Asteptate cu mare nerabdare de piata, Ghidurile POCU au fost publicate cu intarziere si, dupa schimbarile (de conducere) de la Ministerul Fondurilor Europene se vehiculeaza ca nu vor ramane nici in forma in care sunt in prezent. Se vor face corrigendum-uri sau vor fi anulate si se vor publica altele noi?! Doar timpul poate raspunde la aceasta intrebare.
Intre timp, aplicantii trebui sa aiba rabdare si sa fie atenti la detalii si punctaj, pentru a nu le scapa ceva. Programul 2014 - 2020 pune accent pe zonele defavorizate, pe comunitatile marginalizate. Indiferent ca optati sau nu pentru varianta cu romi peste 20% din grupul tinta, trebuie acordata atentie la Serviciile de Educatie, Serviciile de Formare, Ocupare si Antreprenoriat, la cele Medicale/Sociale/Socio-Medicale, Serviciilor Locative si Juridice (dupa caz).
„Lumea nu se va sfârși din cauza celor care fac rău, ci din cauza celor care se uită la ei și nu fac nimic“. (Albert Einstein)
miercuri, 11 mai 2016
marți, 10 mai 2016
Coloana Medicala - sedinte de intretinere
Au trecut mai bine de 3 luni de cand am inceput sa scriu despre terapia efectuata la Coloana Medicala. V-am povestit pas cu pas protocolul pe care mi l-au aplicat mie dupa ce ramasesem blocata de spate de 2 ori si am efectuat inca un RMN, pentru a avea un diagnostic mai recent.
Dupa finalizarea pachetului initial de sedinte -timp in care am mers la clinica zilnic (cu exceptia weekendului), au urmat sedintele de intretinere, pe care le-am facut la inceput la interval de 2 saptamani, apoi la 3 saptamani, dupa care urma sa le fac la o luna si mai departe sa lungim distanta din ce in ce mai mult.
Desigur ca nu a iesit totul ca la carte... Au fost si recaderi.

Calatoria cu tranvaiul, platita din nou prin SMS
RATB reintroduce plata calatoriei prin intermediul telefonului mobil. Asta inseamna ca, daca ati uitat ca va expira abonamentul sau ati omis sa puneti un numar suficient de calatorii pe portofelul electronic nu mai trebuie sa va uitati cum pleaca tranvaiul din statie in timp ce voi va indreptati spre cabina de bilete. De acum inainte puteti urca in mijocul de transport in comun si sa faceti plata prin... SMS.
Pentru obţinerea unui abonament urban pentru o zi, înainte de momentul urcării în vehiculele RATB călătorii vor trimite un SMS cu textul A la numărul 7458. În câteva secunde vor primi un mesaj care va conţine un cod ce va confirma efectuarea tranzacţiei. Preţul pentru abonamentul de o zi este de 1,65 euro+TVA (8,79 lei, TVA inclus).

Aspect de ovare micropolichistice... sau nu
Despre ovarele micropolichistice se gasesc informatii peste tot. Fara a face vreun fel de reclama clinicii, fiindca nici macar nu-l cunosc pe medicul care a scris articolul, va recomand sa incepeti documentarea AICI. Textul mi s-a parut scurt si la obiect.
In urma research-ului facut pe aceasta tema am observat ca, in general, ceea ce nu prea amintesc medicii in articolele lor este urmatorul aspect: "interpretarea" imaginilor vazute pe monitorul ecografului pot face diferenta intre diagnostic precoce si tratament primit tardiv sau deloc. Este posibil ca o pacienta sa mearga la 4, 6 sau 8 ginecologi diferiti si jumatate sa ii spuna ca are ovare micropolichistice, iar cealalta jumatate ca nu?

luni, 9 mai 2016
ACUM STIU: necesitatea frecventa de a urina poate fi simptom si pentru Cancerul Ovarian
Ieri (8 mai 2016) a fost Ziua Internationala de Lupta impotriva Cancerului Ovarian. Daca il depisteaza in stadiu incipient, localizat, pacienta are sanse de supravietuire de pana la 93%. Insa realitatea e trista, fiindca statisticile arata ca doar 15% dintre cazuri sunt identificate in timp util.
"Unul dintre motivele diagnosticării târzii îl reprezintă simptomele înșelătoare,” a declarant medicul oncolog dr. Dragos Median cu ocazia evenimentului organizat de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.
Simptomele cancerului ovarian sunt confundate adesea cu alte boli. Acestea pot fi:
• creșterea circumferinței abdominale / balonare persistentă, de lungă durată
• senzația de sațietate precoce
• dureri în abdomen
• necesitate frecventă de a urina

vineri, 6 mai 2016
Botezul, de la crestinism la... modernism
Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa merg la un eveniment de genul nunta sau botez si sa ma preocup mai mult de haine si alte pregatiri "lumesti" decat de partea spirituala. Cred ca va suna cunoscut intrebarile: "ce rochie sa-mi pun?", "cum sa-mi prind parul?", "oare ce muzica va fi la local?" etc.
Mai putin cunoscut ne suna in ultima vreme: durata si importanta slujbei de la biserica, importanta obiectelor solicitate de preot nasei (ulei, vin rosu, panza si fasa de mir, prosop si sapun; uneori si cruciulite de pus in piept) sau chiar invatarea Crezului (daca suntem nasi).
Botezul ar trebui sa aiba o insemnatate speciala pentru invitati, dar mai ales pentru nasi si parinti, care au fost binecuvantati cu un copil sanatos.

Trandafir japonez cu personalitate
De cativa ani am primit un trandafir japonez, destul de maricel, pe care mi-l doream de mult. Insa se pare ca doar eu l-am placut pe el, fiindca el nu ne vrea si pace... L-am mutat prin toate camerele, prin toate colturile, l-am tinut in casa si afara, la umbra si la soare... si toate eforturile sunt in zadar.
I-am pus zat de cafea la radacina - nu a functionat.
I-am rupt toate frunzele sa-l fortez sa dea din nou - a infrunzit din nou dar tot nu i-a mers bine.
I-am taiat din crengute - nu i-a placut.
I-am schimbat ghiveciul - nici asa n-a mers.
L-am udat mai des, apoi mai rar, apoi l-am mangaiat, apoi imi venea sa-l arunc pe fereastra - parc-ar fi dusman...

Turul Manastirilor: La mormantul Parintelui Arsenie BOCA - 2
Dupa ce am fost la Sambata de Sus de 2 ori si mai ales dupa ce am esuat in incercarea de a ajunge la chilia parintelui Arsenie Boca, intamplare despre care am povestit AICI, mi-am propus sa merg cat mai repede la PRISLOP, la mormantul sau. Si intr-un final am ajuns.
Am facut traseul pana la Prislop (Silvasu de Sus, Hunedoara) in asa fel incat sa vizitam mai multe manastiri cu icoane facatoare de minuni, dar si biserici mai mult sau mai putin renumite.
Traseu (3 zile, mers lejer si vizitat si alte obiective turistice):
Bucuresti - Curtea de Arges (manastirea Curtea de Arges),
Curtea de Arges-Rm. Valcea - Cozia (manastirea Cozia),
Cozia - Sibiu - Silvasu de Sus (manastirea Prislop),
Silvasu de Sus - Hateg - Densus (biserica Densus),
Densus - Petrosani - Lainici (Manastirea Lainici),
Lainici - Tg.Jiu - Tismana (manastirea Tismana, cu gazduire, despre care am scris AICI),
Tismana -Tg.Jiu-Polovragi (manastirea Polovragi),
Polovragi - Valcea (manastirea Bistrita, Sf. Grigorie Decapolitul),
Valcea - Govora (manastirea Govora),
Govora - Bucuresti.

marți, 3 mai 2016
Turul Manastirilor: Cazare gratuita la Tismana - 1
Unele manastiri ofera gazduire peste noapte pelerinilor, gratuit. Stiam bine teoria, insa nu intalnisem niciodata un lacas care sa ne cazeze efectiv. La recomandarile unei bune prietene, am hotarat sa facem un circuit turistic in care sa includem si manastiri. Primisem un pont sigur ca la Tismana sunt primiti peste noapte pelerini si eram tentata sa incerc aceasta experienta.
Am fost usor dezamagita sa constat ca, dupa vreo 2 zile de rascolit internetul, nu am gasit niciun contact direct la manastire. Toate drumurile duceau la "Roma", adica la hotelul cu acelasi nume, Tismana, care este situat la vreo 200 de metri distanta. Complet debusolata, chiar in momentul in care hotaraseram sa facem rezervare la hotel am primit un semn de la prietena care le stia pe maicile de la Tismana. Ea mi-a confirmat ca mai sunt locuri pentru data la care urma sa ajungem noi.

Eu cu cine votez?
In aer se simte deja mirosul mitei electorale. Romanii au inceput sa primeasca gratuit sticle cu ulei, pungi cu zahar/faina sau mici la gratar, desi inca nu s-a strigat legal START Campanie! Unii primari inca in functie se dau peste cap sa faca in ultima suta de metri ce nu au reusit in 4 sau 8 ani de mandat. Incepatori sau experimentati, toti promit marea cu sarea, dar atatea promisiuni frumos impachetate au trecut pe la urechile acestui popor, incat chiar nu stii pe cine sa mai crezi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)