Bărbaţii cu chelie sunt mai predispuşi la a suferi de cancer de
prostată şi boli de inimă. Comparativ cu persoanele cu păr normal, această
categorie de oameni prezintă un risc scăzut de a face cancer testicular. În
plus, un alt avanataj este acela că libidoul lor este mărit şi se bucură de o
viaţă sexuală mult mai activă, arată câteva studii publicate de
dailymail.co.uk.
Un studiu al cercetătorilor americani, publicat săptămâna trecută în
Journal of Clinical Oncology, a descoperit că bărbaţii care suferă de alopecie
androgenică, cea mai comună formă de cădere a părului, care afectează circa 50%
dintre bărbaţi până la vârsta de 50 de ani, au un risc cu 40% la mai mare de a
suferi de cancer al prostatei, faţă de bărbaţii care nu îşi pierd părul.
„Aceasta
este cea mai recentă dovadă care susţine existenţa unei legături între chelia
clasică a bărbaţilor şi cancerul la prostată, lucru despre care se ştia deja de
ceva timp”, a declarat Chris
Eden, medic urolog în cadrul Royal Surrey County Hospital din Guildford, Marea
Britanie. Potrivit specialistului, alopecia androgenică - o afecţiune moştenită
în familie - este legată de niveluri ridicate ale testosteronului, hormonul
sexual masculin. „Testosteronul duce la o subţiere a foliculilor de pe pielea
capului, care în timp încetează să mai producă păr. Ştim, de asemenea, că
tumorile canceroase ale prostatei sunt susţinute de testosteron, deci avem un
numitor comun”, a mai explicat
urologul britanic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu