Eu cu cine votez?

In aer se simte deja mirosul mitei electorale. Romanii au inceput sa primeasca gratuit sticle cu ulei, pungi cu zahar/faina sau mici la gratar, desi inca nu s-a strigat legal START Campanie! Unii primari inca in functie se dau peste cap sa faca in ultima suta de metri ce nu au reusit in 4 sau 8 ani de mandat. Incepatori sau experimentati, toti promit marea cu sarea, dar atatea promisiuni frumos impachetate au trecut pe la urechile acestui popor, incat chiar nu stii pe cine sa mai crezi...

De aceasta problema ma lovesc si eu de cativa ani. Alegerile vin fara pic de speranta. Oamenii se bucura la un mic ajutor concret, imediat, cum am amintit mai devreme, fiindca sunt constienti ca, odata ajunsi in functie, primarii uita ce au promis. Iar daca nu uita, sunt legati de maini de sistem si la ochi de colegii de partid sau de catre consilieri, acestia incercand sa-i ghideze in directia in care le convine lor.
E trist cand moare speranta, dar ne place sa ne amagim singuri si sa stam cuminti in banca noastra, asteptand sa faca un om pentru toti. Iar asta chiar ca nu-i posibil. Un om poate avea initiativa, poate veni cu solutii utile, eficiente, dar daca nu gaseste sprijin in alegatorii sai nu va putea face nimic.
Si-acum, haideti sa fim sinceri macar cu noi, daca nu indraznim sa afirmam public: cati dintre noi au facut ceva ca sa schimbe conceptiile si sistemul acesta bolnav? Cati au incetat sa bage bani in buzunare medicilor, cati au refuzat o sapca primita pe strada in plina campanie, cati au iesit sa planteze un pom de Ziua Ecologistului, cati au incetat sa arunce coji de seminte in parc sau la scara blocului, cati s-au aplecat sa ridice un ambalaj gasit pe jos ca sa il puna la cosul de gunoi si asa mai departe... Aceste gesturi simple, care fac parte sau nu din normalitatea noastra, contribuie la incurajarea sistemului bolnav in care traim zi de zi.
In concluzie, cred ca e vorba mai putin de ei, ca oameni aflati la putere, ci mai mult de noi, care zacem in nepasare.