vineri, 3 octombrie 2014

După 7 ani, s-a redeschis Centrul de Transfuzii din I C Fundeni

Cu ocazia Zilelor Institutului Clinic Fundeni, unitatea medicală de prestigiu din România continuă seria proiectelor dezvoltate în beneficiul pacienţilor săi. Anul acesta au început lucrările de construcție la Centrul de Excelență în Medicina Translațională, care a primit finanţare recent.

În plus, a avut loc şi inaugurarea Punctului de Transfuzii din cadrul Institutului Clinic Fundeni, care reprezintă redeschiderea centrului pentru donatorii de sânge după şapte ani de inactivitate. De asemenea, conducerea unităţii medicale inaugurează şi Laboratorul de Citogenetică şi de Imunofenotipare, un proiect care va ajuta la efectuarea unor analize performante si depistarea precoce a leucemiilor acute, realizat cu ajutorul unui parteneriat cu GDF SUEZ Energy România și Asociația Dăruiește Viața.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu