joi, 12 mai 2016

Ovidiu Raetchi (PNL) la primaria sector 5

Deputatul de diaspora a fost ales in Parlament din partea PC, trecand la liberali in luna septembrie 2014. Absolvent al SNSPA, in perioada 2002-2008 a fost consilier la Camera Deputatilor, iar intre 2008 si 2012 a condus Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

Iata cum se prezinta candidatul pe siteul sau oficial, ovidiuraetchi.ro: “(…) Am 36 de ani. Sunt deputat, politolog şi scriitor. Am două fete – Sofia şi Agata – şi un cătel alb pe care copiii l-au poreclit Ferentari (…). Scriu editoriale pentru doua ziare – dar habar nu am să iau şpagă. Cred în DNA şi mai cred despre Carmen Iohannis că poate fi o Prima Doamnă excelentă pe model american. Sunt creştin, îmi plac bisericile retrase şi cred în continuare că acea cruciuliţă primită de la mama la 14 ani mă păzeşte de rele”. Ce isi propune?

Candidati la primaria sectorului 5

Sper intr-o schimbare, de orice natura ar fi ea.
Nu sunt foarte pasionata de politica, insa de dragul discutiilor cu cei din jur (care tot fac sondaje de opinie, sa vada cu cine voteaza fiecare) si de dragul spiritului civic am zis sa ma informez si eu cu privire la candidatii la primarie. Marturisesc ca a fost o misiune grea, fiindca informatiile ori sunt impartite pe mai multe siteuri/articole, ori lipsesc cu desavarsire (in unele cazuri). Daca vreti sa va faceti o prima parere asupra acestora, gasiti mai jos rezumatul.


Cei 7 candidati la Primaria Sectorului 5 sunt:
1 Ovidiu Raetchi (PNL),
2 Daniel Florea (PSD),
3 Marian Dan (ALDE),
4 Bogdan Lencu (PRU),
5 Marian Vanghelie (PDS),
6 Catalin Aurel Stochita (independent),
7 Stefan Gheorghe (independent).

miercuri, 11 mai 2016

Testari gratuite pentru astm la 21 si 22 mai 2016


Astmul poate fi controlat? Da, daca stii sa recunosti corect simptomele, te adresezi in timp util medicului, faci spirometrie si iei tratamentul recomandat exact asa cum ti se prescrie.

Cele mai frecvente simptome astmatice sunt:
- Tusea, in special noaptea, la efort sau dupa un episod de ras intens,
- Senzatia de sufocare (dispnee),
- Senzatia de strangere a pieptului,
- Wheezing – suierat in plamani.

Ghidul POCU, minge de ping pong intre ministrii de la MFE

Asteptate cu mare nerabdare de piata, Ghidurile POCU au fost publicate cu intarziere si, dupa schimbarile (de conducere) de la Ministerul Fondurilor Europene se vehiculeaza ca nu vor ramane nici in forma in care sunt in prezent. Se vor face corrigendum-uri sau vor fi anulate si se vor publica altele noi?! Doar timpul poate raspunde la aceasta intrebare.

Intre timp, aplicantii trebui sa aiba rabdare si sa fie atenti la detalii si punctaj, pentru a nu le scapa ceva. Programul 2014 - 2020 pune accent pe zonele defavorizate, pe comunitatile marginalizate. Indiferent ca optati sau nu pentru varianta cu romi peste 20% din grupul tinta, trebuie acordata atentie la Serviciile de Educatie, Serviciile de Formare, Ocupare si Antreprenoriat, la cele Medicale/Sociale/Socio-Medicale, Serviciilor Locative si Juridice (dupa caz).

marți, 10 mai 2016

Coloana Medicala - sedinte de intretinere

Au trecut mai bine de 3 luni de cand am inceput sa scriu despre terapia efectuata la Coloana Medicala. V-am povestit pas cu pas protocolul pe care mi l-au aplicat mie dupa ce ramasesem blocata de spate de 2 ori si am efectuat inca un RMN, pentru a avea un diagnostic mai recent.

Dupa finalizarea pachetului initial de sedinte -timp in care am mers la clinica zilnic (cu exceptia weekendului), au urmat sedintele de intretinere, pe care le-am facut la inceput la interval de 2 saptamani, apoi la 3 saptamani, dupa care urma sa le fac la o luna si mai departe sa lungim distanta din ce in ce mai mult.
Desigur ca nu a iesit totul ca la carte... Au fost si recaderi.

Calatoria cu tranvaiul, platita din nou prin SMS

RATB reintroduce plata calatoriei prin intermediul telefonului mobil. Asta inseamna ca, daca ati uitat ca va expira abonamentul sau ati omis sa puneti un numar suficient de calatorii pe portofelul electronic nu mai trebuie sa va uitati cum pleaca tranvaiul din statie in timp ce voi va indreptati spre cabina de bilete. De acum inainte puteti urca in mijocul de transport in comun si sa faceti plata prin... SMS.

Pentru obţinerea unui abonament urban pentru o zi, înainte de momentul urcării în vehiculele RATB călătorii vor trimite un SMS cu textul A la numărul 7458. În câteva secunde vor primi un mesaj care va conţine un cod ce va confirma efectuarea tranzacţiei. Preţul pentru abonamentul de o zi este de 1,65 euro+TVA (8,79 lei, TVA inclus).

Aspect de ovare micropolichistice... sau nu

Despre ovarele micropolichistice se gasesc informatii peste tot. Fara a face vreun fel de reclama clinicii, fiindca nici macar nu-l cunosc pe medicul care a scris articolul, va recomand sa incepeti documentarea AICI. Textul mi s-a parut scurt si la obiect.

In urma research-ului facut pe aceasta tema am observat ca, in general, ceea ce nu prea amintesc medicii in articolele lor este urmatorul aspect: "interpretarea" imaginilor vazute pe monitorul ecografului pot face diferenta intre diagnostic precoce si tratament primit tardiv sau deloc. Este posibil ca o pacienta sa mearga la 4, 6 sau 8 ginecologi diferiti si jumatate sa ii spuna ca are ovare micropolichistice, iar cealalta jumatate ca nu?

luni, 9 mai 2016

ACUM STIU: necesitatea frecventa de a urina poate fi simptom si pentru Cancerul Ovarian

Ieri (8 mai 2016) a fost Ziua Internationala de Lupta impotriva Cancerului Ovarian. Daca il depisteaza in stadiu incipient, localizat, pacienta are sanse de supravietuire de pana la 93%. Insa realitatea e trista, fiindca statisticile arata ca doar 15% dintre cazuri sunt identificate in timp util.

"Unul dintre motivele diagnosticării târzii îl reprezintă simptomele înșelătoare,” a declarant medicul oncolog dr. Dragos Median cu ocazia evenimentului organizat de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.
Simptomele cancerului ovarian sunt confundate adesea cu alte boli. Acestea pot fi:
• creșterea circumferinței abdominale / balonare persistentă, de lungă durată
• senzația de sațietate precoce
• dureri în abdomen
• necesitate frecventă de a urina

vineri, 6 mai 2016

Botezul, de la crestinism la... modernism

Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa merg la un eveniment de genul nunta sau botez si sa ma preocup mai mult de haine si alte pregatiri "lumesti"  decat de partea spirituala. Cred ca va suna cunoscut intrebarile: "ce rochie sa-mi pun?", "cum sa-mi prind parul?", "oare ce muzica va fi la local?" etc.

Mai putin cunoscut ne suna in ultima vreme: durata si importanta slujbei de la biserica, importanta obiectelor solicitate de preot nasei (ulei, vin rosu, panza si fasa de mir, prosop si sapun; uneori si cruciulite de pus in piept) sau chiar invatarea Crezului (daca suntem nasi).
Botezul ar trebui sa aiba o insemnatate speciala pentru invitati, dar mai ales pentru nasi si parinti, care au fost binecuvantati cu un copil sanatos.

Trandafir japonez cu personalitate

De cativa ani am primit un trandafir japonez, destul de maricel, pe care mi-l doream de mult. Insa se pare ca doar eu l-am placut pe el, fiindca el nu ne vrea si pace... L-am mutat prin toate camerele, prin toate colturile, l-am tinut in casa si afara, la umbra si la soare... si toate eforturile sunt in zadar.

I-am pus zat de cafea la radacina - nu a functionat.
I-am rupt toate frunzele sa-l fortez sa dea din nou - a infrunzit din nou dar tot nu i-a mers bine.
I-am taiat din crengute - nu i-a placut.
I-am schimbat ghiveciul - nici asa n-a mers.
L-am udat mai des, apoi mai rar, apoi l-am mangaiat, apoi imi venea sa-l arunc pe fereastra - parc-ar fi dusman...