vineri, 3 octombrie 2014

Simptomele urticariei cronice pot persista şi până la șase săptămâni



Urticaria poate afecta pacienţii indiferent de vârstă sau de sex, dar s-a constatat că cel mai des sunt diagnosticate persoanele cu vârste între 20 și 40 de ani, în cea mai mare parte femei, deoarece acestea au un risc de două ori mai crescut de îmbolnăvire decât bărbaţii
 
Conform unui studiu publicat de Jurnalul Britanic de Dermatologie, dintre pacienţii diagnosticaţi cu urticarie spontană cronică, la nivel european, 86% au prezentat tulburări emoţionale, precum anxietate sau depresie, 84% au simţit impactul negativ asupra vieţii sociale şi 71% au întâmpinat dificultăţi în viaţa de familie din cauza izolării sociale autoimpuse, a stării de tristeţe continuă, a lipsei de energie, dar şi de somn.
 
Manifestată prin apariţia spontană a papulelor roşii şi umflate
Urticaria spontană cronică este o formă severă a urticariei care se manifestă prin apariţia spontană a papulelor roşii şi umflate, a mâncărimii şi, uneori, prin umflături în straturile profunde ale pielii (angioedem). „Spre deosebire de urticaria acută, unde simptomele se diminuează pe măsură ce sunt tratate, în cazul urticariei cronice acestea pot fi permanente sau pot reapărea şi persista timp îndelungat”, a declarat profesor doctor Călin Giurcăneanu, Preşedintele Societății Române de Dermatologie (SRD). În plus, din cauza simptomelor severe ale afecţiunii calitatea vieţii pacienţilor este drastic redusă. „Cercetările la nivel european au arătat că indicatorii de sănătate ai pacienţilor cu urticarie spontană cronică sunt la acelaşi nivel cu ai celor care suferă de boli cardiovasculare”, a adăugat și doctor Alin Nicolescu, Secretar General SRD.


„Medicamentele nu-s disponibile în regim compensat
Un studiu de impact economic al urticariei efectuat în SUA a demonstrat că deşi prevalenţa urticariei spontane cronice este scăzută (0,04%), costurile tratamentelelor sunt uriaşe, ajungând la 244 milioane dolari/an şi împovărând astfel sistemul de sănătate. ,,1% din populaţia globului se luptă cu simptomele şi consecinţele negative ale urticariei spontane cronice, iar dificultatea este că aceste simptome pot persista şi până la șase săptămâni. Tocmai de aceea este esenţial ca pacienţii să primească tratamentul corespunzător şi să îl urmeze conform indicaţiilor medicului. Din păcate, în acest moment în România tratamentul care poate ameliora simptomele urticariei cronice şi îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor nu este disponibil în regim compensat. Iar acest lucru este resimţit nu doar la nivelul pacientului, ci şi la nivel macroeconomic, întrucât costurile de tratament cresc, atât cele directe legate de terapia medicamentoasă prescrisă, dar şi cele indirecte cauzate de tulburările emoţionale, performanţa scăzută, absenteismul la locul de muncă”, a concluzionat profesor doctor Diana Deleanu, Preşedintele Societății Române de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu