-a discutat despre afectiunile autoimune, si se pare ca problemele articulare fac parte din aceasta categorie. Doctor Catalin Codreanu ne-a vorbit despre (poli)artrita reumatoida (AR), iar doctor Denisa Predetescu despre artrita idiopatica juvenila (AIJ).

Inainte de toate, trebuie facuta distinctia intre poliarticulara si oligoarticulara. Primul diagnostic inseamna ca sunt afectate de la cinci articulatii in sus, in timp ce in al doilea caz pacientii au pana la patru articulatii afectate.

Daca acum multi ani problemele articulare erau specifice varstnicilor, acum nu se mai poate trage o bariera clara intre tineri si batrani. Ba, din contra, in multe cazuri copiii sufera de probleme mult mai grave si greu de tratat decat in cazul adultilor.  

AIJ reprezinta diagnosticul pus copiilor pana la 16 ani, de la aceasta varsta in sus numele bolii fiind poli(artrita) reumatoida. Si, cum puteti presupune, formele intalnite la copii sunt mult mai grave decat cele din randul adultilor.

Daca in cazul AR cauza nu se cunoaste exact, in randul copiilor au fost multi copii diagnosticati cu AIJ in urma unor raceli tratate tarziu sau incorect, ori a administrarii de penicilina/cortizon in doze mari.

«Cauza aparitiei poliartritei reumatoide nu se cunoaste exact, dar se stie ca este o boala autoimuna, adica sistemul imunitar (care de obicei actioneaza pentru apararea organismului), ajunge sa lucreze impotriva propriului organism. Astfel, el ataca tesuturile articulare moi si pe cele conjunctive din componenta altor structuri ale corpului, cum ar fi vasele sanguine si plamanii, pentru ca intr-un final sa se produca eroziuni ale cartilajelor, oaselor si ligamentelor articulare, cu aparitia unor deformari, a instabilitatii si a fibrozei in articulatiile afectate», a declarat doctor Catalin Codreanu

«Artrita idiopatica juvenila  reprezinta un grup heterogen de artrite de etiologie necunoscuta. Ea afecteaza intre 16 și 150 de copii din 100.000.  Artrita idiopatica juvenila  este cea mai comuna boala reumatica la copil si o cauza importanta de dizabilitate pe termen scurt si lung.  Are un impact functional major, cu afectarea cresterii osoase ce duce la nevoia de protezare la varsta tanara. De foarte multe ori, copiii diagnosticati cu artrita idiopatica juvenila  nu pot merge la scoala si nu pot participa la activitati normale pentru varsta lor», a declarat si doctor Denisa Predeteanu.

Indiferent ca e vorba de un adult sau de un minor situatia este destul de grava, astfel incat e bine ca persoana in cauza, familia sau cei din jur sa identifice simptomele in timp util, pentru a putea lua masuri.

Cele mai frecvente simptome sunt:
- durere articulara;
- edeme ce apar si dispar, dar adesea sunt persistente;
- redoarea articulara (rigiditatea, limitarea miscarilor articulare) ce dureaza mai mult de o ora in timpul diminetii;
- iritabilitate;
- refuzul de a umbla sau protejarea articulatiei, evitarea utilizarii acesteia.

Atentie insa! Specialistii avertizeaza ca trebuie luate masuri din timp. In cazul in care aceste afectiuni nu sunt diagnosticate in stadiu incipient si nu primesc tratament corespunzator pacientii pot ajunge sa renunte la activitatile zilnice (scoala, serviciu, etc.), intrucat isi pierd mobilitatea si nu isi recapata conditia fizica decat daca se iau masuri foarte din timp.

In prezent, circa 1% din populatia generala sufera de poliartrita reumatoida, ceea ce inseamna pana in 200 de mii de romani. Dintre acestia, desi tratamentele facute in tara se ridica la standarde internationale, doar circa 5 mii de romani indeplinesc conditiile pentru a primi terapie biologica.
In ceea ce priveste copiii, din dosare reiese ca sunt circa 300 de copii care beneficiaza de aceasta metoda moderna de tratament.

Printre sfaturile generale date pacientilor de catre specialisti se numara: dormitul pe pat tare, exercitii fizice efectuate regulat, excursii anuale sau chiar mai des la mare, bai cu apa sarata in lacul Techirghiol. «Boala e heterogena, cu cat apare la varsta mai tanara, cu atat impactul functional e mai mare. Dar recuperarea se face nu doar cu ajutorul unui medic, ci a unei intregi echipe», a mai spus doctor Predetescu.

Stiati ca celebrul pictor Pierre Auguste Renoir a suferit de poliartrita reumatoida in ultimii ani din viata, dar cu toate acestea nu a renuntat la pasiunea sa?! Legendele spun ca isi ruga apropiatii sa ii lege pensulele de mana si lucra in acest fel. Acesta este un motiv in plus a faptului ca oricine poate fi mai presus decat boala, ca totul tine de vointa si dorinta. Asadar, mergeti la medic si luptati pentru visele voastre!
Iar daca tot simtiti ca pamantul va fuge de sub picioare luati legatura cu Rozalina Lepadatu, de la APAA, prin e-mail: office@apaa.ro sau la telefon: 0747.081.731.Va va ajuta cu sfaturi, terapii si multe altele.

luni, 8 septembrie 2014

How to web about... Artrita reumatoida

La conferinta de presa despre bolile autoimune de astazi l-am intalnit, pentru a doua oara, pe Alexandru Negrea (Spada Digital Media), care ne-a impartasit din tainele internetului si Facebook-ului. Acest lucru mi se pare cu atat mai util in situatia in care multi pacienti, imediat dupa ce primesc diagnosticul, intra pe internet sa caute informatii, iar mare parte dintre acestia nu stiu sa deosebeasca site-urile de specialitate de simplele forumuri, unde fiecare opineaza fara a avea o baza solida pentru afirmatiile sale.

De aceea as vrea sa va ofer cateva informatii generale si sa fac trimitere la cateva siteuri unde chiar scriu specialisti (www.reumatism.ro, www.ilar.org, eee.printo.it, www.srreumatologie.ro sau www.apaa.ro).
Iata si informatiile:
Stiati ca:
Bolile articulare reprezinta jumatate din totalul bolilor cronice dupa varsta de 65 ani?
Poliartrita reumatoida (PR) netratata reduce durata medie de viata cu 5-10 ani?
PR este cea mai frecventa boala reumatica de tip inflamator: 1% din populatia generala.
Evolutia PR este inegala si fluctuanta? Afectiunea poate aparea la orice varsta si este intalnita mai des la femei.
Tratamentul unui pacient cu PR poate consta intr-o combinatie de mai multe medicamente: analgetice (care trateaza simptomele) si medicamente care influenteaza evolutia bolii?
In faza de inceput a afectiunii nu se poate prezice cum va evolua boala?

vineri, 5 septembrie 2014

20-25% dintre persoane sufera de infertilitate

Infertilitatea este o boala. Chiar este. Intrebati orice medic ginecolog, sau consultati siteul infertilitate.ro, si veti afla cate probleme de sanatate se ascund in spatele imposibilitatii de a concepe un copil. Iar atunci cand dosarul medical este perfect specialistii pun aceasta problema pe seama stresului - care poate afecta puternic psihicul individului, si mai ales viata personala.
De aceea nu ar strica sa facem mai multe eforturi pentru a ne destresa. Putem incepe prin a da o tura de parc, a ne plimba desculti prin iarba, a asculta muzica de calitate (de relaxare).

Daca in ultimii ani statisticile aratau ca un cuplu din sase nu poate avea copii, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a dezvaluit recent date si mai ingrijoratoare: intre 20 si 25% din populatia aflata la varsta reproductiva are aceasta problema medicala.
In plus, in urmatorii 25 de ani foarte putine persoane vor reusi sa aiba copii in mod natural, avertizeaza medicii.

Cine v-a trantit usa in nas?

Cei crescuti in spiritul dreptatii se asteapta sa isi gaseasca modele nu doar in societatea de ieri, ci si in cea de azi. Numai ca acest lucru, din pacate, este destul de greu. Nu stiu daca mai exista roman care sa nu fi facut cel putin un lucru ilegal.
Poate cuvantul ilegal suna cam dur, dar cand scriu asta nu ma refer neaparat la fapte grave, cum ar fi crima sau furtul, ci la situatii deja comune, cum ar fi acceptarea muncii la negru, deci fara contract; nesolicitarea unui bon fiscal de la benzinarie - desi esti constient ca personalul de acolo nu le retine doar sa nu va faca gunoi in buzunar... si multe altele.
Dintre toate insa, personal, cel mai tare ma deranjeaza problemele legate de locul de munca. Si pe aceasta cale vreau sa fac un apel la toti cei care citesc articolul. Impreuna poate reusim sa schimbam ceva. Comentati cat mai multi, dati exemple de situatii prin care ati trecut sau de care ati auzit... Cu siguranta va e teama sa va lasati numele vostru sau sa amintiti societatea la care faceti referire, dar nu-i nicio problema. Dati cel putin domeniul de activitate.
Spre exemplu, unele firme din mass-media prefera sa plateasca femeia de serviciu pe drepturi de autor pentru a nu-i face contract de munca, firme din vanzari/benzinarii opresc aproape integral tot salariul angajatilor motivand lipsurile la inventar, desi niciunul dintre angajati nu are vreo legatura cu acestea; angajati din domeniul medical (privat) tin subalternii la serviciu aproape 12 ore zilnic, fara plata orelor suplimentare samd. Probabil pentru multi acestea sunt doar cateva randuri pe care le parcurgeti cu greu, obositi dupa o zi de lucru, cu ochii incetosati, dar amintiti-va de ultima oara cand v-ati simtit neindreptatit. Amintiti-va ce ati simtit atunci si din ce motive nu ati sesizat ITM-ul. Caci, da, exista aceasta institutie din subordinea Ministerului Muncii, dar din pacate multi angajatori se tem sa faca reclamatii pentru a nu suporta apoi furia sefilor.Si da, e adevarat, oricat de mult s-ar bate ITM-ul cu pumnul in piept ca sefii nu au ce-ti face, nu te va proteja atunci cand ti se va micsora salariul, cand ti se va vorbi urat si asa mai departe. Dar, cu toate astea, nu este o solutie nici sa va complaceti in diverse situatii. Analizata problema la rece, veti afla ca de fapt aceasta este si miza angajatorilor, si anume ca nu veti INDRAZNI sa ii reclamati. Ei bine, indrazniti, caci mai bine o viata traita cu mandrie, decat una cu regrete. Daca nu va mai simtiti bine in postura respectiva sau simtiti ca puteti mai mult, ca ar fi cazul sa fiti mai apreciat, sa va dezvoltati personal si profesional, indrazniti sa iesiti la lumina. Incuiati acest capitol si uitati de cei care v-au trantit usa in nas de fiecare data cand v-ati ceruti drepturile. 

Uneori chiar trece viata pe langa noi


Cu siguranta vi s-a intamplat sa numarati zilele, orele si minutele pana la sosirea unui eveniment important din viata, dar de cate ori v-ati gandit ca astfel ratati multe alte momente importante?! Ei bine, din pacate cu totii facem greseala asta, si uneori oricat de mult ne-am stradui sa evitam starea aceea de nerabdare, de «sa treaca timpul mai repede», nu reusim sa ne stapanim. Iar cel mai trist e ca asa trece viata pe langa noi, si nu realizam mare lucru, mai ales ca, dupa atata asteptare, de multe ori nu mai suntem fericiti nici cand prindem acei iepurasi atat de doriti. Ce e de facut?
Pasul 1. Mai intai trebuie sa identificam care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru noi - de care depinde traiul de zi cu zi (spre exemplu a avea un job bun, venituri constante, o familie unita, etc).
Pasul 2. Dupa ce facem asta incercam sa aflam daca evenimentul mult asteptat se incadreaza in categoria lucruri foarte importante pentru noi. Indiferent daca raspunsul este da sau nu, cert e ca trebuie sa mai facem si o a doua lista, cu lucruri mai putin importante, in sensul ca nu iti sunt neaparat necesare pentru a trai, dar iti sunt necesare pentru a te dezvolta si a trai bine (spre exemplu mersul la cinematograf, iesirile cu prietenii, plimbarile, etc) Si cu cat lista numarul 2 va fi mai mare, cu atat veti observa ca aveti nenumarate activitati cu care puteti umple timpul liber pierdut numarand in sens invers...
Pasul 3. Dupa ce ati terminat cele doua liste confruntati-le cu situatia in care va aflati. In sensul ca, daca iti place sa lucrezi intr-un domeniu, si de fapt lucrezi in altul - de aici ti s-ar putea trage starea de nepasare a trecerii timpului, dar asta nu este o solutie sa te comporti asa. Ideal este sa te bucuri de fiecare moment si sa fii recunoscator pentru fiecare provocare pe care ti-o trimite Dumnezeu. Un citat celebru care mie imi place foarte mult suna asa «Dear God, if today I lose my hope, please remind me that your plans are better than my drams» In traducere libera inseamna: Draga Doamne, daca astazi mi-am pierdut speranta, Te rog s-mi amintesti ca planurile tale sunt mai bune decat visurile mele. Poate acum sunteti tentati sa spuneti ca nu-i asa, dar memorati fraza si reveniti asupra ei. O sa vedeti, in diverse momente ale existentei voastre cat de bine se potriveste... Concluzia? Bucurati-va de fiecare zi!
Pasul 4. Nu tintiti direct de acum in doua luni sau in cinci luni sau in trei ani cand probabil terminati facultatea, cand va casatoriti sau cine stie ce alt eveniment important este in viata voastra. Faceti-va si planuri pe termen scurt, in sensul ca in fiecare dimineata sa stiti ce aveti de facut pentru ziua respectiva, iar seara sa faceti un inventar: cat v-a iesit din tot ce v-ati propus?
Pasul 5. Indiferent cat de mici sau mari ar fi obiectivele stabilite pentr fiecare zi, neaparat trebuie sa va ingrijiti si de suflet. Deci in niciun caz nu va propuneti doar: merg la serviciu, dupa aceea la cumparaturi, seara gatesc ceva si gata la culcare! Strecurati printre sarcinile trasate si activitati care v fac cu adevarat placere, indiferent ca e vorba de o plimbare scurta, de citit o carte buna, de privit cerul sau de cantat la un instrument!



joi, 4 septembrie 2014

O șansă pentru bolnavii de cancer din România - proiectul RomCan

Cancerul nu mai este de mult o boala rara. Din contra, cred ca sunt foarte putini romani care nu au in familie (cel putin in familia extinsa: bunici, verisori, unchi si matuse) un astfel de caz.
Oamenii au invatat sa traiasca deopotriva cu boala, sa-i supravietuiasca tot mai mult. Si chiar in acest sens a luat nastere si proiectul «Epidemiologia genetică a cancerului în România (RomCan)». Medici romani, deopotriva cu cei straini, vor sa faca cercetari in cateva centre cunoscute din Bucuresti (precum Spitalul Th. Burghele, Spitalul Universitar sau Sf. Maria). Dupa ce strainii au inceput cercetari privind cauzele genetice ale bolii, si romanii vor sa se alinieze acestui trend, in speranta ca in curand se vor descoperit numitori comuni pentru cele patru afectiuni studiate (cancer prostatic, de san, pulmonar si colo-rectal), astfel incat oamenii sa stie pe viitor ce masuri sa ia pentru a se proteja. Intre timp insa, nu ne ramane decat sa avem un stil de viata sanatos, sa facem cat mai multa miscare, sa ne odihnim atunci cand corpul ne da semne ca este obosit si sa gandim pozitiv. Cam astea-s sfaturile prof. dr. Jinga, care a fost prezent la conferinta.

In continuare comunicatul de presa:
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti organizează, în colaborare cu, Universitatea din Reykjavik, Organizaţia de Cercetare deCODE Genetics din Islanda și Institutul Național de Sănătate Publică, vineri, 5 septembrie 2014, începând cu ora 13:00 la Hotelul Continental, conferința de presă privind lansarea proiectului « Epidemiologia genetică a cancerului în România (RomCan) », dezvoltat în cadrul Programului “Cercetare în Sectoare Prioritare”, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi cofinanţat de la bugetul de stat.

Scopul principal al RomCan constă în evaluarea factorilor genetici asociați celor mai frecvente tipuri de cancer (pulmonar, colo-rectal, prostatic şi de sân) manifeste în rândul populației din România, în vederea delimitării grupurilor cu risc crescut de a dezvolta acest tip de afecțiuni pentru care vor fi elaborate și implementate strategii preventive specifice.

Ca o noutate pentru cercetarea medicală din România este faptul că echipa RomCan își propune studiul riscului genetic al cancerului în grupurile aparţinând etniei rome, urmărind orice posibila interacțiune între gene și mediul de viaţă caracteristic.
Prin colectarea de informaţii medicale şi date genetice de la peste 4.000 de pacienţi se vor pune bazele infrastructurii necesare pentru cercetarea viitoare a cancerului din România.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.216.300 euro din care 1.123.000 euro reprezintă finanţarea acordată prin grant (85% prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi 15% cofinanţare publică românească) şi 93.300 euro cofinanţare privată acordată de deCODE Genetics.
Coordonarea acestui proiect, ce se derulează pe o perioadă de 34 de luni, este realizată la nivelul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" care a propus, pentru implementarea acestui demers științific, o echipă multidisciplinară compusă atât din specialiști în domeniul medical - investigatori clinici, din România, specialisti în genetică şi biologia cancerului, biostatistică de la deCODE Genetics şi Universitatea Reykjavik din Islanda, cât şi specialişti în epidemiologie şi sănătate publică din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Scleroterapia e nedureroasă și tratează cu succes venele varicoase

Roşii, violet sau verzi-albastre, vinişoarele sparte apar frecvent la persoanele sănătoase, fie din cauza expunerii la soare, fie din cauza înaintării în vârstă sau pe fondul moştenirii unei fragilităţi vasculare. Însă cei care se confruntă cu această problemă e bine să știe că atât telangiectaziile (dilataţii vasculare din structura tegumentului), cât și varicele reticulare (desene vasculare de culoare verde-albăstrui, cu linii de aproximativ trei milimetri grosime) pot fi tratate rapid și eficient cu ajutorul unei metode moderne, denumită scleroterapie. Doctor Taleb Wissam, medic primar dermatovenerolog la Centrul Medical Brâncuşi, din București, ne-a explicat mai multe despre acest subiect.

„Se injectează o substanță care irită și usucă vasul
- Domnule doctor, ne puteți spune în ce constă scleroterapia, pe înţelesul tuturor?
- Sleroterapia constă în injectarea a unei substanţe iritanate în interiorul venelor varicoase, ceea ce irită, inflamează şi usucă vasul. Distrugerea peretelui vascular duce la astuparea venei şi transformarea ei în cordon fibros invizibil. Prin această metodă problema se rezolvă definitiv pe zona respectivă, dar e bine de știut că ea se foloseşte numai la tratarea vaselor suficient de largi încât să se poată ajunge în interiorul lor cu un ac.

Ce stiti despre screening-ul prenatal pentru depistarea sindromului Down?


Sindromul Down (SD) este cea mai frecventă patologie genetică și cea mai comuna cauză de dizabilitate intelectuală – retard neuropsihic. Boala este caracterizată prin prezența unui cromozom suplimentar (cromozomul 21), de unde și cea de a doua denumire a bolii – Trisomia 21 (T21).
Screening-ul combinat din primul trimestru de sarcină pentru patologia cromozomială este recomandat tuturor gravidelor. Studiile au arătat că vârsta tânără a gravidei, sub 35 de ani, ori absența antecedentelor familiale pentru patologia cromozomială, nu exclud riscul de a da naștere la un copil cu sindromul Down sau alte anomalii cromozomiale
Apelând la screening-ul prenatal (evaluare precoce a sarcinii), sarcinile cu risc crescut pentru sindromul Down pot fi identificate de la 12-13 săptămâni de amenoree. Pe parcursul timpului au existat mai multe metode de screening prenatal, dar, cea mai eficientă metoda de screening se bazează pe combinația dintre vârsta maternă, dozarea a celor doi produși placenteri (markerii biochimici) din sângele matern, proteina A plasmatică asociată sarcinii şi beta gonadotropina corionică umană liberă, și ecografia fetală la 11-13 SA. Pe baza acestor date, se calculeaza riscul individual pentru sindromul Down. Un risc individual crescut (>1/100) impune efecturea testelor genetice, care vor preciza diagnosticul.
Cel mai reușit algoritm de screening combinat din primul trimestru de sarcină pentru sindromul Down a fost elaborat de către Fundația Medicina Fetală de la Londra – FMF www.fetalmedicine.com), condusă de Prof. Dr. Kypros Nicoalaides.
Prin această metodă de screening, FMF a impus cel mai ridicat standard de calitate pentru ecografia fetală, analiza – Dublul Test și programul de calcul al riscului individual pentru sindromul Down.  
Pentru reușita screening-ului, FMF recomandă: 1) Ecografistul, care măsoară pliul nucal să fie certificat de către FMF și să aibă efectuat auditul anual; 2) Laboratorul, care efectuează analiza Dublul Test, să folosească un analizor certificat de FMF; 3) Calcularea riscului individual să se facă folosind „ Programul de Screening din Primul Trimestru de Sarcină Dacă se respectă recomandările FMF, rata de diagnostic a sindromului Down poate fi de 90-95%, pentru o rată de rezultate fals pozitive de doar 3%.
”Toate cele trei condiții de screening sunt întrunite la Centrul Medical Dr. Gh. Iliev (Iași). Serviciul medical funcționează din februarie 2005. Din luna septembrie 2009 a fost adoptat protocolul FMF pentru screening-ul din primul trimestru de sarcină. Inițial, nu a existat posibilitatea de a face Dublul Test pe un analizor certificat FMF, deoarece în Iași nu exista un laborator dotat conform recomandărilor FMF. Dorind să oferim un screening prenatal pentru patologia cromozomială de calitate, din luna februarie 2012 am inființat în cadrul Centrului și un laborator dotat cu un analizor Kryptor, iar ultima noastră achiziție este un model din gama de vârf a producătorului german, analizorul automat de imunologie B·R·A·H·M·S  KRYPTOR Compact Plus, achiziționat prin TORUS GRUP, reprezentatul producătorului în România. Din luna februarie 2012, în centrul nostru au efectuat screening-ul combinat din primul trimestru de sarcină peste 360 de gravide.
În acest interval de timp am diagnosticat două cazuri cu sindromul Down, trei cazuri cu Trisomia 18, un caz cu Triploidie și 3 cazuri cu alte anomalii cromozomiale.
Istvan Komporaly:Torus Pharma „Un parinte responsabil se gandeste la viitorul copiilor sai din timp, inca de dinaintea apariteii acestora. Ii rugam pe viitori parinti sa apeleze la un astfel de test, prin metoda BRAHMS KRYPTOR. Este o atitudine responsabila si corecta pentru viitorul familiei dumneavoatra si al societatii”.
www.toruspharma.ro

Studiu medicina complementara vs terapii



Crește calitatea vieții
Potrivit celui mai recent studiu clinic realizat asupra unui produs natural complementar antitumoral (Tien Hsien Liquid), medicina complementară crește calitatea vieții persoanelor diagnosticate cu cancer de sân metastazat, refractar la tratamentul alopat. Studiul a fost efectuat în perioada iunie 2009-iunie 2011 și a inclus 63 de femei cu vârste între 20 și 80 de ani care au avut confirmarea histologică sau citologică a cancerului de sân cu metastaze și o evoluție nesatisfăcătoare după tratamentul primar sau de recuperare (mai exact, după chimioterapie, radioterapie, chirurgie sau alte terapii convenționale precum imunoterapia). Toate persoanele incluse în studiu aveau o speranță de viață de cel puțin patru săptămâni, iar după ce au primit o fiolă de 20 mililitri, de trei ori pe zi, timp de 24 de săptămâni, pacienții din grupul THL au raportat o creștere a calității vieții și o îmbunătățire generală a sănătății cu 41,7 % față de starea lor de la momentul includerii în studiu, comparativ cu grupul placebo care a raportat o scădere a calității vieții și a stării generale de sănătate cu 33,3% față de momentul înscrierii în studiul clinic.

90% dintre femeile cu cancer de sân utilizează terapii complementare


Medicina complementară, sau integrată, joacă un rol din ce în ce mai important în vieţile bolnavilor cu cancer metastazat. Fie că nu mai au nicio speranţă din parta specialiştilor, fie că doresc să încerce, concomitent, şi un tratament pe bază de plante, mulţi pacienţi apelează la remediile naturiste pentru a se vindeca sau cel puţin pentru a-şi ameliora starea de sănătate.

Medicina integrativă detoxifică organismul şi reglează imunitatea
În acest moment utilizarea terapiilor complementare este în ascensiune, în special în rândul pacienților cu boli grave. Se estimează că peste 90% din femeile cu cancer de sân utilizează terapii complementare și că cea mai răspândită utilizare o reprezintă administrarea de suplimente alimentare. Motivele pentru care aceste persoane aleg medicina integrativă sunt: detoxifierea organismului de substanțe cancerigene, creșterea nivelului de oxigen și a ratei de folosire a acestuia la nivel celular (celulele canceroase sunt anaerobe), stimularea drenării limfatice, reglarea imunității și datorită efectului adaptogen. „În următoarele decenii cancerul tinde să devină principala cauză de deces, el depăşind chiar bolile cardiovasculare. Medicina alopată, oncologia, a dezvoltat de-a lungul istoriei o serie de tratamente: locoregionale – care atacă tumorile chirurgical sau prin radioterapie – şi sistemice – adresate întregului organism, care împiedică metastazarea. Problema este că toate tratamentele neoplazice sunt asociate cu efecte secundare, destul de dificil de stăpânit. De aceea, la acest tip de medicină alopată, cu timpul au aderat produse din medicina alternativă şi convenţională”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, conferenţiar doctor Lucian Miron, medic primar oncologie medicală, şef secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Spiridon, din Iaşi.