miercuri, 5 noiembrie 2014

Testări GRATUITE pentru DIABET



Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice continuă seria acţiunilor de testare gratuită a glicemiei şi a hemoglobinei glicate, precum şi de informare şi educare a publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei şi controlului eficient al diabetului zaharat în cadrul Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul”, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 14 – 15 noiembrie 2014.

 Ajunsă anul acesta la cea de-a VII-a ediţie, campania coincide cu Săptămâna de Luptă Împotriva Diabetului și cu Ziua Mondială a Diabetului (8-14 noiembrie 2014) şi trage un puternic semnal de alarmă cu privire la prevalenţa crescută a cazurilor de diabet zaharat din ţara noastră. Potrivit rezultatelor finale ale studiului PREDATORR, anunţate anul acesta, aproximativ două milioane de români trăiesc cu diabet zaharat, ceea ce înseamnă o prevalenţă de 11,6%.

„Interpretarea în cursul acestui an a rezultatelor studiul PREDATTOR ne îndreptățește să continuăm campaniile naționale de luptă împotriva diabetului zaharat. Este nevoie să intensificăm eforturile pentru ca românii să conștientizeze faptul că diabetul zaharat este o boală serioasă, care, netratată corespunzător, poate duce la probleme grave. Astfel, pe lângă testările de glicemie şi hemoglobină glicată, în cadrul Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul” vom discuta despre riscurile diabetului zaharat, despre asocierea acestei afecţiuni cu o serie de factori de risc, pentru a preveni instalarea diabetului şi a complicațiilor cronice ireversibile ale acestei patologii”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul”, ediţia Bucureşti, constă într-o serie de activităţi complexe, menite să informeze şi să educe bucureştenii cu privire la prevenţia, diagnosticul precoce şi monitorizarea diabetului zaharat. Pentru a sublinia importanţa depistării precoce, se va organiza o amplă acţiune de testare gratuită a glicemiei și a hemoglobinei glicate. Testările vor avea loc vineri, 14 noiembrie, şi sâmbătă, 15 noiembrie, între orele 09:00-16:00, într-un cort special amenajat în zona Piaţa Unirii (intersecția dintre Bulevardul Unirii cu Splaiul Independenţei).

În prima zi a campaniei, care coincide cu Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului Zaharat (14 noiembrie), va fi proiectat, pe Palatul Parlamentului, un cerc albastru - simbolul global al diabetului zaharat. De asemenea, vor fi organizate şi o serie de activităţi dedicate adoptării unui stil de viaţă sănătos, bazat pe mişcare.

Totodată, în cadrul Campaniei Naţionale „Controlează-ţi Diabetul”, ediţia Bucureşti, va avea loc şi o manifestare ştiinţifică dedicată exclusiv profesioniştilor din sănătate. Astfel, pe 15 noiembrie, nume mari din diabetologia românească vor dezbate cele mai noi informaţii din managementul eficient al diabetului zaharat, la cursul Diabet, Sindrom metabolic şi alte boli legate de nutriţie (DIAMOND - Diabetes Metabolic Syndrome and Other Nutrition - related Diseases), organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Evenimentul adresat medicilor se va desfăşura sâmbătă, 15 noiembrie, la Phoenicia Grand Hotel din Bucureşti şi îşi propune să ofere informaţii actuale medicilor bucureşteni cu privire la soluţiile terapeutice moderne în managementul diabetului zaharat.

Directorii cursului DIAMOND, ediţia Bucureşti 2014, sunt: prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi conf. univ. dr. Cristian Serafinceanu, preşedintele Asociaţiei pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale.




Lansată în 2011, la Craiova, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul” a implicat, până în prezent, aproximativ 2.000 de medici diabetologi şi din alte specialităţi, angajați în managementul diabetului zaharat, prin cursurile de diabet desfăşurate. Peste 7.300 de persoane şi-au testat glicemia şi hemoglobina glicată în cadrul celor şase ediţii ale campaniei organizate până în prezent. A fost lansat primul imn de luptă împotriva diabetului, au fost colantate mai multe mijloace de transport în comun dedicate prevenţiei şi educaţiei în diabet şi au fost organizate numeroase activităţi centrate pe adoptarea unui stil de viaţă sănătos: concursuri de volei, flash-mob-uri, concursuri de biciclete, înalţare de zmee, gimnastică ritmică, videoproiecţii dedicate prevenţiei diabetului zaharat, activităţi de promovare a mişcării prin dans şi conferinţe de presă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu