vineri, 8 aprilie 2016

Setea puternica si amorteala membrelor pot fi semne de diabet

E normal sa ne fie sete si chiar sa bem apa, de preferat circa 2 litri pe zi - dupa recomandarea medicilor. Insa daca aceasta cerinta a organismului este insotita de alte semne, precum rani care se vindeca mai greu, furnicaturi, amorteala la nivelul membrelor sau urinari frecvente ar fi bine sa nu omitem sa le comunicam si medicului de familie, fiindca ele pot indica prezenta diabetului zaharat.

Din pacate, sute de milioane de persoane din intreaga lume sunt afectate de diabet. In Regiunea Europeana, Federatia Internationala de Diabet estimeaza ca 60 de milioane de adulti sufera de aceasta boala, dar mai mult de 33% dintre acestia nu au fost inca diagnosticati.

miercuri, 6 aprilie 2016

Pentru cine se mareste INDEMNIZATIA de crestere a copilului

Indemnizatia pentru cresterea copilului (adica banii pe care ii primeste de la stat parintele care si-a platit contributiile obligatorii timp de minim 12 luni consecutiv pana in momentul nasterii bebelusului) mi se pare o idee minunata. Ce nu mi se pare atat de minunat este felul in care statul se joaca atat cu veniturile, cat si cu nervii oamenilor.

E adevarat ca inainte de stabilirea plafonului de maximum 1200 lei (pentru persoanele care opteaza pentru varianta sa stea acasa cu copiii 1 an) si 3600 de lei (pentru parintii care stau cu copilul doar 1 an), fara sa mai amintim despre stimulentele primite de cei care se intorc mai devreme la serviciu, despre situatia speciala a copilului cu handicap si altele; sumele primite de anumite persoane o luasera razna.

miercuri, 30 martie 2016

Acad. Prof. Dr. Ionel Sinescu:

 "Toti barbatii care ar ajunge la varsta de 120 de ani ar suferi de cancer prostatic"


Potrivit specialistilor, cancerul de prostata pare a fi apanajul varstnicilor. Si, totusi, sunt si barbati care sufera de aceasta boala inca de la 40-50 de ani, cand sunt inca in campul muncii si mai au multe planuri de realizat.

Pentru a preintampina astfel de situatii, e necesar sa va adresati medicului imediat ce observati ca apar primele probleme legate de urinare, fiindca poate fi o banala infectie, dar poate fi si o afectiune usoara a prostatei sau chiar cancer.
Iata ce declara zilele trecute Acad. Prof. Dr Ioanel Sinescu, presedintele Asociatiei Romane de Urologie, in cadrul conferintei cu titlul "O noua speranta pentru pacientii romani cu cancer deprostata":

Consumul excesiv de carne rosie versus cancerul de prostata


Am auzit multe femei plangandu-se ca sunt condamnate sa sufere lunar de dureri menstruale, ca trebuie sa duca greutatea sarcinii vreme de 9 luni, ca vecina de palier este diagnosticata cu cancer de san/uterin si se tem ca maine-poimaine sa nu primeasca si ele o astfel de veste trista; ca femeile au mult de suferit si ca mai bine ar fi fost daca s-ar fi nascut barbati...

De fapt, oamenii au tendinta sa se autovictimizeze, in loc sa faca ceva util pentru a le fi mai bine. Cu siguranta aceste femei despre care va vorbesc nu stiu ca si barbatii au problemele lor, doar ca sunt mai orgoliosi, sunt prea mandri de ei pentru a recunoaste, motiv pentru care de multe ori se prezinta la medic cand este prea tarziu.

Asadar, aveti grija de barbatii din viata voastra si trimiteti-i la medic daca prezinta simptome precum: urinarea frecventa, dificultati la inceputul urinarii, trezitul in timpul noptii pentru a merge la baie sau senzatia ca trebuie sa urineze mai des.

Statisticile prezentate la conferinta de presa: "O noua speranta pentru pacientii romani cu cancer de prostata" sunt infioratoare.

De ce sa vizionati “Hades si Persefona, o legenda despre tenebre si lumina”

Cand avem la indemana internetul si atatea jocuri pe tableta si telefonul mobil, ramane foarte putin timp pentru lectura, chiar daca e vorba de povesti captivante, ca cele prezentate in cartea Legendele Olimpului. Pentru a nu ramane insa complet pe dinafara cu privire la subiectele interesante pe care le trateaza aceasta, puteti citi fragmente in mediul online sau sa vizionati, pentru inceput, spectacolul-eveniment “Hades si Persefona, o legenda despre tenebre si lumina”.

Evenimentul va avea loc la 5 aprilie, ora 19.00, la Teatrul National de Opera si Balet “Oleg Danovski”, din Constanta.

Participa la spectacol (25 lei) si ajuta un copil sa mearga la cursuri

In conditiile in care presa (in special cea televizata) promoveaza aproape in exclusivitate non-valorile, amintindu-si rar de sectiunea cultura, evenimentele organizate pe aceasta tema, desi sunt rare, nu pot decat sa ma bucure.

Un astfel de eveniment, care nu este doar cultural, ci si caritabil, va avea loc la 5 aprilie 2016 (ora 19.00), la Teatrul National de Opera si Balet “Oleg Danovski”, din Constanta.
Spectacolul Hades si Persefona, o legenda despre tenebre si lumina”, este organizat de Facultatea de arte din cadrul Universitatii “Ovidius”, in parteneriat cu Asociatia “Constanta mai frumoasa”.

Organizatie non-guvernamentala, apolitica si non-profit, Asociatia "Constanta mai Frumoasa", infiintata in anul 2015, are ca obiectiv principal romovarea culturii, istoriei, artei, traditiilor, sportului si turismului din judet, plus derularea unor activitati de educatie culturala si moral-civica in comunitate. Mai mult, Asociatia isi propune organizarea unor evenimente pe temele respective, precum si derularea unor proiecte pentru protectia minoritatilor si copiilor, persoanelor defavorizate si marginalizate.

marți, 29 martie 2016

"La trenulete" berea vine in ultimul vagon

In Bucuresti sunt multe localuri dragute, dar din pacate prea putine starnesc si entuziasmul copiilor si ii determina sa stea cuminti, astfel ca parintii sa poata vorbi linistiti cu prietenii. La recomandarea unui coleg, am incercat un local foarte simpatic, unde comanda si nota de plata se dau "in joaca", iar berea si sucul sunt trimise la masa cu trenul, de obicei in ultimul vagon.
Nu este o gluma.

Pe masa  se gasesc carti micute si colorate, ca de joc. Le "amesteci" rapid, ii dai jucatorului din dreapta o mana, sa-si aleaga ceva, apoi va pregatiti sa dati comanda. Inainte de a apasa pe butonul verde, pentru a chema locomotiva, nu uitati sa perforati cartea de joc in dreptul produsului ales, bifand cu aceasta ocazie si cantitatea.

vineri, 25 martie 2016

Infectia cu E-coli si urinarea frecventa

Ati inceput sa va treziti peste noapte pentru a merge la toaleta, iar ziua simtiti ca nu mai rezistati daca nu ajungeti mai repede la baie?! Ar fi cazul sa va ganditi sa faceti o urocultura (se recolteaza intr-un recipient steril a doua urina de dimineata, de la jumatatea jetului).
Infectiile tractului urinar sunt mai frecvente in special la femei, statisticile arata ca 1 din 5 doamne se confrunta cu o astfel de problema.

Infectia urinara se produce cand microorganismele (de obicei bacterii din tractul digestiv) ajung la capatul uretrei (un tub fin prin care urina din vezica este eliminata in afara organismului) si aici incep sa se multiplice.

Cele mai multe dintre infectiile urinare sunt cauzate de germenul Escherichia coli (E. coli), care traieste in mod normal in tractul intestinal al omului.

marți, 22 martie 2016

Intreaba-l pe Doctor Oz ce vrei tu! Pe 25 mai vei primi raspunsul personal, la Sala Palatului

De ceva vreme, presa din Romania anunta cu surle si trambite sosirea lui Doctor Oz la Bucuresti. Celebrul prezentator tv, ale carui emisiuni le puteti urmari aici, este indragit de romani pentru sfaturile pretioase pe care le ofera publicului.

Cine nu a intrat macar o data pe internet sa caute solutii pentru detoxifiere, ponturi pentru un stil de viata sanatos si informatii despre preventia a diverse boli si n-a dat, absolut intamplator, peste un articol cu trimitere la Doctor Oz?! Acesta este cu atat mai credibil cu cat ofera sfaturile in calitate de medic, dar si de pacient care a luptat cu boala si a invins.
Putini stiu ca specialistul a aflat ca este bolnav de cancer chiar intr-una dintre emisiunile: "The Dr. Oz Show", cand s-a hotarat sa faca o colonoscopie in direct. Cu acea ocazie a descoperit ca are un polip precanceros, pe care astfel l-a putut indeparta la timp

luni, 21 martie 2016

Daca respect nu mai e, nimic nu e

Se spune ca dragostea dureaza 3 ani. Si totusi sunt relatii care dureaza 30, sau chiar 50 de ani.

Cu trecerea timpului, dragostea devine din ce in ce mai puternica, cea care moare este pasiunea. Aceasta ramane ca o flacara de veghe, care din cand in cand se aprinde si-ti incalzeste sufletul, pentru ca apoi sa se cuibareasca din nou in coltisorul ei pana data urmatoare.

Secretul unei relatii de succes nu sta neaparat in frecventa reaprinderii acestei flacari, ci mai degraba in respect. Iar cand respect nu mai e, nimic nu e...

Oamenii sunt construiti in asa fel incat sa reziste multor incercari. Cand inseli pe cineva, poti spune ca ii ranesti orgoliul. Cand uiti de ziua de nastere sau de o intalnire importanta, poti da vina pe stres. Dar cand jignesti, il calci in picioare pe cel de langa tine si distrugi respectul de care vorbeam mai devreme.